Ce cred gălăţenii despre „Viaţa liberă”, la 10.000 de ediții

Ce cred gălăţenii despre „Viaţa liberă”, la 10.000 de ediții
Foto-colaj: David Tudor
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Cotidianul „Viaţa liberă” s-a născut în toiul evenimentelor din 22 decembrie 1989, fiind primul ziar liber din România apărut în timpul Revoluției și care şi-a consolidat permanent poziţia pe piaţa media, rămânând, timp de peste 32 de ani, printre cele mai importante publicaţii de gen din țară. Atunci, jurnaliştii Radu Macovei, Grigore Lazarovici, Mariana Iliescu, Katia Nanu, Silvia Mihalcea, Ștefan Dimitriu și Cristian Popescu și-au riscat viața pentru a le transmite gălăţenilor informaţiile atât de necesare în nou câştigata libertate. „Ne-am deşteptat! Românii s-au deşteptat din somnul cel de moarte! Dumnezeu a fost cu noi!... Ceea ce nu au putut ucide în noi au fost speranţa şi credinţa” au fost cuvintele care le-au dat atunci speranță gălățenilor, încurajându-i în nişte momente încă tulburi. Între timp, multe s-au schimbat în Galaţi, dar, generaţie după generaţie, oamenii locului au avut întotdeauna această sursă de informaţii, un ziar care este mai mult decât un loc, fiind un reper al comunităţii.
Am vrut să aflăm ce cred gălățenii despre cotidianul "Viaţa liberă", acum, în 2022, când atingem acest prag rotund de 10.000 de numere. Iată ce au avut de spus:
Ignat Luca, 31 de ani, inginer: ”Zi de zi, intru să aflu știrile pe site-ul Viața liberă. Pentru mine este un ziar de suflet, mereu plin de materiale interesante, știri de ultimă oră și, cel mai important lucru, imparțial față de puterile politice. Mă bucur să aflu că acest cotidian a ajuns la numărul de 10.000 de ziare publicate.”
Rareș Barna, 47 de ani, salariat: ”Mă bucur să aud că Viața liberă a ajuns la numărul de 10.000 de ziare. Nu pot spune că sunt mereu în pas cu știrile, dar când mai arunc un ochi pe ştiri, intru pe acest ziar, pentru că găsești tot ce vrei în el, de la știri de ultimă oră până la locuri de muncă și evenimente importante. Sper ca Viața liberă să nu dispară niciodată.”
Violeta Lupu, 69 de ani, pensionară: ”Îmi amintesc de parcă era ieri cum citeam acest ziar zilnic, atunci, după Revoluție. Pot spune că eu păstrez vechea tradiție pentru că, dimineață de dimineață, aleg să-mi cumpăr câte un ziar pentru a afla ce mai este nou. Eu nu sunt în pas cu tehnologia aceasta (varianta online n.a.) și mă bucur să văd că ziarele tipărite încă nu au dispărut.”
Veronica Lupașcu, 74 de ani, pensionară: ”Și acum îmi amintesc momentul în care a început Revoluția, iar fix după revoluție citeam acest ziar pentru a afla ce s-a întâmplat cu celebrii comuniști de atunci. Viața liberă nu este doar un ziar, este o istorie pură, pentru că niște oameni, la momentul acela, și-au riscat viața pentru a ne oferi atunci și acum informații despre tot ce se întâmplă în acest oraș și în țară. Vă urez un sincer <La mulți ani!>”. 
Robert Vasiliu, 23 de ani, student: ”Nu urmăresc prea des știrile pentru că nu am timpul necesar, dar, din câte știu, Galațiul se mândrește cu un astfel de ziar. Fiind și primul apărut în timpul Revoluției, are valoarea lui istorică. Pot spune că, atunci când intru pe site, găsesc informații la moment, deci încă face o treabă grozavă.”
Adrian Constantinescu, 39 de ani, salariat: ”Este unul dintre cele mai bune ziare din Galați, nu am nimic de reproșat, poți găsi tot ce vrei în el și mereu sunt informații pe scurt și la obiect, toate treburile sunt foarte bine organizate și cei care lucrează acolo se vede, în primul rând, că o fac din pasiune și, în al doilea rând, sunt cu toții profesioniști. La mulți ani și să vă mențineți!”
(David Tudor, elev)

Suflu nou în vremuri tulburi

Astăzi se împlinesc 10.000 de zile în care ziarul "Viaţa liberă" a ajuns în casele gălăţenilor, iniţial doar print, apoi, când internetul ne-a cucerit pe toţi, şi online. Evident, în online, zilele sunt, deja, mai multe decât 10.000, fiindcă aici nu există zile libere, iar ediţiile se întrepătrund. Dar tipăritura nu e lucru la îndemâna oricui, nu se face uşor, deşi se consumă, practic, în mai puţin de o zi. Anul acesta, al 33-lea de existenţă pentru noi, ne-a adus, din păcate, doar veşti proaste pentru versiunea tipărită. După ce, la finalul lui 2021, ne-am confruntat cu o primă criză a hârtiei de ziar, care nu se mai găsea, războiul din Ucraina - principalul furnizor pentru România - a mai adus, în 2022, o scumpire cu peste 40 la sută. Trăim vremuri tulburi şi nesigure, de aceea, acest număr rotund pe care îl reuşim astăzi este cu atât mai semnificativ pentru noi, echipa de la "Viaţa liberă", redacţia şi administraţia, deopotrivă, cât şi pentru oraş, pentru judeţ şi oamenii lui. Avem o responsabilitate faţă de cei de dinaintea noastră, dar şi faţă de generaţiile care vin. De aceea, David Tudor, elev gălăţean de 17 ani şi colaboratorul nostru, a primit posibilitatea de a se implica azi în activitatea ziarului "Viaţa liberă", a cărui istorie a început cu mult înainte de a se naşte el şi care, iată, se împleteşte acum şi cu destinul lui. Exact cum trebuie să fie.

Cine este David Tudor, cel mai tânăr membru al redacţiei "Vieţii libere"

Am ales să vi-l prezentăm astăzi, la celebrarea celor 10.000 de numere ale ziarului "Viaţa liberă", pe cel mai tânăr membru al echipei noastre.

David Tudor are 17 ani, este elev în clasa a XI-a, profil filologie - bilingv engleză, la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Galaţi. A venit în redacţie la începutul vacanţei şcolare şi, deja, putem spune că şi-a găsit locul printre noi. Implicat în viaţa comunităţii, activ şi responsabil, David este voluntar pentru Crucea Roşie, redactor voluntar la Forum Apulum şi voluntar la "Vreau să fiu antreprenor". În trecut, a făcut voluntariat la "Salvaţi Copiii", participând şi la acţiuni legate de ajutorarea refugiaţilor ucraineni. Îşi pregăteşte candidatura pentru Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi şi, la cât de serios este, suntem convinşi că va avea succes şi aici. Evident, noi îl susţinem.

Citit 1580 ori Ultima modificare Duminică, 07 August 2022 23:01

5 comentarii

  • postat de marr
    Luni, 08 August 2022 21:31
    86.124.200.***
    A ramas unul din putinele lucruri Normale la Cap in orasul asta .
    Stiu ca langa liceul Sf Maria/Penny/Unitatea militara Tancuri era Hala Imprimeriei .
    Din pacate vad ca s-a inchis/demontat/relocat .
    Este O oaza de bun simt si o sursa de informatii de incredere . La cate tone de apa oparita/Cerneala/Articole ati aruncat peste Stimabilii de la Varfurile Institutiilor Galatene ma si mir ca nu v-au gasit Nod in Papura .
    Multi ani Inainte Ziarului si Jurnalistilor care au Contribuit si contribuie pe mai departe cu informatii de calitate .
    1
    2
    Raportează
  • postat de multumim
    Luni, 08 August 2022 15:31
    89.39.81.***
    am inteles. ramineti doar pe net. asta e. unde era tipografia V.L, linga penny, crizantemelor, se contruieste altceva. s-a vindut terenul . pe internet va pastrati cititorii, poate adaugati dar nu multi. o sa sufere cei ce ziceau ca trebuie sa simpta mirosul cernelei de ziar. nici nu-i adevarat, cerneala de ziar actuala nu mai contine oxid de plumb ce dadea mirosul otravitor dar fermecat. dar era in mintea multora, alaturi de fosnetul rasfoitului paginilor. succes pe net.
    0
    3
    Raportează
  • postat de un observator
    Luni, 08 August 2022 13:02
    193.230.156.***
    Continuati! Nu va opriti! Scrieti!
    1
    2
    Raportează
  • postat de gheorghe
    Luni, 08 August 2022 11:01
    154.5.231.***
    Imi amintesc sarbatorirea publicarii numarului 1000...
    Un articol cu pozele fondatorilor si truditorilor din primii ani... cati ne-au parasit!
    Succes pe mai departe!
    0
    3
    Raportează
  • postat de Daniel
    Luni, 08 August 2022 01:42
    5.13.229.***
    La cat mai multe editii si mai multe articole pentru ca in ultima vreme cam bate vantul.

    Felicitari si lui David Tudor, succes in a scrie cat mai multe subiecte intersante si de calitate.
    11
    19
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.