UPDATE. Imaginile dezastrului. 12 localități, lovite crunt de viituri. Se pregătesc tabere pentru sinistrați (VIDEO)
Foto: Imagini drona. ISU Galati.

UPDATE. Imaginile dezastrului. 12 localități, lovite crunt de viituri. Se pregătesc tabere pentru sinistrați (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(46 voturi)

UPDATE ora 16,30 - Vor fi amenajate patriu tabere în județul Galați pentru a-i găzdui pe oamenii evacuați ori ale căror locuințe au fost inundate. Fiecare tabără va avea câte 200 de locuri, au anunțat autoritățile în cursul după-amiezei de sâmbătă. Astfel de tabere se vor amplasa și în județele Vaslui și Iași (câte două în fiecare județ),  astfel încât oamenii să poată fi evacuați preventiv, dacă situația o va impune.

Tot în Galați, autoritățile locale au primit sarcina de a identifica și pune la dispoziția persoanelor afectate, peste 800 de locuri de cazare. Mai multe unități de cazare au fgost puse deja la dispoziție în municipiu, după cum a anunțat Biroul de Presă al Primăriei Galați. 

”Primăria municipiului Galați pune la dispoziția comunităților afectate de inundații în județul Galați un număr de 866 de spații de cazare în șapte spații, respectiv la Căminele studențești (300 de locuri), la Baza Siderurgistul (200 de locuri), la Sala Sporturilor (200 de locuri), la Adăpostul de Noapte al Direcției de Asistență Socială Galați (84 de locuri), la Centrul de sprijin pentru tineri (24 de locuri), la Centrul ”Dimitrie Ioan Frigator” (30 de locuri) și la Centrul multifuncțional de servicii sociale (28 de locuri). În perioada următoare, se analizează și alte posibilități de a sprijini oamenii din comunele județului Galați afectate de inundații”, a anunat municipalitatea prrintr-un comunicat. 

Conform ultimei raportări făcute de ISU Galați, traficul rutier rămâne blocat pe 13 drumuri din județele Galați și Vaslui, respectiv: DN 24D, DN 25 și DN 26, DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255.


UPDATE ora 13,00: Ministerul Sănătății a transmis în urmă cu cu puțin timp că au fost dispuse măsuri de urgență pentru populația afectată din județul Galați. Se vaccinează împotriva hepatitei A și tetanosului copiii din comunele lovite de viituri. 

”Având în vedere situația gravă produsă de ploile și inundațiile consecutive care au apărut în nordul județului Galați și în județul Vaslui, la nivelul Ministerului Sănătății s-a organizat o celulă de criză condusă de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila împreună cu secretarii de stat Adriana Pistol și Alexandru Rogobete, pentru asigurarea asistenței medicale pentru populația din zonele afectate.

Suntem în legatură permanentă cu autoritățile locale și cu Direcțiile de Sănătate Publică a județelor Galați și Vaslui pentru asigurarea de vaccin antitetanic și vaccin hepatitc A, pentru copiii din localitățile afectate.

La Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați sunt disponibile paturi în secția de ATI și dacă vor exista alte solicitări se va asigura transportul pacienților și la alte unități sanitare”, se precizează într-un comunicat dat publicității. 

Un echipaj medical de la bordul unei ambulanțe a trecut prin momente dificile după ce autospeciala a fost luată de viitură, dar, din fericire, oamenii au scăpat cu bine și sunt în afara oricărui pericol.  

Județul Galați este cel mai grav afectat de fenomenele meteo care au lovit zona Moldovei. În 12 localități  - Pechea, Drăgușeni, Grivița, Costache Negri, Berești, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa și Vameș- sunt înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 5.000 gospodării. Până la momentul raportării, 252 de persoane au fost evacuate, iar, din nefericire, patru persoane au decedat din cauza manifestării codurilor de vreme rea. A fost găsită și o a cincea persoană decedată, dar potrivit primelor concluzii, aceasta și-ar fi pierdut viața acum câteva zile. 

Totodată, în județele Galați și Vaslui traficul rutier este afectat pe trei drumuri naționale (DN 24D, DN 25 și DN 26) și zece drumuri județene (DJ 242, DJ 242B, DJ 242D, DJ 251, DJ 251A, DJ 251G, DJ 251H, DJ 253, DJ 254, DJ 255).

Pentru gestionarea situației în mod eficient, în județele afectate sunt activate grupele operative, iar în județul Galați este crescută capacitatea operațională.

