De dragul poveștilor (și al Adevărului), cred că am întâlnit-o prima oară pe foarte tânăra prozatoare Cristina Luca-Parapiru, într-un… parc… fără de sfârșit pentru istoria culturală a Galaților! În Parcul "Mihai Eminescu", unde niște părinți grijulii își duceau copiii, printre care și Cristina, la plimbare sau la joacă. Dacă intrai în jocul imaginației copilei de-atunci, deja erai în Țările la fel de nenumărate ale unei Alice despre care un bunic ar fi putut să-ți vorbească… la infinit, și chiar mai departe, după cum sublinia o Zână Ursitoare la fel de îndrăgostită de textele literare uimitoare ale Cristinei, o zână fugită dintr-un univers paralel al marelui Kafka, mult mai colorat și mai puțin sumbru, cu un umor de o inocență care trebuie musai păstrată cu orice preț, cu ajutorul personajelor sale născute dintr-o imaginație demnă de mii și mii de civilizații și culturi supra și intra terestre!
Cum ar spune sau/și ar crede zâna din universul K (sau D.C.): „Cred că tărie că nu oricine a programat-o pe Cristina Luca-Parapiru să scrie. Probabil că ea este, așa cum povestește în această carte, printre fericiții care au amintirile neșterse din vremea când se afla în „Marele Pântec”. Drumul ei spre „Hotarul Vieții” i s-a întipărit în minte, iar acum, după ce și-a executat „Misiunea de Naștere” și se plimbă nestingherită pe bulevardul „Călătoriei de Viață”, scrie la fel de natural cum respiră.
Universul Cristinei este suma cărților citite - și sunt multe, credeți-mă! - pe care le-a înglobat în propria sa fantezie și din care s-au născut pagini miraculoase cu eroi personali și cu povești aproape adevărate.”
Și mai că aș pune rămășag pe frumusețea câtorva nopți dintre cele ale Șeherezadei că Alice a lui Lewis Caroll ar fi scris precum Cristina, dacă ar fi fost… cât de reală este Cristina! Ar fi răspuns, Cristina noastră-minune, cu același curaj Pălărierului nebun, reginei rele sau chiar lui Jabberwocky…
Și pentru că tot am spus la niște întâlniri culturale că aproape lipsesc noi scriitori la Galați, nu întâmplător a doua carte a Cristinei se deschide cu niște vestitori ai unei primăveri literare… la Galați, și nu numai! Spulberarea „micilor” de acolo, din textul „Sosirea primăverii” (mititeii aceia cu muștar, bântuind ca într-un film de groază orice fantezie culinară!) anunță o metafizică a culturii gata să cutremure orice clișee cărturărești.
Urmuz, Eugen Ionescu (apropo la elegiile pentru ființele mici), toate cele trei grații al candorii Supreme, Zeul Disney (cu siguranță vizionarea filmelor de animație contribuie la debordanta, superfragilisticexpialidousiousa, furioasa imaginație a Cristinei, ca și pasiunea pentru B.D.! Și S. F. La Munte și la Mare…), cine știe ce zmei și super eroi din universul D.C. și celălalt, paralel, Hawking, Einstein, ca să nu mai spunem și de J.K. Rowling și Stephen King, în povestirea care dă și titlul cărții, dar mai ales „prietenul cel mai bun, Gellu Naum”, toți aceștia și încă vreo patru-cinci pagini de alți eroi și anti-eroi, pot fi convocați să se joace prin textele Cristinei, ca să nu ne gândim și la Nina Cassian, pe care tot o omagiem anul acesta ca pe o gălățeancă de onoare, sau la Ana Blandiana, care au scris și ele pentru copii, nu neapărat copilărindu-se, ci luându-și cu frenezie și umor rolul în serios, ultimele apeluri fiind necesare, deoarece în carte sunt și poezii, în care zâmbește uneori și un Marin Sorescu: „Sora mea e atât de credincioasă!.../ Se roagă prin cotloane și afară din casă,/ Se roagă la vecini, la școală,/ Chiar și atunci când se spală,/ Se roagă în beci./ La meci…” finalul neașteptat răsturnând misticismul cu un dribling ca la Messi: „În fine, de când s-a dat pe mâini cu lipici,/ Se tot roagă, ce să-i zici?!”
