A fost alarmă aeriană în regiunea de sud-est a României după ce în noaptea de miercuri spre joi mai multe drone lansate de armata rusă spre provinciile ucrainene din partea de sud-vest a țării au depășit granițele. Proiectile au ajuns și pe teritoriul Republicii Moldova, fiind recuperate de pe raza a două localități.
În noaptea de 12 spre 13 februarie, sisteme de drone rusești au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură de pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, a transmis Ministerul Apărării Naţionale, într-un comunicat de presă remis la scurt timp după ce pe teritoriul țării noastre, în județele Galați și Tulcea, s-au auzit bubuituri puternice. Atacul, în cursul căruia s-ar fi lansat circa 140 de drone Shahed și imitatoare, a atins și teritoriile naționale ale României și Republicii Moldova, mai multe proiectile aterizând pe sol, dar fără a face victime omenești sau pagube materiale.
Populația a fost avertizată prin mesaje transmse prin Ro-Alert, iar de la sol au fost ridicate patru aeronave care au survolat zonele vizate. "Pentru supravegherea și monitorizarea spațiului aerian din zonă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu", a mai anunțat MApN.
Pentru că radarele au identificat o posibilă aterizare a unei drone sau a unui fragment dintr-o dronă pe teritoriul județului Galați și având în vedere că nouă dintre cele 11 apeluri primite în cursul bombardamentului la 112 au fost din zona noastră, joi dimineață, în zona Zătun, unde se presupunea că ar fi fost zona de impact, a fost trimisă o echipă a MApN pentru cercetări.
"Sistemele radar ale MApN au identificat, în jurul orei 00,30, o țintă aeriană care a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, pe o adâncime de aproximativ un kilometru în interior, îndreptându-se ulterior către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ zece kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără să fie raportate pagube materiale", au mai precizat oficialii.
Drone recuperate din Republica MoldovaDouă zone din Republica Moldova au devenit și ele ținte ale atacului. "Două drone rusești au căzut în satele și orașele moldovenești - una pe un câmp lângă Ciumai din Taraclia, iar alta a explodat pe un câmp lângă Ceadîr-Lunga", a spus Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, făcând referire la două localități aflate foarte aproape de granița de vest a regiunii ucrainene Odesa.
Poliția din țara vecină a și făcut publice fotografii cu dronele găsite pe câmp, în cursul dimineții de joi, 13 februarie. În cursul dimineții de joi, fusese confirmată doborârea a mai mult de jumătate din numărul dronelor lansate în atac, în zece regiuni ucrainene, printre care Herson, Nikolaev și Odesa.
UPDATE: Mai multe fragmente de drone rusești au fost găsite și pe teritoriul Republicii Moldova. Președintele Maia Sandu a condamnat ferm atacul care afectat și două localități aflate foarte aproape de granița de vest a regiunii ucrainene Odesa cu Republica Moldova.
„Două drone rusești au căzut în satele și orașele moldovenești – una a căzut pe un câmp lângă Ciumai din Taraclia, iar alta a explodat pe un câmp lângă Ceadîr-Lunga“, a spus ea, făcând referire la două localități aflate foarte aproape de granița de vest a regiunii ucrainene Odesa cu Republica Moldova.
„Republica Moldova nu a atacat pe nimeni, nu am pretins niciun teritoriu străin, nu am intrat în conflict cu vreun alt stat, avem consfințită neutralitatea în Constituție. Republica Moldova a promovat și a făcut totul pentru pace. Totuși, drone și bombe rusești cad și explodează în satele noastre. Și trebuie să recunoaștem că nu avem capacitățile necesare pentru a ne apăra de ele”, a declarat președinta Republicii Moldova, conform Hotnews.ro.
Forțele rusești au lansat în noaptea de miercuri spre joi cu 140 de drone Shahed și imitatoare, din cinci direcții, au spus forțele aeriene ucrainene pe Telegram.
Potrivit sursei citate de Hotnews.ro, până la ora 9.00, a fost confirmată doborârea a 85 de drone de atac Shahed și a altor tipuri de drone în zece regiuni ucrainene, printre care și regiunile sudice Herson, Nikolaev și Odesa.
UPDATE. Potrivit informaţiilor oficiale, un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi a fost solicitat pentru asigurarea zonei, împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean și Politia de Frontieră, în apropiere de Zătun, unde se presupune că au căzut rămaşite ale unei drone, până la sosirea echipelor MApN la locul evenimentului. ISU Galati participă cu o autospecială de stingere și patru cadre.
Pe timpul nopţii, în total au fost 11 apeluri prin SNUAU 112 legate de prezenţa dronelor, din care nouă la ISU Galaţi și două la ISU Tulcea.
În noaptea de miercuri, 12 februarie, spre joi, 13 februarie, sisteme de drone rusești au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură de pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN), într-un comunicat de presă.
"Ca urmare a faptului că sistemele de monitorizare și supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea spațiului aerian național, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 23.00, privind instituirea măsurilor de alertare a populației în zona de graniță a județelor Tulcea și Galați. Pentru supravegherea și monitorizarea spațiului aerian din zonă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu", precizează ministerul.
"Sistemele radar ale MApN au identificat, în jurul orei 00,30, o țintă aeriană care a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, pe o adâncime de aproximativ 1 km în interior, îndreptându-se ulterior către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără să fie raportate pagube materiale. La ora 01,10 a fost transmis indicativul de încetare a alertei aeriene în cele două județe, aeronavele de luptă revenind ulterior pe bazele aeriene de dislocare", se arată în comunicat.
Conform procedurilor, în cursul acestei dimineți, forțele MApN vor efectua cercetări în locația semnalată, precum și în alte zone aflate în proximitatea obiectivelor ucrainene atacate de forțele ruse.
(Anca Melinte)