Un infractor al șoselelor, prins conducând fără permis

Un infractor al șoselelor, prins conducând fără permis
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un gălățean de 42 de ani a fost reținut în plină stradă, după o mobilizare a mai multor echipaje de poliție. Motivul pentru care individul a ajuns de la volan direct în cătușe a fost exact ipostaza în care a fost depistat pe strada Laminoriștilor, adică de șofer, la volanul unui autoturism. Polițiștii Secției 3 îl cunoșteau bine, știind despre el că avea dreptul de a conduce anulat, ca efect al comiterii mai multor infracțiuni la regimul rutier. Agenții au încercat să-l oprească, dar acesta a refuzat și și-a continuat drumul, motiv pentru care a fost urmărit și interceptat ulterior de două echipaje. A fost imobilizat și reținut pentru 24 de ore pentru conducere fără permis, urmând a fi prezentat Parchetului, cu propunerea arestării preventive.

Cu dosar penal pentru aceeași faptă s-a ales și o vasluiancă de numai 20 de ani, depistată în trafic, în toiul nopții de joi spre vineri, de polițiștii din Corod.

Citit 5848 ori Ultima modificare Vineri, 23 Iunie 2023 18:03

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Gigel
    Vineri, 23 Iunie 2023 17:37
    5.13.147.***
    Pedepsele blande si alea cu suspendare, astea sunt cauzele. Si sunt o gramada prinsi anul asta bauti, drogati sau fara permis. Plus lipsa de educatie.
    0
    0
  • postat de Omu Păianghen
    Vineri, 23 Iunie 2023 16:59
    5.13.210.***
    E bine că l-au prins.
    Pe de altă parte, la cum sunt legile justiției, mâine poimâine îl vezi iar pe șosele...
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.