În proxima ședință ordinară a instituției, de miercuri, 29 martie, Consiliul Județean (CJ) Galați a programat pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind preluarea și utilizarea arhivei deținute de compania Proiect SA. Mai exact, se dorește ca, printr-un protocol din care fac parte atât UAT Județul Galați, cât și UAT Municipiul Galați, fostul institut de proiectări (IPJ) să predea Serviciului Public Geotopocad Expert arhiva deținută.
În urma finalizării acestui protocol de predare/primire, arhiva va putea fi utilizată de UAT-urile semnatare ale protocolului, cu acces gratuit și nelimitat al acestora la documentele aferente, în toate formatele (electronic și/sau letric).
Într-un recent dialog cu șeful Inspecției gălățene de Stat în Construcții, inginerul Mihai Oprică, acesta arăta că ”înainte de 1989, cărțile tehnice (ale clădirilor rezidențiale – n.r.) erau ținute la Institutul de Proiectări Județene – IPJ, care știți în ce situație de faliment se află și, cu mare greutate, se mai găsește ceva prin arhivele lor. Asociațiile de proprietari, oamenii vin la noi în căutarea acestor documente, îi trimitem la IPJ, dar foarte puțini le mai găsesc”. Evident, aceste demersuri sunt legate de siguranța imobilelor.
De altfel, așa cum se arată și în proiectul de hotărâre al CJ, conform prevederilor unei legi din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, studiile de teren şi documentaţiile elaborate pentru realizarea investiţiilor de orice fel, a elementelor de infrastructură, de gospodărie comunală, precum şi a lucrărilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism - studii şi proiecte de sistematizare elaborate înainte de 1990 la comanda fostelor consilii populare sau a altor instituţii ale statului - sunt şi rămân proprietate publică a judeţului sau a municipiilor, respectiv, a municipiului Bucureşti. Este vorba atât despre piesele scrise (tema de proiectare, memorii generale şi pe specialităţi, breviare de calcul, avizele şi acordurile obţinute), precum şi piesele desenate.
Mai trebuie spus că, așa cum a relatat presa locală la acel moment, compania Proiect SA a fost preluată în urmă cu nouă ani de o firmă specializată în domeniul agricol, Agrocov SRL. În 2021, conform datelor Ministerului de Finanțe, firma din strada Navelor nr. 1-3 a avut un număr mediu de trei salariați, venituri totale de aproximativ 390.000 de lei, dar a încheiat anul fiscal cu o pierdere de 36.480 lei. Proiect SA, pe vremea când se numea IPJ, a proiectat mai multe clădiri emblematice ale Galaţiului, dar și numeroase clădiri rezidenţiale din oraș, iar, în prezent, propriul sediu este într-un hal fără de hal.