Toate magazinele din Galați ale marilor retaileri sunt închise numai duminică, în prima zi de Paște. Există câteva excepții, puține, ale unor supermarketuri care le dau liber angajaților și luni. De marți, programele de funcționare revin la normal.
Galeria comercială din Shopping City este deschisă vineri, 18 aprilie, până la ora 22.00, iar sâmbătă, în ajunul Paștelui, până la 19.00. Duminică, totul e închis, iar luni este program redus, de la 10 dimineața la 10 seara.
Hypermarketul Carrefour de la mall are program 7.00-23.00, vineri, și 7.00-19.00, sâmbătă. Luni, programul este mai generos: 7.00-22.00.
Cinema City are program scurt sâmbătă, 10.30-16.00, iar luni este deschis de la 10.30 până la ora 23.00. Duminică, toate sălile de cinema sunt închise.
Hypermarketul Auchan din Galați are program redus sâmbătă (8.00-18.00) și de la 10.00 la 21.00 luni, în a doua zi de Paște. În restul zilelor este program normal: 8.00-21.00.
Programul de sărbători al celor trei magazine Kaufland din Galați este de negăsit pe site-ul companiei, fiind redate numai informații generale. Astfel, sâmbătă, 19 aprilie, majoritatea magazinelor vor avea un program de funcționare mai scurt, care începe între 6.30 și 7.00 și se încheie între orele 17.00 și 19.00. Duminică, 20 aprilie, toate magazinele Kaufland vor fi închise. În a doua zi de Paște, luni, 21 aprilie, magazinele vor avea program scurt: deschiderea va fi la ora 9.00. Ora închiderii va varia, în funcție de magazin, în intervalul 16.00-18.00.
Magazinele rețelei Lidl sunt închise în prima și a doua zi de Paște, ca de obicei. Ele vor fi din nou deschise de marți, 22 aprilie.
La Profi, magazinele au program normal vineri, iar sâmbătă, până la ora 19.00. Luni, programul este 10.00-18.00, iar de marți, se revine la normal.
Magazinele Penny Market sunt deschise între 7.00 și 22.00, vineri, și între 7.00 și 18.00, sâmbătă. Luni, 21 aprilie, programul este 10.17.00.
Metro Galați funcționează, sâmbătă, între 6.00 și 16.00, iar luni, 8.00 și 16.00.
Centrul comercial Winmarkt de pe strada Domnească este închis pe 20 și 21 aprilie. Vineri, programul este până la 20.00, iar sâmbătă, până la 18.00. Magazinul Carrefour de la parter este închis doar duminică. Vineri, magazinul este deschis până la 22.00, iar sâmbătă și luni, până la 6 seara.
Dunărea Mall este închis numai duminică. Centrul comercial este deschis sâmbătă până la 18.00 și luni până la 21.00, aceleași ore de închidere fiind și la marketul Carrefour din incintă.
Complexul comercial Traian Galați, cel mai nou intrat în „familia” shoppingului gălățean, este închis în prima zi de Paște. Luni, cam jumătate dintre magazine se redeschid. Marketul Mere este închis două zile, duminică și luni, iar marți are program 9.00-20.30.
Toate piețele din Galați sunt închise în prima și a doua zi de Paște. Vineri, orarul de funcționare este 7.00-19.00, iar sâmbătă, 7.00-15.00. Piața Basarabiei, care are de obicei program non-stop, se închide sâmbătă, la 12 noaptea, și se redeschide marți la 6 dimineața.
Pentru gălățenii care, de Paște, pun mai puțin accent pe mâncare și băutură, magazinul Dedeman este închis duminică și luni. Sâmbătă, programul este 8.00-17.00, iar de marți se revine la normal.
Tot două zile libere de Paște au și angajații Brico Depot. Sâmbătă, magazinul este deschis până la ora 16.00.
Tuturor vă dorim Sărbători fericite, cu liniște și cumpătare!