Profesoara Isabela Miron, directoarea Centrului Județean de Excelență Galați, ne-a vorbit, în cea mai recentă ediţie a emisiunii "Spot-on la Viața liberă - Galațiul sub reflector", despre ce înseamnă performanța, cât trebuie să muncească un elev și un profesor pentru a reuşi calificarea la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor, dar și despre efortul constant al celor ce se dedică trup și suflet cursanților înscrişi la Centrul Județean de Excelență Galați.
- Ce înseamnă pentru Galați Centrul de Excelență și când a fost el înființat?
- Centrul Județean de Excelență Galați este o unitate de educație extrașcolară. Astfel de centre funcționează în toate județele țării, iar scopul lor principal este de a pregăti copiii capabili de performanță pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a obține rezultate mai bune la concursurile și olimpiadele școlare. Totodată, centrele dezvoltă programe proprii de cercetare didactică, participă la proiecte și activități internaționale și naționale sau la proiecte "Erasmus", deci avem o gamă largă de activități la care pot participa elevii. Centrele de excelență funcționează în baza Legii Educației, cu un regulament emis de Ministerul Educației.
- Așadar, nu vorbim despre un tip de afterschool?
- Nu, nici într-un caz. Centrul Județean de Excelență este o unitate de educație specială pentru copiii capabili de performanță. Elevii noștri sunt selectați fie prin examene scrise, fie pe baza unui portofoliu care să le ateste competențele la o anumită disciplină și lucrează doar la nivel de performanță. Elevii pot lucra la toate disciplinele care se află în catalogele școlare, însă, spre deosebire de școlile obișnuite, noi putem avea grupe de performanță la discipline care nu apar în programul obișnuit. De exemplu, avem grupe de robotică, de lingvistică, de dezbatere academică, de astronomie, discipline care îmbină competențe pe care elevii le dobândesc la mai multe discipline și care au competiții naționale și internaționale. În felul acesta, pot să-și dezvolte și pasiuni pe care le au și pe care nu le pot dezvolta foarte bine în școli.
- Pentru muzică şi desen se poate apela la Centrul de Excelență?
- Nu avem grupe pentru arte. Există alte centre care se ocupă de acest aspect. Avem în prezent 32 de grupe de performanță, la limbi străine, limba română, matematică, geografie, istorie, fizică, chimie, biologie, astronomie, dezbatere academice, robotică, informatică, o gamă largă de activități pe care le promovăm în permanență pe paginile noastre și pe site-ul instituției.
- Care este cea mai mică vârstă a unui elev de la Centrul de Excelență?
- Cei mai mici elevi ai noștri sunt în clasa a IV-a. Avem o grupă de performanță la matematică pentru clasa a IV-a, coordonată de profesori voluntari. Aceasta este parte a unui proiect pe care-l realizăm împreună cu Inspectoratul Școlar Judeţean Galați, numit "Pași spre Excelență". Încercăm în felul acesta să-i pregătim pentru activitățile claselor de gimnaziu.
- Cum selectaţi profesorii, având în vedere că un elev de excelență are nevoie de un profesor de excelență?
- Profesorii Centrului Județean de Excelență sunt selectați, ca și elevii, pe principii de competență și rezultate deosebite în domeniile respective. În general, profesorii sunt selectați în baza unui portofoliu și a unui interviu care să ateste rezultatele deosebite pe care le au la disciplina pe care o predau. Firește, este foarte important să fie și disponibili, să își dorească să lucreze cu copii capabili de performanță, pentru că este un efort deosebit. Am reușit în ultimii ani să formăm o echipă de profesori foarte buni, care în ciuda multor lucruri pe care le au de făcut reușesc să găsească timp și energie pentru a se ocupa de acești copii.
- Care sunt rezultatele la concursurile la care au participat elevii Centrului de Excelență?
