Fetița ucisă trăia într-o familie ”grijulie și iubitoare”

Fetița ucisă trăia într-o familie ”grijulie și iubitoare”
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Detalii șocante în cazul femeii care și-a torturat fiica până la moarte

Este concluzia generală pe care au exprimat-o autoritățile la 24 de ore după ce a ieșit la iveală cumplita crimă, în care o gălățeancă cu probleme psihice și-a omorât cu bestialitate fiica în vârstă de nouă ani. În mod excepțional, un incident violent care a vizat-o pe sora mai mică a fetiței ucise, petrecut anul trecut, s-a soldat cu o anchetă și chiar un dosar penal în care mama, acum ucigașă, a fost cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului. 

Filmul morții Alexandrei scoate la iveală o realitate șocantă, greu de înțeles

Informațiile care țin de viața acesteia și mai ales de calvarul mai mult surd prin care a trecut, alături de surorile ei, sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât vin din partea tuturor factorilor care ar fi trebuit să vegheze, și acolo unde ar fi fost cazul, să intervină pentru a le salva. Toată lumea pare să fi știut că micuțele aveau parte de o copilărie fără griji, în casa unchiului, fratele mamei, care alături de soția lui o ajutau pe Eugenia, cu cele trei fiice ale sale, să trăiască decent. Cu toate acestea, periodic, vânătăile apărute pe trupurile copilelor, două la grădiniță și una la școala primară, veneau să contrazică grija pe care adulții le-o purtau în mod deosebit. Totul a culminat în dimineața zilei de 31 ianuarie 2024, când micuța Alexandra a murit sub ochii rudelor iubitoare, după bătăi crunte primite de la mama ei în ultimele zile. Urmele găsite pe trupul copilei mai întâi de medicii de la SMURD și mai apoi de cei de la Medicină Legală sunt greu de descris în cuvinte. Toate apar acum în dosarul penal pentru omor asupra unui membru al familiei, deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Procurorii au consemnat, pe baza celor raportate de legiști, că fetița a fost agresată cu cruzime de mama ei. 

Lovită, sugrumată și arsă cu aprinzătorul de aragaz

”În perioada 26 ianuarie 2024 – 30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiul Galaţi, a exercitat acte de violenţă asupra victimei minore V.E.A, fiica sa, în vârstă de nouă ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contondente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul, şoc traumatico-hemoragic, conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”, a precizat procurorul Ovidiu Zaharia, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.

În fața acestor dovezi și a mărturiei mamei, care a afirmat că ”s-a enervat” pe copilă, anchetatorii au decis reținerea ei pentru 24 de ore, pentru ca ulterior să o ducă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Joi, 1 februarie, Tribunalul a admis cererea procurorilor și a trimis-o după gratii. Infracțiunea de care este acuzată Eugenia Vasilache se pedepsește, conform Codului Penal, cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau chiar detențiunea pe viață, dacă judecătorii vor lua în calcul caracterul calificat al faptei, comise asupra unui membru de familie.

Mamă cu retard psihic, părinte asumat

În virtutea afecțiunii psihice de care ar suferi, un retard psihic mediu, Eugenia Vasilache ar putea beneficia totuși de o serie de circumstanțe atenuante. Asta dacă, în urma expertizei neuro-psihiatrice la care va fi supusă, nu se va concluziona că este lipsită de discernământul necesar asumării faptelor și răspunderii penale. Un discernământ de care a fost totuși prezumată de toate autoritățile cu care a venit în contact, de la școli și grădinițe, la asistenții sociali și poliție, care cunoșteau episoadele de violență la care erau supuse fetițele, care au ajuns, invariabil, la concluzia că ”situația este sub control”.