Totodată, pe lângă forțele de intervenție implicate în gestionarea situațiilor de urgență de la sol, un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcționat spre județul Galați, acesta urmând să efectueze atât misiuni de survol, cât și misiuni de căutare-salvare.

În sprijinul comunităților afectate, acționează în teren peste 700 cadre ale MAI (pompieri, polițiști, jandarmi și IGAv), precum și 217 mijloace de intervenție.


UPDATE ora 12,00. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Galați, numărul victimelor a crescut la cinci persoane. Și-au pierdut viața un bărbat din localitatea Pechea, un bărbat din localitatea Drăgușeni, care, potrivit primelor constatări, era decedat de două zile, două femei, de 86, respectiv 96 de ani la Costache Negri, o altă femeie, în vârstă de 75 de ani, la Corod.


Sute de locuitori din comunele afectate de viituri așteaptă și la această oră să fie scoși din case. Cei care au putut, s-au refugiat în poduri, însă sunt și bătrâni care nu se pot refugia singuri în locuri sigure.

Mulți nu au apă potabilă și nici curent electric.

În urmă cu puțin timp, ISU Galați a confirmat faptul că patru persoane și-au pierdut viața. Este vorba despre un bărbat din localitatea Pechea, un bărbat din Drăgușeni, o femeie  de 86 de ani din Costache Negri, și o femeie de 75 de ani din Corod.

Misiunile de salvare continuă, situația anunțându-se critică cel puțin până la orele amiezii. În unele zone, nivelul apei atinge chiar și doi metri, forțele de intervenție fiind nevoite să folosească bărci pentru a putea ajunge la sinistrați. 