O primă concluzie ar fi că prozele și poemele Cristinei sunt scris cu superglu și praf de zâne, iar pentru că tot se apropie o zi a alegerilor (și un personaj minor se amuză în carte declarând că ei îi place politică, sic!), pentru ca România să-și revină (definitiv), să fie lăsați și copiii să voteze, pentru un echilibru total cu cei care cred că sunt căzuți în mintea copiilor și vor să rămână așa (ultima poezie din volum este… „Eu votez”): „La zece ani/ Mă duc la vot/ Cu un croissant copt/ La mine-n spate./ Mă las în voia soartei/ Și am să votez/ partidul Ciocolatei!”
Revenind la tehnica prozelor, există mereu twisturi, răsturnări de situații, super-ingenioase: exemplu, dragostea pentru lilieci din „Visul Mariei”. Proza „La malul mării” ar fi exemplară pentru… teoriile relativității, Spațiul și timpul, ca niște monștri de care nu prea suntem conștienți, sunt învinși cu nonșalanța cu care „Lampadarul Jellfy și CD Playerul Ixop” sunt… deconectați, explicațiile care apar fiind demne de un alt Dicționar, din care am afla că „pe Pământ nu pot trăi personajele de basm”, planeta Poveștilor fiind Jupiter, din ce ne-ar spune un balaur de cristal care știe ce sunt Google Maps și Waze, și care poate da sfaturi precum acestea tânărului Andrei, îndrăgostit până peste planete de Parisa: „Acum, privește, acolo se înalță un Turn! În el este închisă Parisa. Însă fortul este înconjurat de paznici fioroși și va trebui să te lupți cu ei. Ia acest spray grafitti, iar când ești în pericol, pulverizează-l și pune-ți o dorință.”
Poate ar trebui să mai amintim măcar de „Găina Neagră” („Până la urmă cine ar fi bănuit că acea găinușă grăsuță, amuzantă și împiedicată ar fi fost de fapt un agent CIA care venise la teatru ca să descopere un criminal?”, p.49), dar și de faptul că cel mai consistent text din carte este o selecție din jurnalul nu foarte intim al prințesei Vortexa Hortensia Grunhilda Alexandrina, prințesa Regatului Savanordia și a Tărâmului celor Verzi, de numai 14 ani și 8 săptămâni, în care un alt dragon va avea un rol important, demonstrația fiind clară, de fapt, putându-se învăța (din) orice, chiar și „filmele cu Jackie Chan pot fi și ele utile la ceva” (p.75) și s-ar putea ca orice cititor, de orice vârstă, să se regăsească în această altă poveste fără sfârșit în care unii adulți, care n-ar fi vrut să se maturizeze și poate nici nu s-au maturizat vreodată, își vor șterge orice nedumeriri, deoarece vor întâlni și un ren magic, desprins din imaginarul lui Moș Crăciun (care i-a trimis deja chemare Cristinei pentru o carte cu totul și cu totul specială, pentru Ajun și post Ajun), de pe vremea când era și el copil!
Și-am încălecat pe-o lingură „de lemn care săpa la rădăcina unei flori de o frumusețe fără seamăn. Și lingura s-a îndrăgostit de floare.
Văzând prietenia dintre ele, stăpâna făcu lingura țăruș și o înfipse lângă floare.
Și rămaseră pentru totdeauna împreună, discutând despre poezie, despre armonie și despre cărțile pe care oamenii din jur le citeau.”
Cartea „Parcul nesfârșit” a Cristinei poate fi cumpărată de la librăriile "Donaris" și "Alexandria" și comandată de pe site-ul "Cărturești".
