Numărul prosumatorilor din județul Galați este unul semnificativ, conform datelor furnizate de compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), la solicitarea "Vieții libere". Distribuția acestora variază, dar ei sunt mai concentrați în zonele rurale și pe teritoriul orașului Galați, unde condițiile pentru instalarea panourilor solare sunt mai favorabile.
"Prosumator" este un termen relativ nou, care desemnează consumatorii care produc și consumă energie electrică. Aceștia "autoconsumă" o parte din energia electrică pe care o produc și vând surplusul în rețeaua națională. Prosumatorul este, deci, o persoana fizică sau juridică racordată la o rețea electrică ce poate vinde energia pe care o produce în propria locuință.
Conform Ghidului Prosumatorului (Legea nr. 220/2008), prosumatorul "este clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, cu o putere mai mică de 27 kW, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, și care consumă, stochează sau vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zona rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis".
La data de 31 octombrie 2024, numărul prosumatorilor din județul Galați era de 2.818. Cei mai mulți dintre aceștia, 1.626, erau în mediul rural, iar 1.192 se aflau în urban. Conform datelor furnizate de DEER, sunt înregistrați prosumatori în absolut toate localitățile din județul Galați.
În mediul urban, municipiul Galați are 913 prosumatori, Tecuci - 247, Berești - 31 și Târgu Bujor - 24. În rural, localitățile cu cei mai mulți prosumatori sunt Vânători - 249, Șendreni - 205, Braniștea - 86, Corod - 72, Tulucești - 67, Smârdan - 62, Liești - 60, Piscu - 57 și Matca - 50. Cei mai puțini prosumatori sunt în Corni și Băleni - câte 3, sat Costi și Brăhășești - câte 2, Suhurlui, Jorăști și Mihail Kogălniceanu (Smârdan) - câte 1.
Un prosumator poate semna contract cu orice furnizor de energie electrică dorește. În consecință, județul Galați au fost semnate contracte cu mai mulți furnizori, dar nu vă putem prezenta situația defalcată pe furnizori, din motive ce țin de confidențialitatea datelor personale și a contractelor semnate.
Ceea ce putem spune, în schimb, este că, în perioada ianuarie - septembrie 2024, cantitatea de energie electrică produsă și livrată în sistemul energetic național de aceștia a atins valoarea de 13.448.873 kWh. Decontarea energiei electrice produse se realizează de către furnizori, în baza contractelor de vânzare-cumpărare a energiei electrice produse.
Am întrebat Biroul de presă al DEER dacă, având în vedere cantitatea uriașă de energie, s-au înregistrat până acum dezechilibre în rețeaua electrică a județului Galați. "Până în prezent nu au fost înregistrate astfel de situații în aria noastră de operare. Compania noastră monitorizează constant parametrii rețelei de distribuție și ia măsuri proactive pentru a asigura o integrare eficientă a surselor de energie regenerabilă în sistem. Prin implementarea de tehnologii avansate și printr-o colaborare activă cu prosumatorii, ne asigurăm că rețeaua funcționează în condiții optime, fără a pune presiune asupra infrastructurii existente" - este răspunsul pe care l-am primit.