Firma care a dat nava „Libertatea” își vinde și sediul

Firma care a dat nava „Libertatea” își vinde și sediul
Evaluaţi acest articol
(40 voturi)

Firma gălățeană Regal SA își scoate la vânzare sediul cu două niveluri situat în complexul Potcoava de Aur. Suma cerută este aproximativ de două ori mai mare decât cea pe care Regal SA a încasat-o atunci când a vândut nava „Libertatea”, bun de patrimoniu național la categoria Tezaur, unei firme britanice.

Înființată printr-o decizie a Prefecturii Galați în 1990, Regal SA avea ca domenii principale de activitate „Restaurante, închirieri bunuri imobiliare, Cumpărare și vânzare bunuri imobiliare, Alte intermedieri financiare”. Avea în portofoliu aproape toate restaurantele importante din Galați, inclusiv restaurantul „Pescarul” și nava „Libertatea”, aceasta din urmă fiind considerată de mulți gălățeni un simbol al orașului. Simbol pierdut acum 25 de ani, după ce nava a fost vândută la preț de fier vechi.

Activele de valoare - închiriate, cele fără potențial de profit - vândute

Politica firmei a fost una destul de simplă, reliefată și într-un raport al Consiliului de administrație al societății din octombrie 2020: închirierea spațiilor cu potențial în obținerea de venituri și profituri, precum și vânzarea spațiilor fără potențial sau cu cheltuieli mari de mentenanță.

Este greu de „navigat” pe site-ul firmei Regal pentru a găsi ce active mai are în portofoliu în momentul de față. Putem spune, însă, că, la data de 30 septembrie 2020, Regal mai avea doar șapte active corporale: sediul de la Potcoava de Aur, Terasele Intim și Tineretului, Băcănie Olt III, Sifonărie Olt III, Restaurantul Elite și Barul L2. Restaurantul Orient era uzat în proporție de sută la sută și propus spre demolare.

Față de data de 30 iunie 2018, dispăruseră din portofoliul Regal restaurantele Pescarul și Locomotiva, precum și barurile Brateș Port și Dunăreana.

De trei ori scoasă la licitație de fostul SIF Moldova

Acționarul majoritar al firmei Regal, cu peste 90 la sută din acțiuni, este fondul SIF II Moldova, transformat între timp în Evergent Investments SA, cu sediul în Bacău. De trei ori a încercat Evergent, în anul 2023, vânzarea la licitație a pachetului de acțiuni deținut la Regal SA Galați, în februarie, aprilie și apoi în septembrie. Nu am găsit nicăieri vreo mențiune a succesului acestor licitații.

Conform datelor de pe portalul Ministerului Finanțelor, Regal SA a închis ultimii doi ani cu pierderi nete, de 141.347 de lei în 2022 și de 249.734 lei în 2023. Totul, cu numai trei salariați.

În acest context, Regal SA anunță scoaterea la vânzare a sediului situat în complexul Potcoava de Aur. Este o construcție cu destinația de spațiu comercial, cu parter plus un etaj, având o suprafață utilă totală de 600 de metri pătrați. Prețul cerut este de 425.000 de euro, scutit de TVA.

Pierderea „Libertății”, o rană încă deschisă

Indiferent de pierderile sau profiturile pe care Regal SA le înregistrează, numele său rămâne legat pentru totdeauna de vânzarea navei-simbol „Libertatea”. Iahtul regal - pe numele său de botez „Nahlin”, atunci când a fost lansat la apă în 1930, la un șantier din Scoția – a fost vândut de SC Regal SA Galați, în anul 1999, unui broker de iahturi britanic la preț de fier vechi, pe ridicola sumă de 265.000 de dolari, jumătate din când cere acum Regal SA pe sediul din centru.

Restaurat cu circa 25 de milioane de euro și rebotezat „Nahlin”, după numele original, iahtul a fost evaluat de specialiști la aproximativ 45 milioane de euro.  

„Libertatea/Nahlin” a fost scos din categoria Tezaur a patrimoniului național și a fost, în 1999, obiectul unui permis de „export temporar”. El ar fi trebuit să revină în ţară un an mai târziu, în august 2000, dar acest lucru nu s-a întâmplat şi probabil nu se va mai întâmpla niciodată.

