Angajații Transurb reacționează la vestea concedierilor colective: "Plecarea a 30-40 de oameni nu va schimba nimic"
Foto: Grupul de pe Facebook "Transurb Galați !!!"

Angajații Transurb reacționează la vestea concedierilor colective: "Plecarea a 30-40 de oameni nu va schimba nimic"
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

„E trist ceea ce se întâmplă, dar și mai trist este că plecarea a 30-40 de oameni nu va schimba nimic!”, este convingerea unora dintre angajaţii societăţii Transurb care au aflat că urmează, luna viitoare, concedieri colective.

Reacţiile angajaţilor companiei de transport public local Transurb SA, la aflarea veştii că vor urma concedieri colective, nu au întârziat să apară. Am primit la redacţie numeroase mesaje din partea lor. Nu lipsesc acuzaţiile că sistemul de ticketing este nefuncţional, că s-a pus presiune pe controlori să aducă încasări şi că se ajunge la excese, că în loc să vândă bilete sau abonamente la chioşcurile Transurb casierele au fost trimise în control în mijloacele de transport. Vă prezentăm cele mai relevante mesaje primite, cu precizarea că păstrăm anonimatul salariaţilor Transurb:

„Duminică, în tot oraşul a fost deschisă DOAR o cabină de bilete şi abonamente, în situaţia în care TVM-urile sunt de proastă calitate şi nu se poate cumpăra bilet de la multe dintre ele. Într-o zi pot fi şi 15 aparate defecte. Bătaie de joc! Casierele sunt trimise în control pentru a creşte venitul din amenzi, cabinele sunt închise, iar TVM-urile nefuncţionale”.

„De teama concedierilor, unii controlori sunt în stare să-şi amendeze şi mama! E trist ce se întâmplă, dar și mai trist e că plecarea a 30-40 de oameni, nu va schimba nimic!”.

„Prin iunie, la aşa-zisele Zile ale Galațiului am ajutat călătorii din Gară să-și ia bilete plătind cu cardul. Când am reproşat această situaţie la şedinţa Consiliului de Administraţie, directorul Vergiliu Vals din Primărie mi-a răspuns: «Am trăit să văd că șoferii nu mai bagă leul în buzunar»…” .

„Ce credeţi că fac acei călători din Gară - deservită de patru trasee importante - care tot nu reuşesc să-şi procure bilet? Jumătate urcă în autobuz fără! Primăria şi conducerea Transurb spun că acei prinşi fără bilet nu au nicio scuză, chiar dacă nu merge TVM-ul sau cabina e închisă, pentru că există biletul prin SMS și portofelul electronic. Controlorii sunt încurajați să-i amendeze, pentru că oricum se pune presiune pe ei să crească încasările. Victime sunt cei care vin din alte localităţi, la Gară sau la Bac. Sunt persoane care calcă pentru prima dată în oraș sau care nu au mai fost aici de ani de zile. Lor nu le poți pretinde să aibă un portofel electronic”.

„E un cerc vicios... Trebuie stabilit foarte clar, știind cu toții problemele sistemului de ticketing, în ce măsură controlorii trebuie să fie mai indulgenți cu călătorii care nu au bilet ori dacă trebuie să-i amendeze”.

„Controlorii trebuie să fie îngăduitori, dar și eficienți. De regulă, conflictele pot fi evitate, dar ai noștri, în majoritatea cazurilor, reacționează agresiv. Meseria asta nu-i pentru oricine. Şi nici cea de șofer transport persoane”.

„Noi știm cum stau lucrurile. Firma de partid să-şi ia TVM-urile şi să şi le bage în...  Niciodată cei din Primărie nu vor recunoaște ca sistemul e prost.  Așa că ne consumăm de pomană".

Citit 7868 ori Ultima modificare Luni, 05 Iunie 2023 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.