Salariul minim brut pe economie va crește la 3.700 lei

Salariul minim brut pe economie va crește la 3.700 lei
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Salariul minim brut pe economie va crește la 3.700 de lei, de la 1 iulie, aceasta fiind decizia convenită în urma consultărilor Guvernului cu sindicatele și patronatele și asumată în prezent în mod oficial. În aceste condiții, salariul minim net ar urma să ajungă la aproximativ 2.300 lei.

Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social s-a reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru runda finală de consultări ce a avut ca temă centrală nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

”Executivul a discutat împreună cu partenerii de dialog social contextul și efectele majorării salariului minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024. Aceasta va reprezenta o creștere de 12,12 la sută, ceea ce înseamnă o majorare netă de 242 de lei. De asemenea, deducerea fiscală de 200 de lei se va menține până la sfârșitul anului”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Prin urmare, în condițiile în care actualul salariu minim net este de 2.079 lei, prin aplicarea majorării de 242 lei, salariul minim net ar urma să ajungă, de la 1 iulie, la aproximativ 2.320 lei.

Decizia va avea un impact social semnificativ, în condițiile în care, la începutul anului 2024, la nivel național erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerț și în industria prelucrătoare.

Părțile au căzut de acord și cu noua formulă de calcul a salariului minim brut pe țară. Proiectul vizează transpunerea în legislația națională a Directivei UE nr. 2041/2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Potrivit unor precizări aduse de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ”consultările cu partenerii sociali au vizat corelarea aspectelor tehnice din actul normativ al Uniunii Europene cu prevederile în vigoare din legislația României, astfel încât noua lege să fie clară, predictibilă, unitară și coerentă”.

"Formula care va fi stabilită va ține cont, printre altele, de nivelul câștigului salarial mediu brut și productivitatea muncii. În plus, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale, stimulează încheierea de contracte colective de muncă și consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim. Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabilește că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcție de condițiile sociale, financiare și de evoluția indicatorilor economici", a transmis Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Una peste alta, pe baza indicatorilor prognozați, salariul minim brut ar urma să se calculeze în funcție de „un nivel orientativ de 50 la sută din câștigul salarial mediu brut”.

În virtutea acestor corelații și ținând cont că, în luna martie a.c., salariul mediu brut pe economie a fost de 8.502 lei (ce corespunde unui salariu mediu net de 5.185 lei – n.r.), în luna ianuarie 2025 ar urma o nouă creștere a salariului minim pe economie. Astfel, prin transpunerea normativelor europene și formulelor convenite între partenerii sociali, salariul minim brut pe economie ar urma să ajungă la aproximativ 4.200 lei (ce ar corespunde unui salariu minim net de peste 2.500 lei – n.r.). Această creștere are drept scop diminuarea discrepanțelor între salariul minim și cel mediu înregistrat în economie.

Citit 7272 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2024 20:12

4 comentarii

  • postat de Salariat
    Luni, 27 Mai 2024 13:57
    86.120.239.***
    Nu vă mai lăsați păcăliți ! De la 1 iulie se mărește acciza la motorină și benzina !!! Trebuie bani la buget ptr pensii și bugetari !
    0
    6
  • postat de Traian
    Luni, 27 Mai 2024 10:09
    86.120.239.***
    Valoarea coșului de cumpărături pentru o persoană e 3300 lei/lună, iar 2 milioane de români trăiesc cu salariul minim pe economie de 2100 lei. Plătim prețuri la nivel european la o calitate a produselor de dublu-standard și salarii de Africa.
    1
    31
  • postat de ICTosca
    Luni, 27 Mai 2024 09:55
    5.13.216.***
    ...Tehnica "trandafirie" a "pamantului parjolit" Cativa ani sunt la guvernare. Fura de rup, isi protapesc neamurile pe posturi platite regesc, se imprumuta "fara numar" si fara grija scadentei pentru pomeni electorale...apoi se retrag "discret". Aia de urmeaza dupa ei, platesc oalele sparte..
    4
    17
  • postat de Ca la n(oi) in UE ...
    Luni, 27 Mai 2024 04:18
    108.245.201.***
    La stat . Dar la vreo"firma" tot 500 de Euro faci , daca esti norocos ....
    3
    14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro