Au devenit deja obișnuință știrile despre navele militare pe care alte state le comandă la Șantierul Naval Damen Galați. În ultimele decenii, navaliștii gălățeni au construit peste 30 de nave militare sau de intervenție pentru țări NATO, UE sau non-UE, precum Olanda, Belgia, Portugalia sau Pakistan, ca să dăm numai câteva exemple. Marea absentă din lunga listă de clienți ai șantierului gălățean este, din păcate, chiar marina militară română.
Este de-a dreptul inexplicabil cum, având în propria „curte” un șantier superperformant, cu muncitori și specialiști de primă mână, România încă pare să plimbe hârtiile până se rup sau încearcă „să identifice, împreună cu partenerii internaționali, cele mai eficiente soluții care să răspundă cerințelor operaționale și provocărilor din acest important mediu de acțiune”, așa cum spunea, în prima lună a acestui an, ministrul Apărării, Angel Tâlvăr. Acesta a declarat că pregătește un program de achiziții pentru marina militară, în cadrul căruia Forțele Navale ar urma să-și suplimenteze capabilitățile cu două nave de patrulare, patru corvete și trei fregate. Conform ministrului, România era, în ianuarie, „în perioada de finalizare a documentelor pentru a obține aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru construcția a două nave de patrulare”.
Până când România termină să se „scarpine”, Olanda comandă încă două nave la Damen Galați. Olanda are patru fregate moderne din clasa De Zeven Provinciën, nave mari, de comandă, specializate pe apărarea antiaeriană, însă recentele evoluții din lume au arătat că astfel de nave pot fi vulnerabile la atacuri la saturație executate cu drone și rachete relativ ieftine. Astfel că, pentru a oferi o protecție suplimentară navelor sale, marina olandeză se dotează cu noi tipuri de nave, care vor acționa ca ajutoare pentru fregatele sale de apărare aeriană.
Conform surselor HotNews, cele două nave vor fi construite în totalitate în România, la Damen Galați, iar configurarea lor cu armament se va face, ulterior, cel mai probabil într-un șantier Damen din Olanda. Navele sunt de tip Multi Role Support Ships (MSS), sunt contractate în acest an și vor fi livrate începând din 2026.
Navele vor avea câte 55 de metri lungime, un deplasament de 550 de tone, o viteză maximă de 27 de noduri (50 km/h) și vor fi deservite de echipaje de câte opt marinari. Navele vor dispune de armament fix - stație de luptă telecomandată, două mitraliere calibru 50 și armament modular - patru containere cu 6 rachete antiaeriene Barak-ER, container cu drone kamikaze IAI Harop, echipamente de bruiaj și război electronic. Cele două nave MSS vor putea, de asemenea, să ofere foc de sprijin pentru operațiunile amfibii, folosind muniție cu rază lungă de acțiune, precum și să se folosească de drone subacvatice pentru urmărirea și identificarea activităților suspecte din Marea Nordului.
Damen Galați este unul dintre cele mai importante șantiere navale din România. Aici s-a realizat de-a lungul anilor o gamă variată de nave, inclusiv militare, de patrulare, remorchere, feriboturi și nave offshore. La Damen Galați lucrează aproximativ 2.000 de oameni, iar alți 1.000 sunt angajați la subcontractori.