- Elevii înmatriculați la Centrul Județean de Excelență au obținut în anul școlar trecut 296 de premii, dintre care 169 la olimpiade, iar celelalte la alte concursuri organizate fie de Ministerul Educației, fie de alte organizații. 29 dintre aceste premii au fost obținute la olimpiadele naționale. Am avut anul trecut bucuria să avem și rezultate la concursuri internaționale, o medalie de bronz la un concurs internațional foarte greu de linguistică. Una dintre grupele noastre de robotică a reușit să se califice la Campionatul Mondial, care a avut loc la Houston, în Statele Unite ale Americii, unde a obținut și un Premiu II Think Award. Am avut o participare la concursul balcanic de discursuri publice, cu două eleve ale grupei de dezbatere academice, unde am reușit să ajungem până în semifinale și să obținem o mențiune. Am avut două eleve, una de gimnaziu și alta de liceu, calificate la etapa internațională a Olimpiadei de Creativitate Științifică, o olimpiadă foarte grea. Nu am reușit să obținem un premiu acolo, dar a fost o experiență extraordinară pentru elevele noastre și sunt convinsă că vor reuși să se califice din nou și să obțină în continuare rezultate foarte bune. Am menționat doar discipline despre care vă spuneam că nu se studiază în mod normal în școli, dar elevii noștri au obținut foarte multe premii la toate disciplinele. Absolut toate grupele au avut rezultate bune la concursuri. Numărul de premii aproape s-a dublat față de anul anterior.
Dacă în anul 2021 începeam în plină pandemie cu 200 și ceva de copii, anul acesta avem 480 de copii înmatriculați, care vin în fiecare săptămână la Centrul de Excelență. Am avut aproape 700 de cereri, dar din păcate nu am putut să-i primim pe toți elevii care și-au dorit. Sperăm ca în timp să ne extindem activitățile și să-i putem include pe toți elevii care doresc să lucreze în plus la o disciplină.
- Unde se desfășoară activitatea Centrul Județean de Excelență din Galați?
- Avem un sediu oficial comun cu Palatul Copiilor, însă nu ne putem desfășura activitatea acolo, pentru că și Palatul Copiilor are un număr mare de proiecte. Ca atare, lucrăm în parteneriat cu școlile galățene. Aș vrea să menționez aceste școli partenere, pentru că e foarte important sprijinul pe care ni-l oferă în permanență. Avem protocole de colaborare cu: Colegiul Național "Alexandru Ioan Cuza", Colegiul Național "Vasile Alecsandri", Colegiul Național "Costache Negri", Liceul Teoretic "Emil Racoviță", Liceul "Traian Vuia" și Liceul cu Program Sportiv. Colaborăm şi cu școli gimnaziale: Școala Gimnazială Nr. 29, Școala Gimnazială "Miron Costin", Școala Gimnazială Nr. 22 și Școala Gimnazială Nr. 28. Avem acces în aceste școli, inclusiv în weekend, pentru că multe dintre activitățile noastre se desfășoară la sfârşit de săptămână, în afara programului școlar. Nu avem profesori angajați cu normă întreagă, profesorii noștri sunt angajați la plata cu ora sau sunt voluntari, deci vin după activitățile din școlile lor.
- Săptămâna viitoare urmează un eveniment deosebit pentru elevii de la Centrul de Excelență. Unde plecați și de ce?
- În săptămânile următoare avem foarte multe evenimente importante. Săptămâna viitoare urmează să plecăm la Brașov, la un concurs de dezbateri al centrelor de excelență, la care vor participa șase eleve. Avem în luna martie două conferințe finale a două proiecte europene pe care le implementăm și urmează să le încheiem în luna aprilie. Luna martie este plină de competiții și de olimpiade școlare. Echipa de robotică s-a calificat la etapa națională a Concursului First Tech Challenge, care are loc în martie. Urmează așadar o lună foarte aglomerată și vrem să fie la fel de aglomerată și luna aprilie, pentru că sunt etapele naționale ale olimpiadelor, unde sperăm să avem cât mai mulți participanți.
- Ce se întâmplă în vacanță? Centrul de Excelență funcționează cu același program ca școlile?
- Avem același program ca școlile, dar în perioadele de vacanță încercăm să organizăm diverse activități cu elevii calificați la concursuri sau organizăm ateliere şi școli de vară, în vacanța de vară, la care participă atât elevii centrului, cât și elevi din afară.
- De ce un părinte ar apela la Centrul de Excelență pentru copilul lui?