Citit 14404 ori Ultima modificare Duminică, 06 Octombrie 2024 20:12

13 comentarii

  • postat de Galatean
    Marți, 08 Octombrie 2024 13:06
    89.137.226.***
    Puneti-l pe nemernicul Caramitru la rugaciuni, acolo unde este sa simta durerea unui popor!
    Asa cand se pun actori , fotbalisti analfabeti si tot felul de fete palide ministri, propusi de lichele cu radacini comuniste.
    Huuuuoooo!
    1
    5
  • postat de DESPERADO
    Luni, 07 Octombrie 2024 13:54
    213.233.114.***
    1. În spatele firmei REGAL se știe că sunt politruci PSD, chiar și femeia ce a tras sforile atunci!
    2. Nava LIBERTATEA se putea restaura la un șantier din țară dacă se dorea, dar cu PSD la conducere never..
    3. Pentru a spăla păcatele, și a nu sfârși precum Caramitru, PSD ar trebui să recumpere nav
    4
    19
  • postat de Bogdan
    Luni, 07 Octombrie 2024 12:28
    89.137.230.***
    Că iubitor de nave sunt mulțumit că Nahlin a revenit la strălucirea din vremurile bune și face ceea ce trebuie să facă un yacht de lux. Să navigeze pe mari și oceane , in loc sa fie loc de betivaneala la cheul unui oraș industrial. Statul român nu avea capacitatea să îl salveze.
    2
    23
  • postat de florin
    Luni, 07 Octombrie 2024 09:54
    86.124.202.***
    Economic pt Galați această întîmplare e zero!Se vor mai îmbogăți alți trepăduși politici!O mare problema pt oraș este că conform unor știri din media alternativa modernizarea portului este un eșec s-au cheltuit de 3 ori mai mulți bani de cît au fost planificați și rezultatul e zero!
    8
    27
  • postat de macarie banu
    Luni, 07 Octombrie 2024 09:36
    89.137.225.***
    este,inca,o nava unicat in lume iar spaga a fost de un milion $.Rasu-plansu ca in filmele cu Birlic.Putem spune ca la banii platiti(unor romani) scotianul a luat-o gratis.Mare pacat dar ma bucur enorm ca e pe maini sigure.Cel mai tare este motivul vanzarii: prezinta pericol pt navigatia pe Dunare.
    4
    33
  • postat de gheorghe bradea
    Luni, 07 Octombrie 2024 09:11
    86.124.200.***
    interesant de stiut cine sta in spatele acestui "REGAL SA"
    3
    32
  • postat de Gigel
    Luni, 07 Octombrie 2024 08:44
    5.13.180.***
    Lumea injura ca au dat vasul, da nu trebuia dat. Dar il reabilita, retehnologiza cineva? Cu Tudor Vladimirescu ce se intampla? Rugineste?
    6
    27
  • postat de cetatean
    Duminică, 06 Octombrie 2024 22:47
    5.13.163.***
    Vanzarea (cu spaga) la pret de fier vechi a fost salvarea vasului "Libertatea", altfel se alegea praful de ea, cum s-a ales de toate activele Regal SA.
    11
    101
  • postat de Von Bergovicz
    Duminică, 06 Octombrie 2024 22:23
    109.166.129.***
    Numai știu cine a zis și când anume dar este și va fi de actualitate:" proști am fost, proști am rămas". Și vom fi mult timp de acum încolo. Din păcate
    8
    88
  • postat de SA se faca dreptate
    Duminică, 06 Octombrie 2024 21:47
    5.13.179.***
    Sper ca toti cei de la regal din 90 pina acum sa fie judecati si faca 10 km de canal Dunare bucuresti sa poata sa vinsa libertatea pina la bucuresti , doamne ajuta
    11
    71
  • postat de comunismul
    Duminică, 06 Octombrie 2024 21:13
    5.13.203.***
    vinovat am inteles ca ar fi chiar fostul actor ion caramitru! ca el a decis atunci vanzarea libertatii!
    19
    61
  • postat de Rodax
    Duminică, 06 Octombrie 2024 21:06
    92.83.34.***
    Nahlin a avut o soartă mai bună decât dacă rămânea în Galați. Acum, singurul lucru la care mai putem spera de la acest yacht e să facă o cursă și la Galați.
    12
    92
  • postat de o nava superba
    Duminică, 06 Octombrie 2024 20:12
    128.127.118.***
    aceasta nava, o frumusete a avut un noroc formidabil. daca raminea la chei, la galati acum era la fier vechi. o nava superba, sa "traiasca" mult. si vint din pupa.....
    11
    105

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.