Protecția Copilului, alertată acum un an

Un episod care s-a finalizat cu anchete amănunțite și chiar un dosar penal a avut loc în urmă cu aproape un an, în luna martie 2023. Atunci, educatoarea de la grădinița unde învață copila cea mijlocie, acum în vârstă de șapte ani, a sesizat DGASPC Galați după ce a observat pe trupul fetiței mai multe vânătăi și alte urme de lovituri. ”S-a făcut atunci o evaluare complexă psiho-socială, în care au fost incluși toți copiii din casă, respectiv cele trei fetițe și adulții, respectiv mama, unchiul și mătușa. Familia a arătat un suport extraordinar pentru rămânerea copiilor în familie, au susținut că a fost vorba de un incident izolat, că fetițele au toate condițiile să fie crescute și îngrijite. Aspecte care, de altfel, au fost confirmate la ancheta socială care s-a făcut la domiciliu. Efectiv, nu au existat temeiuri care să justifice măsuri de separare a copiilor de mamă și familia extinsă, mai ales că fetițele erau foarte atașate de mătușa lor. S-au cerut evaluări și de la celelalte unități școlare unde învățau celelalte două fetițe, iar referințele au fost deosebit de bune. Aveau rezultate bune, erau îngrijite, familia se preocupa de situația lor”, a explicat Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Galați. Cu toate acestea, pentru că un raport medico-legal atesta că urmele de pe trupul fetiței descoperite la grădiniță erau rezultatul unei agresiuni, a fost anunțată poliția, care a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Despre acest dosar am încercat să aflăm amănunte de la IPJ Galați în cursul zilei de joi, 1 februarie, la o zi după moartea copilei și reținerea mamei, mai ales că de soarta lui ar fi depins unele măsuri de protecție care ar fi putut veni în sprijinul tuturor surorilor, nu doar al fetiței agresate la acel moment. Până la ora închiderii ediției, nu am primit niciun răspuns. 

Un an de liniște și... bătăi

Episodul intervenției celor de la Protecția Copilului ar fi trebuit urmat de o mai atentă monitorizare din partea autorităților, mai ales că mama în grija căreia copilele se aflau oficial avea ceva probleme certificate prin acte medicale. Ceea ce s-ar fi întâmplat în accepțiunea direcției de Asistență Socială de la Primărie, care ar fi ajuns de câteva ori la ușa familiei și ar fi constatat că lucrurile stăteau cum nu se poate mai bine.

”Direcția de Asistență Socială a făcut nu una, ci două anchete sociale la domiciliul familiei în cauză și de fiecare dată s-a constatat că fetițele erau bine îngrijite și nu prezentau nicio urmă de agresiune. Mai mult, de fiecare dată, cei doi unchi materni și-au asumat răspunderea creșterii și îngrijirii acestor copii. Având în vedere aceste aspecte, respectiv lipsa oricărei suspiciuni de agresare a copiilor și angajamentul familiei cu privire la îngrijirea acestora, din păcate, instituțiile statului nu pot interveni mai mult, potrivit legii”, ne-a transmis Ovidiu Matache, din cadrul Biroului de presă al Primăriei Galați.

De ”liniște și armonie” a fost și realitatea percepută de cadrele didactice de la școlile unde a învățat Alexandra, fetița care avea să sfârșească de mâna mamei. În ultimii doi ani, copila a trecut de la Școala 26 la Școala 40 și nicăieri nu au existat indicii că familia ar fi fost una abuzivă sau dezinteresată. 

”Participa la toate activitățile și era un copil îngrijit, care nu avea nimic diferit de ceilalți. Învățătoarea a observat la un moment dat niște echimoze pe corpul fetiței, însă aceasta a declarat că a căzut și s-a lovit, versiune susținută și de mătușa copilei. Ne pare rău pentru soarta ei, însă sunt convinsă că cei abilitați vor face lumină în acest caz”, ne-a spus prof. Charlotte Barbu, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 26 Galați. Nici la Școala Gimnazială Nr. 40, unde învăța de la începutul clasei a treia, părerile nu sunt diferite.

„Asistenta noastră face triaj la fiecare început de modul și se află mereu printre copiii din școală. Nu a observat niciodată nimic suspect pe corpul ei. Alexandra era un copil vesel, care s-a integrat bine în colectivul de colegi. Nici ceilalți colegi, profesori, care predau la clasa unde învăța Alexandra nu au observat nimic. Luni, doamna învățătoare a fost anunțată de mătușa acesteia că fata este bolnavă și că va sta acasă câteva zile”, a povestit prof. Angela Vicol, directorul adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 40.

