Artistul plastic Florian Doru Crihană cutreieră lumea de la el de-acasă. Inginer în concediu de 40 de ani

Artistul plastic Florian Doru Crihană cutreieră lumea de la el de-acasă. Inginer în concediu de 40 de ani
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Inginer navalist, Florian Doru Crihană a demisionat și, de 40 de ani, își urmează pasiunea. Nu are niciun fel de studii de artă și nici nu-l interesează teoria ori istoria plasticii. A găsit o nișă în care este unic în lume și se bucură de un mare succes european. Lucrează de-acasă, dar locuiește cu mintea în orașele pe care le pictează.

- Desenai în copilărie?

- Din clasa a V-a am desenat destul de serios. Se pare că eram talentat, unele persoane mi-au păstrat încercările din acea perioadă. Și-au dat seama că va ieși ceva din mine!

- Cum te-ai lansat?

- Când lucram la Institutul de Proiectări Navale, am participat la multe concursuri în care am câștigat premii.

- Multe concursuri? Multe premii?

- Multe... Vreo 90 de premii internaționale și vreo 30 naționale.

- Când ai decis că proiectarea de nave nu mai este pentru tine?

- În '90 am câștigat un premiu de 12.000 de dolari, la un concurs în Spania. Asta-mi asigura mijloacele materiale pentru mai mulți ani de creație artistică. S-au dus cam repede și asta m-a impulsionat să devin independent. Apoi m-am retras și din concursuri, mă plafonam.

- Cum ți-ai găsit calea?

- Organizam spații expoziționale, unde am început să vând și lucrări de-ale mele. La început, grafică în tuș cu peniță, de mici dimensiuni. Apoi am primit comenzi de lucrări mai mari. Dar am trecut la grafică satirică pictată în ulei. Și când am văzut că, pe masa mea de lucru, îmi mânjeam graficile cu vopselele în ulei, am renunțat de tot la tuș.

- A durat mult până ai devenit un pictor de succes?

- Vreo șase ani au durat numai experimentele pentru ulei pe carton; voiam ca lucrările mele să reziste cât mai mult trecerii timpului. Am încercat diferite materiale suport, uleiuri, grăsimi, diluanți, pensule. Am devenit un miniaturist de detaliu pentru că imaginea satirică are credibilitate și impact la public dacă este reprezentată aproape fotografic. Cred că sunt suprarealist.

- Și ai dat buzna așa, peste Occident?

- M-am împrietenit cu o pereche de germani, soții Gisela și Dieter Burkamp. El era ziarist, iar ea galeristă de excepție. M-au ajutat mult, m-au girat cu sfatul și prietenia lor. Datorită lor am ajuns să vând multe lucrări, în mai multe galerii. După ce am renunțat la concursuri, am decis să-mi aleg singur temele și am ajuns la concluzia că o serie de 40 de lucrări pe un subiect ar fi optim pentru a-l descrie.

- Cam câte serii ai făcut până acum?

- Vreo 30. În general, o serie durează cam câte un an, dar ele s-au întrepătruns: n-am făcut una un an, după care am pornit alta, că nu ies anii, fac asta de vreo 12 ani. S-au întrepătruns, ca să nu mă plictisesc la creier! Deci făceam pauză și mă mutam la altă temă... Norma era „ce fac săptămâna asta”, ca să mă „hipnotizez” cu subiectul.

- Câte lucrări dintr-o serie sunt satirice?

- Vreo cinci. Restul este un omagiu adus orașului, dar prin ironie, satiră, observații ciudate, lucruri pe care locuitorii nu le-au văzut, pe care nici istoricii sau artiștii locali nu le-au observat. Astea sunt aptitudinile mele, succesul meu, că publicul amuțește în fața lucrărilor mele.

 - În afară de Veneția, ce orașe ai lucrat?

- Sunt multe. Strasbourg, Potsdam, Berna, Freiburg... Cam 2-3 serii de țară. Acum termin seria Munchen.

- Câți plasticieni mai fac așa ceva?

- Din câte știu, niciunul. Sunt unicat, cel puțin în Europa.

- Expui câte o serie în orașul pe care l-ai ales ca temă?

- Da.

- Vinzi tot ce expui?

- Nu vând tot. După circa 10 lucrări, treaba se „stinge”, iar lucrările fie îmi sunt returnate, fie rămân acolo poate vine cineva să mai cumpere. Cam ăsta-i fluxul. Deci nu e reușită 100%. Faptul că după un an reușesc să vând ceva și între timp sunt pus pe rol cu alte teme indică un motor care funcționează.

- Vei continua în stilul tău?

- Da, merg înainte și acum vreau să mă mut să „trăiesc” în alt oraș. Vreau să ies din Munchen, pe care-l termin acum, că m-au enervat. Munchen a fost un epicentru nazist și nu pot să fac multe lucruri pe acest subiect, fiindcă dai peste Hitler, peste simboluri naziste, nu poți aborda o construcție pentru că e legată de nazism și naziști. A trebuit să-mi construiesc seria pe evenimente, oameni și povești dinainte de 1940.

- Ai timp liber? Cum ți-l petreci?

- La mine, creația e timp liber.

- Nu te duci nicăieri în concediu?

- Nu, n-am mai avut de vreo 30 de ani. Faptul că am renunțat la serviciu înseamnă că sunt într-un continuu concediu. Mă bucur să lucrez și mă face să mă simt tot timpul liber. Nu mă mai duc la serviciu, dar mă trezesc în fiecare zi la 4,00 ca să lucrez. Și călătoresc cu mintea, pe internet, foarte mult. Spre exemplu în Barcelona, unde am călătorit, am stat - cu mintea - un an. Pot să povestesc oricui despre oraș.

Citit 7876 ori Ultima modificare Vineri, 30 Septembrie 2022 13:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.