Trump a suspendat toate ajutoarele militare pentru Ucraina. Casa Albă așteaptă ca Zelenski să-și ceară scuze

Trump a suspendat toate ajutoarele militare pentru Ucraina. Casa Albă așteaptă ca Zelenski să-și ceară scuze
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Președintele american Donald Trump a suspendat toate ajutoarele militare acordate Ucrainei, în urma conflictului public de vineri cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat un oficial al Casei Albe, potrivit agenției Reuters.

Toate echipamentele militare americane care nu au ajuns deja în Ucraina sunt afectate de suspendare, inclusiv armamentul aflat în mijloace de transport aerian sau naval sau care așteaptă în tranzit în Polonia.

Decizia a fost luată luni seară târziu, a precizat o sursă citată de CNN, și reprezintă o strategie de presiune asupra Ucrainei. Casa Albă a luat decizia de a întrerupe sprijinul militar pentru Kiev în contextul în care oficialii americani caută să obțină o asumare din partea președintelui ucrainean a vinei pentru colapsul relațiilor dintre cei doi lideri, în urma disputei de vineri din Biroul Oval, scrie CNN.

Republicana Susan Collins, președintă a comisiei pentru bugete din Senatul SUA, a spus că se opune înghețării ajutoarelor acordate Ucrainei. "Este un moment critic pentru Ucraina. Nu cred că ar trebui să ne oprim eforturile", a declarat Susan Collins, potrivit CNN și BBC.

După decizia Casei Albe, Ucraina ar putea să-și mențină ritmul actual de luptă timp de câteva săptămâni - poate până la începutul verii - înainte ca măsura să înceapă să aibă un efect major, au declarat oficiali occidentali, citați de CNN, New York Times și Reuters.

Citit 1549 ori Ultima modificare Marți, 04 Martie 2025 10:17

1 comentariu

  • postat de Un roman
    Marți, 04 Martie 2025 13:47
    185.19.165.***
    Pretextul îl găsise deja și acum a trecut la fapte. Ăsta e Trump și acum putem fi siguri că nu ne va ajuta. Noi suntem în Europa și trebuie să ne apărăm cu aliații noștri. Trump promite și atât.
    12
    54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.