Într-un asemenea context plin de contradicții, în care a murit un copil nevinovat ca urmare a agresiunii unui părinte și în prezența altor adulți care ar fi putut discerne și trage un semnal de alarmă, se nasc două întrebări: Alexandra a murit din cauza indiferenței celor din jur, care s-au făcut că nu văd și nu aud episoadele violente prin care trecea, sau moartea ei a fost rezultatul unui incident absolut nefericit, născut dintr-o ”bubă coaptă” în încercarea de a ascunde gunoiul sub preș în fața unor autorități pentru care ”hârtiile bune” plimbate între instituții au titlu de adevăr absolut?

Citit 8101 ori Ultima modificare Vineri, 02 Februarie 2024 18:56

19 comentarii

  • postat de cernea
    Vineri, 02 Februarie 2024 13:33
    95.76.1.***
    O vina majora o au unchii și persoanele din familie care și au asumat faptul ca vor avea grija de fetite. CREDETI CA SE POATE LUA USOR UN COPIL DIN SANUL FAMILIEI??????? SUNT PROCEDURI DELICATE, ALTFEL FAMILIILE , IN GENERAL FARA CULTURA, DEVIN VIOLENTE, SCENE ABIA ASTEPTATE DE ZIARISTI .
    0
    17
  • postat de JON
    Vineri, 02 Februarie 2024 12:07
    89.39.81.***
    suntem mal rau ca ln AFRlCA ! AUTORlTATlLE DOAR BlFEAZA ACTlVlTATlLE Sl SE ACOPERA CU HARTll .SUNT LA FEL DE VlNOVATl DACA NU MAl MULT DECAT ACEA NEFERlClTA MAMA. BAREM EA AR AVEA CEVA ClRCUMSTANTE ATENUANTE VlZAVl DE STAREA El MEDlCALA .
    0
    17
  • postat de codo
    Vineri, 02 Februarie 2024 11:47
    80.246.106.***
    ce tristete ! sa se uite bine in ochii ei toti plimbatorii de dosare din administratie care nu au facut nimic sa o salveze. si cadrele didactice, si vecinii.
    0
    23
  • postat de Ghe
    Vineri, 02 Februarie 2024 11:32
    5.2.205.***
    Sa vedem, dacă va răspunde cineva, măcar cu funcția, în cazul acesta... Dar nu cred, pentru ca asta e România.
    0
    20
  • postat de florin
    Vineri, 02 Februarie 2024 11:06
    86.124.202.***
    Directia sociala a zis ca este OK !Atunci sa vina public cu dosarul anchetei si sa arate opiniei publice de ce a considerat ca mama este capabila sa isi creasca copii in siguranta!
    1
    26
  • postat de florin
    Vineri, 02 Februarie 2024 11:03
    86.124.202.***
    Cel mai mare pericol este ca societatea sa accepte ca politicienii sa faca o lege prin care un medic si un judecator sa te declare un bun sau rau parinte!In prezent avem legi avem structuri guvernamentale platite sa protejeze copii in asemenea cazuri dar nu isi fac treaba!
    1
    14
  • postat de vali
    Vineri, 02 Februarie 2024 10:41
    89.136.3.***
    am fost internal la spitalul de psihiatrie ,,,desi sunt bolnav grav dupa un accident de masina
    din 1993 la numai 15 ani ,am fost internat in spital desi am paralizie la picioare
    am fost legat de pat de 3 oameni ,si un gunoi de agent de paza ma
    strans de gat si era sa ma omoare prin sufocare
    4
    12
  • postat de Farez
    Vineri, 02 Februarie 2024 10:40
    86.120.239.***
    Ce diferență între autoritățile române și Serviciul Norvegian de protecție a copilului care in 5 ani a separat 26 de copii români de familiile lor doar pentru presupusa vină de îndoctrinare religioasă.Aceleași autorități care nu vedeau nici o neregulă in căminele de bătrâni legați cu lanțuri de pat.
    4
    20
  • postat de un cetatean
    Vineri, 02 Februarie 2024 10:15
    89.137.224.***
    Cutremurator!La fel de vinovata de moartea fetitei ca asa zisa mama, sunt cei din institutiile statului, platiti cu sute de milioane si care stiau s-ar ar fi trebuit sa stie ce se intampla, dar nu au fost deloc interesati sa isi faca datoria!
