Prima zi de plată la ghișeu a taxelor și impozitelor locale a adunat în fața celor trei sedii ale Direcției de Fiscalitate a Primăriei Galați zeci de gălățeni. Unii veniți cu noaptea-n cap! În topul cozilor formate la primele ore ale dimineții conducea detașat sediul din Micro 18, urmat de sediul de la Romarta și de cel din Micro 39.
S-ar putea spune, ironic sau realist, că statul la coadă face parte din tradițiile „fiscale” ale începutului de an. Și totuși, noi am încercat să aflăm de ce se strânge lumea la coadă la impozite încă din prima zi, în condițiile în care plata se poate face cu aceeași bonificație de zece la sută până pe 31 martie 2023. I-am întrebat pe câţiva contribuabili dintre cei aflați la coadă de ce fac asta, iar răspunsurile primite le puteți afla în cele ce urmează.
„La datorie. Eu-s în fiecare an aici!”, a ținut să spună una dintre contribuabilele care își aștepta rândul să plătească în Centru.
„Motivul pentru care stau la coadă asta e acela că nu ştiu să plătesc pe internet. Dacă aş şti, ar fi mult mai uşor. Trebuie să plătesc impozitul şi la maşină, şi la casă. Mi-am strâns destui bani pentru asta”, ne-a declarat domnul Marcel, pensionar de 71 de ani.
„Am venit să plătesc aici [în Micro 39 n.a.], pentru că e aproape de casă şi am înţeles că pot să primesc un bonus sau discount cum ziceţi voi. Aşa e când am mai multe proprietăţi că trebuie să plătesc impozit la trei apartamente”, ne-a spus Daniel, un gălățean de 55 de ani.
Funcționarii Direcției de Taxe și Impozite susțin că, totuși, cozile care se formează în prima zi de plată la ghișeu sunt, totuși, mai mici de la un an la altul. Și asta pentru că plățile on-line și la stațiile SelfPay încep cu câteva zile mai devreme.
Cert este că taxele și impozitele reprezintă o plată importantă pentru toți și trebuie făcută din timp, majoritatea celor vârstnici strângându-se în prima zi a deschiderii ghişeelor pentru că nu știu să plătească online.
Foto: George Marinescu, Rareş Budeanu