Galațiul mai face un pas în față: Recunoaștere facială, la Cantina lui Picu (PAMFLET)

Galațiul mai face un pas în față: Recunoaștere facială, la Cantina lui Picu (PAMFLET)
Picu Roman a fost primul gălățean scanat facial la Cantină
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Nu mai intră și iese fiecare cum dorește din unitatea care le asigură un bol de mâncare amărâților din oraș. BigTech-ul și-a găsit un nesperat adept la Dunărea de Jos.

Cine ar fi crezut?

Degeaba l-ați considerat refractar la nou, în mod surprinzător și incorect a fost trecut pe lista politicienilor locali cu mentalitate învechită. Fostul viceprimar gălățean Picu Apostol Roman lovește într-o perioadă în care oricum există reale dispute în societate: vacciniști versus antivacciniști, iohanniști și cîțologi împotriva cioloșiștilor sau a șoșocilor, ideologii de dreapta și de stânga, poluatori și reprezentanții marilor poluatori care pozează în prietenii planetei etc. În ciuda mesajelor lansate public în ultimii ani, de cele mai multe ori situându-se împotriva curentului, Picu surprinde foarte plăcut: Cantina de Ajutor Social, unitate la șefia căreia s-a întors, jonglează cu tehnologia de nivel înalt!

Gata cu alimentele în sacoșe!

Mai multe camere cu recunoaștere facială sunt folosite în localul care asigură hrana pentru reprezentanții cetății aflați în nevoie. Cu toate că este o metodă controversată, scanarea chipurilor celor care intră și ies din clădire alimentând nemulțumirea apărătorilor drepturilor la intimitate, implementarea acestui sistem a fost comandată încă de anul trecut de ex-vicele Picu. Dacă în Marea Britanie, acolo unde super-tehnologia asistă deja unele cantine școlare din zona North Ayrshire, noul trend eliminând cozile și fiind mai sigur din punct de vedere sanitar, la Galați motivația sună altfel: "Lasă că o să aflu eu care pleacă acasă cu alimente în sacoșe!"

A mai înmuiat tonul

Se pare că, după amenințarea conducerii, angajații Cantinei au început să utilizeze corect masca sanitară, fapt care l-ar fi pus pe gânduri pe cel care visa anul trecut să ajungă chiar primarul municipiului. "Băi, măcar când luați conserve de alea de la Uniunea Europeană și le duceți acasă, lăsați masca aia sub nas, ca să vă recunosc și eu. Hai că vă las să luați câteva, dar măcar să se justifice achiziționarea acestui sistem de recunoaștere rapidă. Și dacă luați, treceți și pe la mine să lăsați câteva", ar fi îndulcit tonul Picu Roman, despre care niciun contribuabil dunărean n-ar fi pariat că e un suporter înfocat al științei mileniului al III-lea.

Scanare Humanum Est

Pamflet în versuri

O Orală și-Un ORAL (spurcărele) de Submarin Cosorescu

Un mucos şi o mucoasă (2 în 1) stau pe drum,

suflă muci, îşi ling salive, scuipă-n linişte, fac fum,

râgâie, sughiţă tandru, gânguresc primordial,

dau verdicte, spun porecle de orală şi oral!

Dau să zic: elevii tatei, fiţi cu minte şi cuminţi,

nu mai daţi cu barda-n lună, nu mai măcinaţi în dinţi

timpul cesta, vremea ceasta, nu mai spuneţi fel de fel

de măscări şi tâmpenele… turturică!... turturel!

Şi chiar zic - mucosul zvârle înspre mine-un aforism,

de-am crezut că-ncepe-acela, Hîncu, nenea cataclism:

cântă, bă, la altă masă! fac ce vreau! cine eşti tu?

hai, uşcheala, să-ţi văd mersul! hodorogule! fac iu!

Plec, n-am încotro - mucosul şi mucoasa lui de rând,

ori de vază, ori de geniu, ori de ce-o mai fi fiind,

se întrec în hăhăială şi rămân colţari pe drum,

năclăiţi în spurcărele și-n victorie şi-n fum!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Ochelari VR pentru săraci

* Se pare că săracilor orașului care nu vor mai prinde mâncare caldă sau chiar deloc li se pregătește o surpriză și mai mare. Picu a achiziționat câteva perechi de ochelari VR, adică, de realitate virtuală. Aceștia oferă ambianțe artificiale realizate pe computer care simulează realitatea, utilizatorul putând căpăta impresia de prezență fizică aproape reală. Celor care nu vor mai prinde hrană li se vor difuza în ochelarii VR imagini cu mese îmbelșugate. A devora cu ochii e la fel de bine.

* Minunile de la unitatea din valea orașului nu se opresc aici, Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană ar trebui să premieze avalanșa de pași eco-friendly făcuți în parohia unui fost viceprimar gălățean: materia primă a cantinei a fost înlocuită, carnea și produsele procesate fiind scoase cu vehemență din meniu. "Nu salvăm planeta, unde ne trezim? Gata cu vita de Angus, să uite de creveți oamenii sărmani ai orașului!", ar fi tunat șeful instituției.

* Fripturile făcute la imprimante 3D și diverse insecte fierte pe plite cu inducție, astfel arată de câteva zile fripturile apetisante pentru cei care nu-și permit să cumpere parizer, ouă și alte alimente tradiționale care duc Terra într-o gaură neagră.

VR, nu VR, bea Grigore agheasmă

Câștigător la loterie, candidat la Primărie

Zilele trecute, un nou cetățean de rând din Galați a câștigat la Loto 6/49 aproximativ 1,5 milioane de euro, județul nostru devenind campion al României la acest capitol. Auzind vestea cea mare, toate partidele din oraș și-au trimis delegații la sediul Loteriei Naționale pentru a-l aștepta pe marele norocos. "E clar că pe el îl vom pune candidat la Primăria Galați în 2024, are bani care să-i justifice candidatura. Ca să nu mai spunem că numărul 24 e printre cele șase norocoase, e vorba de anul în care vor fi iar alegeri locale", spun la unison reprezentanții partidelor. Pe cine va alege acesta?

6 din 39, vizavi de Flacăra

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 3154 ori Ultima modificare Luni, 01 Noiembrie 2021 00:06