FOTOREPORTAJ. Galați, orașul gardurilor ucigașe. Pericole edilitare
Foto: Marian Calestru

FOTOREPORTAJ. Galați, orașul gardurilor ucigașe. Pericole edilitare
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Cazul tragic de la Stadionul "Dunărea", cu gardul care s-a prăbușit peste un copil, are toate şansele să nu fie singular în orașul nostru. Există multe alte garduri asemănătoare, lăsate inconștient în picioare până la un nou dezastru.

În acest an, orașul nostru a fost marcat de tragedia petrecută la o competiție amicală de fotbal pentru copii. David, un copil de 10 ani, venit din zona Bârladului, a fost ghilotinat de gardul de beton de la terenul secund al Stadionului "Dunărea", pe care a încercat să-l depășească printre o crăpătură, pentru a se duce să-și facă nevoile.
Din păcate, dincolo de faptul că Stadionul "Dunărea" funcționează la fel ca înainte, fără a fi dărâmat și, eventual, înlocuit gardul de beton ce stă să cadă în mai multe locuri, nici în alte părţi din oraș situația nu se prezintă deloc roz. E plin de garduri de beton învechite, garduri ucigașe ce sunt gata să facă noi victime, dacă nu se vor lua urgent măsuri.
Am făcut un raid prin oraş şi am depistat o mulţime de garduri de beton potenţial ucigaşe, în zone precum: Cimitirul "Eternitatea", Colegiul "Costache Negri", Calea Prutului, Liceul "Sf. Maria", strada Mărăști, partea superioară de la Stadionul "Dunărea", partea de ieșire dinspre terenul 2 de la Stadionul "Oțelul", strada Macului și chiar la Unitatea Militară de pe strada Crizantemelor, toate zone în care copiii ies să se joace.
Așadar, există cel puțin opt alte locuri în oraş în care, dacă nu se intervine, se poate întâmpla oricând o tragedie asemănătoarte celei de la Stadionul "Dunărea". Dincolo de responsabilitatea juridică a unora sau a altora, este important ca toţi gălăţenii, părinţi sau nu, să facă sesizări oficiale pe adresa municipalităţii atunci când sesizează situaţii de acest gen, pentru a încerca să prevenim, împreună, producerea altor tragedii.

Citit 2856 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Iunie 2021 00:43

4 comentarii

  • postat de Nicu
    Vineri, 18 Iunie 2021 18:51
    82.79.132.***
    Se vede. Anticorpii vegheaza si lucreaza. Fac zid mai ceva ca la fotbal, pentru ca tot suntem in toiul lui EURO 2020. Nu veti recunoaste adevarul nici in ruptul capului. Nu este asa ca vechea mostenire este vinovata ?
    1
    8
    Raportează
  • postat de DESPERADO
    Vineri, 18 Iunie 2021 13:25
    81.12.149.***
    Ar trebui sa-si dea DEMISIA toti cei din Primarie, nu numai Pucheanu:
    Directorul de la Infrastructura - Capetis, directorul cu utilitatile - Vals, directorul responsabil cu sportul, turismul si recreerea - Ochiu, directorul de la Gospodarire Urbana - Magearu, viceprimarul - Enache, etc
    5
    14
    Raportează
  • postat de eu
    Vineri, 18 Iunie 2021 08:41
    86.125.62.***
    Ia mai faceti voi un "raid" sa vedeti cati copaci is toaletati doar cat se poate vedea de jos, jumatatea superioara a copacului plina de uscaturi care de-abia asteapta sa cada pe oameni si bunuri la prima furtuna, e neatinsa. Din considerente ecologice, bineinteles
    9
    16
    Raportează
  • postat de Nicu
    Vineri, 18 Iunie 2021 00:12
    82.79.132.***
    Demisia primarului Pucheanu impreuna cu intreg staful pentru ca nu "stiu" ce se intampla in orasul pe care il pastoresc sau nu ii intereseaza problemele orasului ci numai cele personale sau cele de grup. Se potriveste vorba "Nu stie barbatul ceea ce stie tot satul". Si niciodata nu cade macar un "cap". Toti "mananca usturoi" dar nimanui nu "ii miroase gura". Sistemul de autoaparare lucreaza din plin in toate valurile vietii mandatului.
    17
    45
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.