UPDATE: Accident soldat cu șapte răniți, după ce o dubă a intrat într-un autobuz plin cu pasageri (FOTO)
Foto: IPJ Galați

UPDATE: Accident soldat cu șapte răniți, după ce o dubă a intrat într-un autobuz plin cu pasageri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

UPDATE: ora 11.45: Impactul dintre un autobuz care face curse regulate Tecuci-Buciumeni în care se aflau zeci de pasageri, și o autoutilitară, a avut loc la intersecția Drumului European 581 cu Drumul Județean 252, în apropierea Pieței Cosmești.

”La fața locului au ajuns în scurt timp echipaje de poliție de la Postul de Poliție Buciumeni și de la Serviciul Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene, dar și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați.

Din primele verificări preliminarii s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 48 de ani, din comuna Buciumeni, în timp ce conducea un autobuz, pe DJ 252, a pătruns în intersecție, moment în care a fost lovit în partea lateral stânga cu partea din față a unei autoutilitare, care era condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Grebanu, județul Buzău.

În urma acestui eveniment rutier, conducătorul autoutilitarei a rămas blocat și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerare. Întrucât, acesta prezenta mai multe leziuni, a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat în stare conștientă la spital.

Totodată, din autobuzul care efectua cursă regulată Tecuci-Buciumeni și în care se aflau aproximativ un număr de 30 de persoane, au fost rănite 6 femei, cu vârstele cuprinse între 24 și 68 de ani. Acestea au fost preluate și transportate de ambulanțe la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci, pentru investigații medicale amănunțite”, a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

În cauză, polițiștii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment rutier.


Un grav accident rutier a avut loc pe DE 581, pe raza comunei Cosmești, în urmă cu puțin timp. În urma impactului dintre două vehicule,  șapte persoane au fost rănite, dintre acestea, un bărbat rămânând încercerat. A fost nevoie de intervenția echipajului de la descarcerare, la fața locului ajungând și mai multe ambulanțe, elicopterul SMURD, dar și echipaje de poliție.

”Persoana în cauză a fost extrasă și preluată de echipajul aero-medical SMURD. Alte șase persoane, cu traume usoare, au fost preluate de către echipajele SAJ Galați.

La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spuma, ambulanța SMURD B din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci, echipajul aeromedical SMURD si două ambulanțe SAJ”, au anunțat reprezentanții ISU Galați.

 Vom reveni cu amănunte. 

Citit 8352 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2023 08:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.