Gălăţeanul care i-a deschis tavernă lui Dracula în Tivoli

Gălăţeanul care i-a deschis tavernă lui Dracula în Tivoli
"Păcat ca statul român nu vede cum promovăm noi România"
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

"Taverna di Dracula" din centrul istoric al oraşului italian Tivoli este afacerea gălăţeanului Mihai Lina şi a soţiei lui, Raisa. Deşi a împlinit doar doi ani de activitate, graţie numeroaselor recenzii excelente ale clienţilor, taverna a întrecut în topuri restaurante vechi de sute de ani. Numele restaurantului cu delicioasă mâncare tradiţională românească şi al proprietarilor lui s-a aflat, la finele anului trecut, pe buzele presei italiene şi româneşti. Şi asta deoarece, în ciuda pierderilor financiare provocate de pandemie, Mihai şi Raisa au oferit zilnic, timp de aproape o lună, un prânz gratuit celor care nu-şi permiteau să-l plătească.

Şi-a adjudecat titlul de cel mai generos restaurant din Italia. A fost premiat la nivel naţional în cadrul campaniei "Spreco Zero" ("Risipă Zero") 2020. Pe TripAdvisor, ocupă locul al doilea în topul celor 193 de locuri în care poţi mânca în Tivoli. În urma celor peste 200 de recenzii excelente ale turiştilor străini, "notele" acordate de Google şi de The Fork sunt aproape maxime: 4,8, respectiv, 9,5! Toate acestea sunt performanţele atinse în doar doi ani de activitate de "Taverna di Dracula" din Tivoli. Încă de la intrare, clienţii află că aici nu vor avea parte de "fast food" ieftin, ci de mâncare de calitate, gătită pe îndelete, astfel încât să poată savura toate gusturile şi aromele bucătăriei tradiţionale româneşti. Fireşte, într-o atmosferă rustică, plină de farmec şi mister, aşa cum puteţi vedea pe http://tavernadidracula.altervista.org/.

De ce tocmai... Dracula?

"Taverna di Dracula" s-a deschis pe 2 februarie 2019, după cum ne-a povestit gălăţeanul Mihai Lina. "Numele l-am ales pentru faima lui. Dracula reprezintă mult România, ca istorie şi ficțiune, dar pe deasupra dă bine la străini. Înainte de pandemie, lucram în proporţie de 90 la sută cu străinii (majoritatea americani şi ruși, dar și din toate colțurile lumii), fiindcă Lazio-Tivoli este al doilea ca turism după Roma. Şi am ales un nume mare, care să poate reprezenta România cu mândrie. Galațiul a rămas şi va rămâne orașul meu, aici m-am născut şi am pus bazele omului care sunt acum", ne-a mărturisit Mihai, care trăieşte în Italia din 2002.

"Probabil e muncă de o viață ca să faci un proiect de genul acesta", spune el, cu modestie. "Am deschis cu un an înaintea pandemiei și nu am avut prea mult timp la dispoziţie, dar totuşi ne putem mândri cu locul 2 pe TripAdvisor, din aproape 200 restaurante listate la Tivoli. Am întrecut restaurante care sunt de sute de ani aici", ne-a dezvăluit proprietarul.

"Aici nu vei fi judecat pentru că ţi-e foame"

La începutul lunii noiembrie 2020, pe fondul lipsei de turişti, cauzate de închiderea muzeelor din Italia, soţii Mihai şi Raisa au decis ca, timp de aproape o lună, să ofere gratuit un prânz cald celor care nu-şi puteau permite să-l plătească. "Ca să nu închidem, am decis împreună cu soția mea să punem în practică această inițiativă, care, oricum, era în planul nostru de mai mult timp. Iniţial, am vrut să deschidem pentru nevoiași în fiecare luni, ziua noastră liberă", ne-a spus gălăţeanul.

Gestul lor caritabil a fost promovat cu entuziasm de presa italiană şi românească. A devenit viral mesajul scris de proprietari chiar la intrarea în restaurant: "Nu ezita să intri! Aici nu vei fi judecat pentru că ți-e foame sau ești de altă naționalitate!". Ca de obicei, Mihai şi-a servit oaspeţii cu specialităţile minunate gătite de soţia lui, iar meniul nu a fost cu nimic diferit de cel acordat clienților plătitori. De pildă, într-una din zile, când au fost vizitaţi de reporterul Radio România Actualităţi, clienţii au fost ospătaţi cu ciorbă de legume, coaste de porc cu un sos ţărănesc, măsline şi cartofi prăjiţi, s-au îndulcit cu prăjitura "Negresă". N-au lipsit paharul de vin şi păhărelul de ţuică!

De altfel, printre oaspeţii care le-au trecut pragul s-a aflat şi ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, prof. univ. Liviu Petru Zăpârțan.

Premiu naţional italian pentru restaurantul românesc

"Mai nou, am câștigat si un premiu național foarte important în Italia", ne-a spus, cu modestie, gălăţeanul Mihai Lina. Este vorba, conform presei italiene, despre "Premio Vivere a #sprecozero 2020", considerate "mici Oscaruri ale sustenabilităţii", acordate anual în cadrul campaniei "Spreco Zero" ("Risipă zero"), sub patronajul Ministerului Mediului.

Conform presei italiene, la finele anului trecut, au fost premiate 21 de proiecte de bune practici dedicate prevenirii risipei și dezvoltării durabile. Recunoaşterea pentru restaurantul românesc a venit din partea unei actriţe foarte iubite în Italia, Veronica Pivetti, ambasador al bunelor practici în 2020.

"Taverna di Dracula" a fost premiată tocmai pentru "dreptul la mâncare" acordat în timpul pandemiei celor care nu-şi permiteau financiar o masă caldă.

Planuri de viitor

Închisă pe 20 decembrie 2020, taverna s-a redeschis pe 2 februarie 2021 şi funcţionează la jumătate din capacitate. "Încet, plecăm din nou la drum. Planurile de viitor sunt să reuşim să supraviețuim pandemiei şi crizei şi să putem ţine restaurantul la nivelul la care merită. Păcat ca statul român nu vede la ce nivel promovăm noi România aici. Şi ar putea să ne ajute să o facem mai bine. În trecut, au venit vloggeri americani la restaurantul nostru, le-am arătat locuri frumoase din România și a doua săptămână au plecat să o viziteze. Puteţi vedea şi asculta ceea ce spun şi scriu străinii despre noi. Nu doar despre gestul caritabil făcut, ci despre ceea ce facem zi de zi", ne-a spus Mihai Lina, invitându-ne să vizionăm filmuleţele postate pe YouTube de clienţi ai "Tavernei lui Dracula".

De altfel, pe monitorul aflat în interiorul restaurantului se pot vedea continuu imagini filmate în România, iar preparatele sunt numai cu produse româneşti. De-ar şti statul român despre toate astea…

Sursa foto: Pagina de Facebook Taverna di Dracula şi Radio România Actualităţi

Citit 13212 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Martie 2021 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.