Dorinel Munteanu, prezentat oficial la Oțelul. Manager, nu doar antrenor
Foto: Marian Calestru

Dorinel Munteanu, prezentat oficial la Oțelul. Manager, nu doar antrenor
Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Formația gălățeană a numit un nou tehnician pentru abordarea viitorului sezon din Liga a III-a de fotbal.

Istoria se repetă la Oțelul, iar după plecarea lui Petre Grigoraș a fost numit ca antrenor principal nimeni altul decât Dorinel Munteanu. Cel care a reușit cele mai mari performanțe din istoria fotbalului gălățean a revenit acasă, după cum a și declarat.
"Am emoții, la fel cum am avut la primul meu mandat, când am preluat echipa Oțelul Galați. Știți foarte bine că în doi ani de zile am reușit cu jucătorii și conducerea să ajungem campioni. De mult timp locuiesc în Galați, acum am revenit cu adevărat acasă, pentru că Oțelul face parte din sufleul meu, iar acum, alături de conducere și cu susținerea suporterilor, îmi doresc să readucem clubul acolo unde a fost", așa și-a început Dorinel Munteanu discursul din conferința de presă în care a fost prezentat.
Alături de noul antrenor, în cadrul conferinței de presă, s-au mai aflat președintele Marian Brăilescu și managerul general Cristian Munteanu. Acesta din urmă a spus despre Dorinel că nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar că au fost purtate negocieri grele pentru a-l convinge să ia parte la proiect.
"Noul nostru antrenor este Dorinel Munteanu, omul care a făcut istorie cu acest club și care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Trebuie să recunosc că a fost o negociere destul de grea, mă bucur că am reușit să-l convingem și sperăm să realizăm cât mai multe performanțe cu acest club frumos. Vreau să mai precizez faptul că Dorinel Munteanu va fi și manager, nu doar antrenor, pe modelul din Anglia, așa că toate deciziile privind lotul și tot ceea ce ține de mediul sportiv îi vor aparține. El este omul care sper și cred că va ridica acest club acolo unde a fost. Proiectul nostru este pe trei ani, cu obiective clare", a spus Cristian Munteanu, managerul general.

Promovarea în Liga a II-a, din primul an

Antrenorul Dorinel Munteanu a rămas la fel de ambițios așa cum îl știau gălățenii din urmă cu zece ani, când a câștigat campionatul cu Oțelul, așa că și-a impus drept obiectiv imediat promovarea în liga secundă din primul sezon, cu toate că a admis că va fi un parcurs dificil.
"Planul meu, pe care l-am discutat și cu Cristi, este să atacăm promovarea din primul an. Nu este ușor, dar nici imposibil. Dacă vom munci, ne vom putea atinge obiectivul. În acest proiect pe trei ani, este obligatoriu ca echipa să reușească să promoveze", a mai precizat Dorinel Munteanu.
Referitor la lotul de jucători, noul antrenor-manager al clubului a spus că se va baza, cel puțin în prima parte a pregătirilor, pe nucleul vechi de jucători, abia apoi urmând să se facă ajustările necesare. Reunirea lotului este programată pentru luni, 12 iulie.

Citit 3158 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Iulie 2021 20:47

4 comentarii

  • postat de Mario
    Miercuri, 07 Iulie 2021 10:20
    89.137.138.***
    E nevoie de jucatori care să știe fotbal,nu din ăștia care aleargă ca niște găini fără cap,dacă ai fler,poți aduce câțiva, care să se integreze imediat în echipă, oricum vreo 8 dintre cei care au fost titulari sunt vai de mama lor,nu știau să stea în teren,să de a o pasă de 3,4 metri,petarde ce mai,ar tb dați afară aproape toți și să pornești de la 0,altfel se chinuie degeaba munteanu
    2
    17
    Raportează
  • postat de Dan
    Miercuri, 07 Iulie 2021 08:01
    194.105.20.***
    Cand ii citesc pe astia care tot cred ca Dorinel va face aceleasi minuni ca acum 10 ani, ma minunez de cata superficialitate si prostie ! Va face ceea ce va putea. Conditiile sunt diferite, clubul este diferit, oamenii sunt diferit, Dorinel este diferit...Si cu Grigoras a fost la fel...wow..wow..macar a jucat finala! Sa il vedem pe Mister !!
    3
    19
    Raportează
  • postat de comunismul
    Miercuri, 07 Iulie 2021 01:16
    5.13.164.***
    o sa faca treaba buna! o sa vedeti! a mai fost la otelul galati! a facut treaba buna! dovada ca a luat campionatul si supercupa! ce vrei mai mult! sigur conteaza si ce echipa va avea! dar asta ramane de vazut! el oricum nu trebuie sa stea tot sezonul! daca vrea poate sa plece! nu il retine nimeni sau nimic!
    6
    28
    Raportează
  • postat de IonV
    Miercuri, 07 Iulie 2021 00:10
    86.124.201.***
    Respect pentru un mare sportiv, un mare caracter și un mare antrenor! Dorinel, bine-ai revenit la Galați! Ne punem mari speranțe în tine deși condițiile sunt mult diferite de acum 10 ani!
    3
    41
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.