UPDATE: O elevă a fost luată cu salvarea din toaleta unui liceu din Galați. Fata a fost transferată la București

UPDATE: O elevă a fost luată cu salvarea din toaleta unui liceu din Galați. Fata a fost transferată la București
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

UPDATE ora 15,15: Eleva care a leșinat în toaleta Colegiului de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” a fost transferată în cursul după-amiezii de vineri la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București. Potrivit medicilor de la Spitalul de Pediatrie din Galați, unde a fost dusă inițial, adolescentei i s-ar fi făcut rău din cauze medicale, nicidecum din cauza consumului de substanțe psihoactive, cum s-a speculat inițial. ”Pacienta a fost stabilizată la noi și s-a luat decizia transferării la un spital din București deoarece am descoperit, în urma investigațiilor o afecțiune cerebrală care i-a provocat convulsiile. A fost testată antidrog, rezultatele fiind negative”, ne-a declarat ec. Laura Cloșcă, managerul Spitalului de Pediatrie din Galați.  


O adolescentă în vârstă de 16 ani a ajuns la spital, vineri dimineață, după ce a fost găsită căzută în toaleta liceului unde învață. Incidentul s-a petrecut înainte de începerea cursurilor, la Colegiul de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”, în incinta Corpului B de pe Radu Negru, unde fata învață în clasa a zecea. Până să ajungă în sala de curs, tânăra a mers la toaletă, susținând că nu se simțea bine.

”Ea a venit la școală cu o altă colegă, au intrat, după care a spus că nu se simte bine și că are nevoie să meargă la baie. Colega a așteptat-o și, la un moment-dat, a auzit o bufnitură. S-a dus după ea și a găsit-o căzută pe jos. A alertat profesorul de serviciu, s-a sunat la 112”, ne-a relatat prof. Cornelia Moscaliuc, directorul adjunct al Colegiului de Industrie Alimentară ”Elena Doamna”. La liceu a ajuns un echipaj de ambulanță, dar pentru că fata era în stare gravă, a mai fost chemat un echipaj, cu medic. 

”La fața locului a fost găsită o tânără de 16 ani, care prezenta crize convulsive. Din cauza stării în care se afla, echipajul inițial, care avea doar asistent, a solicitat sprijinul unui echipaj cu medic. A fost stabilizată și transportată la Spitalul de Pediatrie pentru investigații și îngrijiri medicale”, a precizat dr. Mihai Polinschi, din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Incidentul ar putea ajunge și în atenția poliției, în vederea unei anchete pentru vătămare corporală din culpă. Rămâne de văzut dacă adolescentei i s-a făcut rău din cauze medicale sau a ingerat vreo substanță care să îi fi provocat această stare.

Citit 9940 ori Ultima modificare Vineri, 10 Februarie 2023 05:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.