Adam, Buciumeni sau Gârboavele, păduri unde să fugim de-acasă pe caniculă

Adam, Buciumeni sau Gârboavele, păduri unde să fugim de-acasă pe caniculă
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Celor care nu preferă gălăgia ştrandurilor sau a piscinelor nu le rămâne decât să se ascundă de caniculă la umbra răcoroasă a unei păduri. În judeţul Galaţi există astfel de variante, nu rămâne de văzut decât câţi kilometri este omul dispus să străbată până la un asemenea loc. 

Cu o suprafaţă de 230 de hectare, pădurea Gârboavele se află la circa opt kilometri (spre nord) de oraşul Galaţi, aproape de intersecţia dintre DN24D şi DN26. Este arie naturală protejată, cu multe porţiuni sălbatice şi cu fauna aferentă, însă include şi obiective pentru petrecerea timpului liber: trasee de mountainbike şi de cros, locuri de grătar şi de relaxare. La Gârboavele există şi complexuri turistice, care oferă cazare, restaurante, piscine, aqua-park, terenuri de fotbal şi de tenis. Aici se poate vizita Grădina Zoo, dar şi Muzeul Satului moldovenesc, care cuprinde gospodăriile tradiţionale din Corod, Măstăcani, Cavadineşti şi Cahul, de acum un secol. Grădina Zoo este deschisă între 10,00 -18,00 (miercuri, joi şi vineri) şi între 10,00 - 20,00 (sâmbăta şi duminica).

Chiar lângă pădure, s-a deschis o fermă de echitaţie, unde cei pasionaţi pot face plimbări călare. 

Unul dintre locurile preferate ale lui Ceauşescu

Pentru cei care-şi doresc şi mai multă linişte, pentru a se afunda într-un desiş pe cinste, aproape de limita cu judeţul Vaslui a DN26, la circa 25 de kilometri de Bârlad, se află Pădurea Adam, o altă rezervaţie naturală a judeţului Galaţi, care era unul dintre locurile preferate de vânătoare ale lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, cabana de vânătoare încă există, fiind introdusă de Romsilva în circuitul turistic. Zona este excelentă pentru drumeţii, mountainbike şi vânătoare. Nu departe, se află Mănăstirea Adam (datând din secolul al XVI-lea) care adăposteşte una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din Moldova. În apropiere se mai află şi schitul Zimbru, care ar fi fost fondat chiar de Sfântul Rafael de la Agapia.

Mănăstirea din inima codrrului

Situată tot în nordul judeţului Galaţi, dar aproape de hotarele cu judeţele Bacău şi Vaslui, pădurea Buciumeni este un loc mirific. Ocupă peste 800 de hectare şi este una dintre cele mai frumoase păduri de fag din zona colinară, având exemplare seculare.

În inima codrului se află Mănăstirea Buciumeni, veche de aproape şase secole, care între 1950 şi 1990 a fost transformată de comunişti în ferma zootehnică a unei tabere de copii. În apropiere se află câteva crame şi podgorii renumite (în localitatea Nicoreşti), dar şi un sit arheologic cu mărturii datând din neolitic (Poiana).

În foto 1, galerie - Gârboavele. Foto 2 - Adam. Foto 3 și 4 - Buciumeni

Citit 6086 ori Ultima modificare Sâmbătă, 31 Iulie 2021 10:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.