- Centrul de Excelență vine să completeze lucrurile pe care copiii le învață în școli. Faptul că avem din ce în ce mai mulți elevi care doresc să vină la Centru e o dovadă că începem să ne găsim locul în comunitatea gălățeană. Facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca elevii care vin la Centrul de Excelență să găsească un loc de dezvoltare a unui talent, a unei pasiuni. Nu vrem să promovăm ideea că performanță sau excelență înseamnă neapărat Premiul I la o olimpiadă, ci ne dorim ca elevii să fie capabili să-și dezvolte abilitățile și să-și găsească mai ușor drumul într-o societate extrem de complicată. Încercăm să pornim de la ideea că din toate lucrurile pe care le organizăm și din toate activitățile pe care le desfășurăm învățăm câte ceva, chiar și atunci când pierdem. Asta ne face să fim mai buni decât am fost înainte de acel eveniment și poate să ne asigure succesul în viitor. Elevii noștri participă și la activități de voluntariat și sprijin pentru copiii din medii defavorizate. Încercăm, dincolo de performanță, să îi punem în situații în care să observe și să analizeze lumea în care trăiesc și în felul acesta să îi pregătim pentru viitor.
- Ați vorbit de plecări cu ei în țară și în străinătate. Cine suportă cheltuielile? Cum vă descurcați cu finanțarea?
- În general, deplasările la olimpiadele naționale sunt finanțate de către minister. Dacă avem concursuri sau activități pe care le organizăm cu alte instituții, de cele mai multe ori suportă părinții. În anumite situații, mai rar, am avut diverse sponsorizări. Aplicăm și am aplicat la mai multe proiecte europene. Avem în desfășurare, în acest moment, patru proiecte "Erasmus", pentru care avem finanțare. Sunt mai degrabă proiecte de cercetare, în care profesorii au fost, să spunem, elementul principal, pentru că suntem o instituție tânără și abia acum începem să dezvoltăm proiecte care să-i implice direct pe elevi. Lucrăm la scrierea unor proiecte care să implice și participarea elevilor la activități internaționale. Încercăm să obținem primul program "Erasmus" pentru o școală de vară.
Până acum am avut deplasări ale cadrelor didactice la activități de formare. Avem un proiect, "EcoDigital", care cercetează impactul digitalizării asupra mediului. Cinci profesori ai Centrului au participat la activități de formare la universitatea din Reykjavik, Islanda, unde au dezvoltat cursuri de formare şi curicullum de învățare pentru care să fie la dispoziția tuturor profesorilor și elevilor. Șapte profesori au participat la evenimente de formare la Academia Climei din Paris. Vom avea un eveniment de formare la Universitatea "Comenius" din Slovacia. Avem o multitudine de proiecte și încercăm să ne aliniem ideii că aceste centre trebuie să fie și instituții de cercetare didactică, nu doar de instruire a eleviilor. Având în vedere că funcționăm doar de trei ani, suntem pe drumul cel bun și sunt foarte mândră că am reușit să găsesc profesori dornici să se implice, pe care îi consider nu doar angajați ai centrului, ci o echipă de prieteni care răspunde oricând la orice provocare.
- Cât durează școlarizarea la Centrul de Excelență?
- Selecția elevilor noștri se face anual, în perioada septembrie - octombrie. Pe parcursul anului, pot fi incluşi elevi care își demonstrează competențele la anumite concursuri și solicită înscrierea la Centrul de Excelență. La sfârșitul anului, reluăm procesul de selecție. Elevii care obțin rezultate la olimpiade pot fi admisi fără susținerea examenului, iar ceilalți parcurg din nou pașii de selecție. Avem elevi care sunt la Centrul de Excelență încă din primul an, 2021, și continuă să vină și să fie din ce în ce mai implicați.
- Ce planuri de viitor aveți la Centrul de Excelență Galaţi?
- Pentru anul viitor, ne propunem mai multe activități la nivel internațional, mai multe proiecte. Ne dorim mai multe rezultate la concursurile școlare și poate mai mulți elevi dornici să participe la activități. Apelurile noastre se transmit școlilor din județ, sunt publicate pe site și pe paginile noastre de Facebook și Instagram. Biroul meu este la Inspectoratul Școlar Județean. Avem o adresă de corespondență pe care părinții scriu și unde răspundem cât de repede putem, în așa fel încât să venim în întâmpinarea tuturor dorințelor și să încercăm să rezolvăm toate problemele care apar.