    0
    21
  • postat de Domnul să judece!!!
    Vineri, 02 Februarie 2024 10:11
    128.127.117.***
    Adevărul e la mijloc.Ca la orice loc de muncă cand existaă o greseală ceva incălcare -a legii a normelor si când e la o adică toți o dau pe după cireș ca să se scoată pe ei înșiși ,unii ii baga pe ceilalți la inaintare,altii mint ,săraca fetiță a murit poate intrebânduse:de ce nu ma iubeste mama?
    4
    13
  • postat de la bug
    Vineri, 02 Februarie 2024 09:52
    5.13.142.***
    Asa arata o familie grijulie si iubitoare ?doamne fereste de escroci ce fac afaceri cu copii.
    0
    23
  • postat de Cristi
    Vineri, 02 Februarie 2024 09:46
    5.2.209.***
    Practic atat Directia de Asistenta Sociala cat si Protectia Copilului Galati cat si PMG prin concluziile transmise, dovedesc incompententa crassa de care au dat dovada si practic au inlesnit moartea unui copil de 9 ani, multumim inca odata administratiei, sper sa nu puneti capul linistiti pe perna.
    0
    25
  • postat de PanQueen
    Vineri, 02 Februarie 2024 09:24
    5.13.132.***
    Nu stiu cum reactioneaza cititorii la acest articol, Dar eu plang. Va puteti inchipui macar un minut teroarea prin care a trecut fetita asta? Frica, durerea si groaza suferite in ultimele ore de viata? Omul care trebuia sa o apere, sa o iubeasca, mama ei - a batut-o, a ars-o si a sugrumat-o.
    0
    22
  • postat de dan
    Vineri, 02 Februarie 2024 09:15
    188.24.203.***
    Dupa ancheta DGASPC Galați familia de romi au sprijinit-o pe femeie "un suport extraordinar pentru rămânerea copiilor în familie" ca sa nu piarda ALOCATIILE , "sursele de bani " asa sunt perceputi copii in acele familii
    0
    22
  • postat de eu
    Vineri, 02 Februarie 2024 08:59
    86.124.201.***
    Am răspuns DGASPC,semnat de manon,evident,la sesizare făcută de un tată,pe motiv că adorm copiii cu capul pe bancă la școală,vin cu temele nefăcute.Mă-sa le pune telefoanele în mâini și o taie noaptea.NU LE PASĂ,nu dă nimeni 2bani!fosta secretară a lui nica conduce instituția,dacă ați uitat!
    0
    20
  • postat de Nicu V.
    Vineri, 02 Februarie 2024 08:25
    84.117.46.***
    Sunt mulți angajați ai DGASPC Galați, care iau bani mulți și nemeritați. Sunt trimiși la sesizări și nu fac nimic. Ar trebui să răspundă cu libertatea cea/cel care s-a ocupat de cazul acestei familii
    0
    25
  • postat de eu
    Vineri, 02 Februarie 2024 08:20
    86.124.201.***
    CORUPȚIA UCIDE! Asta este consecința populării instituțiilor publice cu tot felul de nulități care vând din casă pentru șpagă și primesc subiectele!3/4 dintre ei,chiar să vrea să facă ceva,nu știu ce să facă,vin la program și stau cu ochii în calendar până la salariu din care întorc la partid o cotă
    0
    22
  • postat de sith
    Vineri, 02 Februarie 2024 08:05
    193.230.156.***
    asta trebuie bagata de vie la blender...iar toti cei care au stiut si nu au facut nimic, in tzeapa....voi ma faceti sa imi fie rusine ca sunt om, nemernicilor....saracul copil.....ce hazna a ajuns galatiul....xxxx ei de viata
    0
    20
  • postat de un observator
    Vineri, 02 Februarie 2024 07:48
    193.230.156.***
    Nu vrem să înțelegem problemele social-economice ale Galațiului. Impactul lor asupra vieții oamenilor. Când apare câte o nenorocire toată lumea se apără cu reglementări, norme, dispoziții, regulamente numai bune de...încălcat și de nerespectat. Autorități birocratizate până în măduva oaselor.
    0
    21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.