Media

Citit 12619 ori Ultima modificare Marți, 17 Septembrie 2024 20:04

19 comentarii

  • postat de @florin
    Duminică, 15 Septembrie 2024 19:14
    86.124.201.***
    Informațiile sunt pe jumătate,apa și ploaia nu se opresc la granița asta nenorocită de pe Prut,cum crede mintea ta creață.E vorba despre bazin hidrografic,trebuie o strategie zonală pentru a nu se mai repeta.Apa e supusă gravitației,aia e apă din chiuvetă ce tot bengăni tu cu baraje private
    1
    3
  • postat de FIFI
    Duminică, 15 Septembrie 2024 18:05
    86.124.200.***
    CÎND A VENIT COVRIGARUL LA GALAȚI, ȘI CÎND S-AU ÎNTÎLNIT, RÎDEAU CU GURILE PÎNĂ LA URECHI!! LA TV SE VEDEA CLAR CĂ-I DOR ÎN DOS DE BIEȚII OAMENI, VIN ALEGERILE DOAR!! RUȘINE LA TOȚI , SINGURUL MAI AFECTAT ERA FOTEA! ÎN REST NESIMȚIRE CRASĂ!! EXISTĂ Dzeu PT TOȚI!!
    0
    3
  • postat de @florin
    Duminică, 15 Septembrie 2024 16:01
    109.166.129.***
    NB:Apa care a intrat peste oamenii ăștia e plouată în Vaslui,posibil și mai la NE.Nu interesează pe nimeni ce-ți dă ție cu virgulă,zic doar că rezolvarea problemei este de ordin cel puțin național,nu sunt în domeniu și nu comentez doar pentru că am telefon cu acces la internet.Ingineru'
    2
    4
  • postat de florin
    Duminică, 15 Septembrie 2024 12:15
    86.124.202.***
    Sunt întrebări care dor pe atirnatii politic care comentează și aici!Cum inca mie îmi dă cu virgula dacă mă refer la cantitatea uriașă de apa adunată în câteva ore revin cu întrebarea:cum au fost pregătite cele 21 de acumulări de apa de pe râul Siret?Cite baraje private sunt pe riul Siret?
    3
    10
  • postat de Dan
    Duminică, 15 Septembrie 2024 11:15
    86.124.200.***
    Cuvântul meu e cuvânt.
    Oameni buni ați fost inundați de mai multe ori,și voi in continuare votați pe cei care încurajează lenea și pomana socială.Nici un candidat nu a pomenit vreodată că se pot face lucrări de protecție în zona?
    0
    18
  • postat de Gina
    Duminică, 15 Septembrie 2024 11:05
    89.136.187.***
    Stau si ma intreb ce rol are aceasta doamna prefect?
    De ce nu se implica? N-are nicio treaba...Probabil ii este frica
    sa nu-si rupa unghiile daca vine pe teren. Mama ei de viata!
    Cineva spunea bine...Pana si lui Dumnezeu nu-i convine culoarea judetului.
    3
    16
  • postat de @florin
    Duminică, 15 Septembrie 2024 11:01
    86.124.201.***
    Din"fericire",năpăstuiții care au pierdut tot nu au timp să citească gazeta,să vadă cum își dau cu părerea tot felul de neni care se cred ingineri doar pentru că pot să schimbe becul în beciul unde țin ei rachiul.Administrarea rețelei hidrografice este problemă transnațională chiar,nu județeană
    10
    3
  • postat de florin
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 23:39
    86.124.202.***
    Întrebare:am înțeles că sunt 2 baraje piscicole private in zona inundată au fost acestea golite?Totuși este un volum prea mare de apa sa fie doar de la ploaie!Mie îmi dă cu virgula!În câteva ore să ajungă apa la înălțimea unei dube?De undeva sa scăpat brusc o cantitate mare de apa!
    8
    39
  • postat de Marius
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 23:08
    78.188.217.***
    Este aceeași situație ca acum opt ani , parca. Situația e trasa la indigo. Ai atunci aceleași promisiuni. Toți prefecții ăștia care au papat bani în perioada asta, raspund cu ceva?
    3
    47
  • postat de Un roman
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 18:59
    89.46.15.***
    În județul nostru și doar aici nu sunt canalizări deci apa nu are unde să se scurgă. În 35 de ani nu s-a făcut nimic pentru Galați. Acum vin alegerile și vin să constate ce e nevoie? Cam târziu.
    7
    74
  • postat de Ion
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 18:00
    5.13.222.***
    Sper ca toate ONG-urile, agentiile, Biserica, autoritatile sa sara in ajutorul sinistratilor, cel putin la acelasi nivel si rapiditate ca in cazul refugiatilor ucraineni: asistenta directa + CAZARE GRATIS LA HOTEL + alimente +apa + haine / bonuri valorice sau bani!
    9
    69
  • postat de Robinetul buclucaș
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 17:46
    46.97.171.***
    Cele doua baraje piscicole private au colapsat, s-au golit de peste si vor fi inutilizabile in viitor sau vorbim de deversări controlate pentru a le salva, în detrimentul napastuitilor din aval?
    9
    51
  • postat de florin
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 16:34
    86.124.202.***
    Nu poți sa te lauzi că ai făcut niște drumuri ,niste canalizări nefuncționale și să te lauzi că ești cel mai tare administrator!Din balconul casei se vede spre Smîrdan păduri de salcim care au dispărut,livezi tăiate,vii care au fost plantate pe văi desființate etc!Bai au trecut 34 de ani și suntem..
    9
    75
  • postat de Razzy
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 15:03
    5.13.183.***
    Da, foarte adanca apa de nu puteau sa mearga pe jos. )))
    9
    35
  • postat de Gogu
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 13:48
    5.13.179.***
    Alo , organele stratului, de ce o dați în ploaie...problema este BARAJUL de la Smulți ! APROPO...este BARAJ PRIVAT !
    9
    55
  • postat de macarie banu
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 13:40
    89.137.225.***
    vai de capul lor saracii! Dca se usuca noroiul ii i-a benga.Fotiiiicaaa,o venit nea Ciola sava dati cu barca baaaa.....mergi pe teren,pardon,pe aoa ca Isus si rezolva oamenii.Cazare,hrana,apa potabila,urgent!!!!!! Stiu,stim...v-a luat prin surprindere,da,da,da..mai tineti o sedintza....
    16
    49
  • postat de doane fereste.
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 13:10
    5.13.159.***
    Pina si dumnezeu vrea sa schimbe culoarea judetului.
    26
    51
  • postat de Sergiu
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 12:58
    5.13.208.***
    CE AU FACUT GUVERNANTII ca sa preintampine aceste situatii catastrofale ? VOR VOTURI NU ???
    7
    66
  • postat de Money Talks
    Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 11:54
    86.124.200.***
    Doamne ajuta! Atat ne-a mai ramas.
    Cand vine viitura ne rugam de pompieri si jandarmi sa ne faca diguri din saci umpluti cu nisip.
    Nu construim diguri de beton, nu regularizam cursuri de apa.

    Doua baraje piscicole private au "cedat".
    Inca.. 290.000 metri cubi de apa revarsati peste sarmanii a
    6
    80

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro