Trei festivaluri organizate concomitent la Galaţi
Sfârşitul de săptămână a fost în Galaţi unul plin de spectacole, în cadrul "Galaţi StreetFest", manifestare dublată de "Street Food Festival" şi de "Caravana Copiilor" din Grădina Publică.
Evenimentele au debutat, vineri, cu un show aviatic, care a avut în prim-plan patru aeronave ce au făcut spectacol pe cerul Galațiului, dar le-au şi dat emoţii celor ce nu aflaseră că avioanele respective sunt de paradă. Cei patru aviatori care i-au încântat pe gălăţeni au fost George Rotaru, Laszlo Ferentz, Ioan "Aviatorul" și Teodor Munteanu, toţi membri ai echipei "The Hawks of Romania".
Câteva ore mai târziu, publicul a avut parte de o paradă a personajelor din povești, la care au participat zâne, îngeri și dragoni, acrobați pe picioroange, păpuși gigant, statui vii şi personaje din desene animate, într-o atmosferă plină de muzică, veselie și magie.
Cum să-ţi golești ușor buzunarele
Așa cum este obiceiul la Galați, atunci când se desfăşoară câte o sărbătoare, oameni ies cu mic cu mare să caște gura, unii dintre ei săturându-se doar cu mirosul îmbietor de la grătarele comercianților. Și asta pentru că prețurile extrem de piperate te făceau să te gândești de două ori dacă merită sau nu să mănânci un mic şi să bei o bere în oraș, pentru ca apoi să strângi cureaua până la următorul salariu, de parcă ai fi făcut un concediu în străinătate.
Ca de fiecare dată, copiii se smiorcăiau în fața tarabelor cu bunătăți, pentru că doar un suc și un burger costau 60 de lei. Preţul unei porții de cartofi prăjiți începea de la 20 de lei, iar berea se vindea cu 13 lei, astfel încât o porție de mâncare ajungea să coste între 45 și 70 de lei. Aceasta a fost atmosfera dominantă a zilelor de festival stradal de la "Fata pe Valuri", dincolo de spectacolul care s-a revărsat pe străzi. Pentru ca distracția să fie garantată, mai ales pentru cei mai mici dintre gălățeni, organizatorii au adus și tobogane gonflabile, mai ales că, după un burger copios, e nevoie și de puțină mișcare. Din păcate, tot contra cost.
Ideea unui festival de mâncare stradal nu e nouă la Galaţi. În ultima perioadă, aleșii locali s-au întrecut în a aduce în stradă, în zonele principale ale oraşului, diverşi comercianți de mâncare. De fiecare dată, însă, punctul comun al acestora a fost reprezentat de prețurile exorbitante. "Este foarte scump tot ce întâmplă aici. Mi-e greu să-i explic copilului că toate sunt foarte scumpe și că, acasă, cu 20 de lei faci cartofi prăjiți pentru toată scara. În rest, atmosfera este ok, lume multă de te calci în picioare, carnaval, cam toate ingredientele pentru zile de sărbătoare", ne-a declarat un tătic.
Unii gălățeni ne-au spus că la o parte dintre activități nu s-a respectat programul, ceea ce a creat haos și agitație, pentru că mai multe acţiuni s-au suprapus, iar oamenii voiau să fie prezenți și colo, și colo. Alții au considerat că atmosfera cea mai frumoasă a fost în zona Parcului "Eminescu", unde se putea sta şi pe iarbă. Cei mici au fost, în această zonă, antrenați în fel de fel de activități creative, de la karaoke, la ajutoare ale magicienilor.
Petrecerile în aer liber au continuat pe străzile Galaţiului pe tot parcursul sfârșitului de săptămână. Concertele în aer liber au durat până târziu și i-au ținut pe gălățeni pe baricade până când ultimul sunet al muzicii s-a pierdut în noapte.