Apele nu s-au liniştit complet în PNL Galaţi, în urma deciziei de a o numi drept coordonator judeţean pe doamna senator Nicoleta Pauliuc, hotărâre întâmpinată de George Stângă cu o declaraţie publică de susţinere, care practic nu face decât să confirme că, în realitate, nu s-a schimbat nimic la conducerea PNL Galaţi.
În consecinţă, reacţiile unor membri marcanţi ai filialei, cum ar fi dr. Paul Ichim sau fostul prefect Mihai Capră, nu au întârziat să apară, pe reţelele de socializare, spunând toate că, în ciuda deciziei luate de BPN luni, atât timp cât George Stângă rămâne preşedintele organizaţiei judeţene, în PNL Galaţi nu se va schimba nimic. Reproducem, în continuare, o scrisoare deschisă adresată, potrivit surselor noastre, preşedintelui PNL Nicolae Ciucă (care urma să se afle marţi, 13 august, la Galaţi, pentru o întâlnire cu liberalii gălăţeni n.a.) şi membrilor biroului executiv al PNL de către seniorii liberali gălăţeni.
"Semnatarii acestei scrisori, ca și majoritatea alegătorilor gălățeni cu opțiuni liberale, am luat notă de numirea doamnei senator Nicoleta Pauliuc în funcția de coordonator al PNL Galați, dar, în opinia noastră, această formalitate este menită să camufleze gravitatea situației, fără să aducă rezolvarea deficiențelor.
Vă adresăm această scrisoare deoarece suntem profund dezamăgiți și îngrijorați de rezultatele obținute la ultimele alegeri, dar și de situația bizară în care funcționează organizația PNL Galați și socotim că este de datoria noastră ca, acum, în pragul alegerilor parlamentare și prezidențiale, să vă aducem la cunoștință motivele nemulțumirilor noastre:
Din anul 2017, organizația județeană PNL Galaţi este condusă președintele George Stângă, un personaj lipsit de carieră profesională și de anvergura unui om politic, cu probleme grave de autoritate morală. Acest personaj a avut abilitatea de a-i îndepărta din conducerea organizației pe toți cei care prin cariera profesională (medici, profesori, oameni de afaceri, juriști), prin notorietate și ținută morală, ar fi contribuit la creșterea încrederii electoratului de dreapta.
În prezent conducerea PNL Galați este formată, în mare parte, din «iluștri» anonimi, unii având «calitatea» de fini sau cumetri ai abilului președinte.
Pentru explicarea efectelor acestor derapaje, prezentăm comparativ situația procentuală a alegerilor din 2016 în raport cu cele din 2024. În 2016, la consiliul județean, PNL a obținut 24,46%, iar PSD 38,14%. În 2024, PNL a obținut la consiliul județean 18,39% iar candidatul PNL la președinția CJ, George Stângă a obținut 17,51%, cu un procent sub lista PNL, în timp ce PSD a obținut 65%.
Drama cea mai mare este în municipiul Galați. În 2016, PNL a obținut la votul pentru primărie 23,9%, iar în 2024 PNL a primit 5,24%, situându-se în urma PACT, un partid local care a obținut 8,07%. PSD a obținut și în Galați 65%. Aceste rezultate slabe au dus la pierderea a şapte primari PNL de comune și la creșterea PSD în județ și municipiu, la o pondere de 65%.
Nu a existat un moment mai rușinos în istoria locală a PNL Galați, care pe vremuri era printre primele trei organizații din țară.
Aceste rezultate sunt cauzate și de alte motive care au dus la pierderea încrederii alegătorilor de dreapta:
- promovarea în funcții publice a unor persoane cu probleme penale care au generat mai multe scandaluri cu impact public;
- apariția în presa națională și locală a unor articole referitoare la implicarea președintelui George Stângă în afaceri cu iz penal (trafic de influență, contracte ilegale etc).
În lipsa unor intervenții urgente și necesare, așteptate din partea conducerii PNL de gălățenii de dreapta, la alegerile din luna decembrie PNL Galați va livra un rezultat la fel de slab ca la alegerile locale, rămânând cea mai slabă organizație din țară, cu cel mai mic procent la alegerile parlamentare și prezidențiale.
În această situație, cerem președintelui Nicolae Ciucă și Biroului Executiv Naţional înlocuirea actualei conduceri a PNL Galați cu una interimară, credibilă, în vederea recuperării, cât se mai poate, a electoratului cu opțiuni liberale care se întreabă sincer: «Eu cu cine să votez, domnule președinte Nicolae Ciucă?». Cerem o discuție între semnatarii acestei scrisori și conducerea PNL pentru a găsi împreună o soluție urgentă pentru Galați deoarece orice vot contează."
Rămâne de văzut dacă şi cum vor reacţiona liderii PNL în urma primirii acestui document şi a discuţiilor cu liberalii gălăţeni.