Protestul profesorilor a continuat, iar cadrele didactice s-au adunat și marți, 30 mai, în fața Prefecturii, pentru a-și cere drepturile
Oamenii, nemulțumiți de felul în care sunt tratați de autorități, au ieșit în stradă pentru obținerea măririlor salariale, investițiilor în învățământ și, nu în ultimul rând, pentru recăpătarea demnității.
Aproximativ 150 de profesori s-au adunat în cea de-a noua zi de grevă să scandeze pentru dreptate. Aceștia s-au unit și susțin că nu au de gând să se oprească, declarându-se sătui de bătaia de joc la care sunt supuși. Dascălii, care nu par dispuşi să renunțe la luptă, s-au înarmat cu sloganuri precum "Demisia", "Nu cedăm" sau "Demnitate", pentru a obține un răspuns pozitiv din partea autorităților care îi ignoră de atâția ani.
Deși salariile sunt una dintre nemulțumirile oamenilor din spatele catedrei, aceștia sunt deranjați, în primul rând, de condițiile din unitățile de învățământ
"Sunt niște condiții mizere și nu se investește deloc în învățământ. Laboratoarele și clasele arată deplorabil. Pretenții salariale putem avea în mare măsură, având în vedere că suntem nedreptățiți și trebuie să muncim alături de copii în clase în care nu s-a investit nici măcar un ban", ne-a mărturisit Mirela Popovici, profesoară de educaţie tehnologică la Şcoala Gimnazială Nr. 29 Galaţi.
"N-am venit pentru salarii, ci pentru demnitate. Sunt profesor de istorie și de filozofie de 33 de ani. Predau de la 18 ani, am făcut atât Facultatea de Drept, cât și Facultatea de Istorie și Filosofie, iar între a profesa în Drept, pentru a face bani, și Învățământ, am ales profesoratul, deși știam ce mă așteaptă. Aș vrea ca profesorii care vor mai veni să fie tratați cum am fost eu tratată în momentul în care am intrat în școală, atunci era foarte bine. Am intrat la catedră la 18 ani, în 1990, ca profesor suplinitor, iar atunci profesorii m-au primit frumos, m-au învățat, mi-au transmis valori importante și mi-au spus așa: «Dacă ai venit aici, în învățământ, o să lucrezi ca un voluntar, dar trebuie să alegi între pasiune și bani». Am ales profesoratul, dar în societatea noastră demnitatea nu mai stă în profesorat, pentru că banii au început să le inunde mințile copiilor. Am un copil, pe care l-am adoptat, și care îmi spune «Mama, banii contează. Toți copiii vin cu Iphone, încălțări scumpe, eu de ce nu am? Eu de ce nu plec în vacanță în Antalya ca alți colegi?». Nu e corect, am făcut două facultăți, predau de atâta timp, am fost director la «Palatul Copiilor», inspector la Istorie și Filosofie, acum sunt director la o școală postliceală particulară din Galați, unde la fel salarizarea este minimală, trebuie să muncesc 12 ore ca să îmi pot întreține copilul, iar cu toate astea nu fac față. Dacă nu vom renunța la protest, poate vom obține ce ne dorim, însă dacă renunțăm, sigur nu se va face nimic. Recunosc, sunt profesori care nu-și merită titulatura de profesor, dar de ce să generalizăm? Trebuie să avem răbdare și să fim uniți!", a fost părerea Cameliei Nenu, profesor de istorie și filosofie și director al unei școli
Beatrice Dumitriu, Rareș Budeanu
