Înțelepții s-au pus de acord că, dacă vrei să câștigi la loto, trebuie mai întâi să joci. Extrapolând, dacă vrei să obții o autorizație de mediu în România, trebuie mai întâi să o soliciți. Sau măcar să o soliciți corect.
Așa cum "Viața liberă" a scris încă din februarie 2023, firma SunPro Oils SRL, cu acționari din Cipru și Elveția și administrată de un cetățean ucraineano-britanic, vrea să construiască în Zona Liberă Galați o fabrică de ulei. În februarie 2023, atunci când s-a semnat contractul de concesiune pe 49 de ani a terenului de 4,5 hectare din Zona Liberă, s-a spus că investiția va fi de peste 20 milioane de euro și va duce la crearea a peste 200 de noi locuri de muncă.
Deși mulți s-au declarat neîncrezători și au declarat anunțul drept o gogoașă electorală, SunPro Oils a continuat demersurile pentru construirea fabricii de ulei din incinta Zonei Libere. S-au adus la Galați cel puțin 50 de containere maritime (printre primele au sosit echipamentele necesare pentru rafinarea uleiului brut), s-au obținut avize de la Primărie și de la mai multe instituții, dar una dintre cele mai importante autorizații, cea de Mediu, lipsește. Din acest motiv, termenul de începere a lucrărilor de construire, care inițial fusese "pronosticat" pentru luna mai 2024, a fost amânat pentru această toamnă.
Conform informațiilor obținute de "Viața liberă", nici acest al doilea termen nu va putea fi respectat, pentru că documentația depusă la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați era incompletă încă din start și ea nu este completă nici acum, la mai mult de un an de la depunere.
APM Galați: "Titularul investiției nu a solicitat obținerea autorizației de mediu"
Am solicitat directorului executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, Robert Mihai Rusu, să ne ofere amănunte despre stadiul în care se află procedura de obținere a autorizației de mediu pentru fabrica de ulei din Zona Liberă, iar răspunsul ne-a surprins încă de la primul rând: "Titularul investiției nu a solicitat obținerea autorizației de mediu".
Urmează detaliile: "În data de 06.07.2023, SUNPRO OILS SRL a depus la A.P.M. Galați o documentație privind obținerea acordului de mediu pentru proiectul «Construire ansamblu rafinare ulei alimentar și funcțiuni conexe, sistematizare verticală și împrejmuire teren», propus a fi realizat pe amplasamentul din Galați, str. Bazinul Nou, nr. 20A, Zona Liberă, Platformă, necesar pentru obținerea autorizației de construire solicitată prin Certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Galați.
Având în vedere că documentația depusă nu conținea, surprinzător, descrierea sumară a proiectului, în data de 13.07.2023, cu respectarea termenului procedural, A.P.M. Galați a solicitat refacerea notificării cu informațiile relevante și concrete din care să rezulte în ce constau lucrările care fac obiectul solicitării. Abia după 5 luni, în data de 09.01.2024, SUNPRO OILS SRL a răspuns solicitării A.P.M. Galați.
Prin urmare, în termenul prevăzut de lege, reprezentanții instituției au efectuat verificarea în teren a amplasamentului proiectului, în data de 22.01.2024, iar în data de 23.01.2024, prin decizia de evaluare inițială i-a fost comunicată titularului necesitatea declanșării procedurii de evaluare a impactului asupra mediului și i-a fost solicitată completarea documentației cu documentele prevăzute de Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului în vederea parcurgerii procedurii de reglementare.
Până la data prezentei, timp de 8 luni, titularul nu a transmis documentele solicitate încă de la începutul anului 2024. Astfel, A.P.M. Galați este în imposibilitatea demarării procedurii de emitere a acordului de mediu necesar realizării proiectului, până când titularul nu va depune documentele solicitate, conform legii.
Facem precizarea că procedura de obținere a acordului de mediu se va desfășura cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, iar durata acesteia va fi determinată de calitatea documentației care va fi transmisă de titular la A.P.M. Galați. Totodată, menționăm că, după obținerea acordului de mediu, pentru a putea desfășura activitatea, titularul are obligația de a solicita și obține autorizația de mediu/ autorizația integrată de mediu", este răspunsul primit de la directorul executiv al APM Galați, Robert Mihai Rusu.
"Dacă, până în prezent, SUNPRO OILS SRL ar fi depus în timp util documentele necesare parcurgerii procedurii de reglementare, iar acestea ar fi fost corespunzătoare din punct de vedere al prevederilor legislației de mediu în vigoare, ar fi putut obține deja actul de reglementare", a mai declarat pentru "Viața liberă" directorul executiv al APM Galați.
Directorul Zonei Libere: "Avem încredere că va fi un proiect de succes!"
I-am solicitat directorului general al Administrației Zonei Libere Galați, Cătălin Cojocaru, punctul de vedere referitor la situația fabricii de ulei care urmează să fie construită. "Sunpro Oils este unul dintre partenerii importanți ai Zonei Libere Galați, date fiind atât valoarea investiției asumate, cât și impactul economico-social pe care viitoarea fabrică de ulei îl va avea în Galați. Din punctul nostru de vedere, strict al relației directe, partenerul își îndeplinește obligațiile asumate respectând toate termenele din contract. Din informațiile pe care le avem, Sunpro Oils a schimbat firma de proiectare cu care lucra și actualii proiectanți au venit cu noi soluții tehnice, astfel încât și solicitările de aviz către agenția de mediu necesită actualizarea datelor. Sperăm că partea formală va fi depășită și vor intra în curând în faza de execuție. Avem încredere că va fi un proiect de succes!", ne-a declarat directorul general al Zonei Libere Galați.