Începând de vineri, 6 iunie, Grădina Publică din Galați devine gazda celui mai mare eveniment de știință dedicat copiilor - SCIKiDS - Festivalul Științei. Timp de două zile, până pe 7 iunie, cei mici (și nu numai) sunt invitați să exploreze știința într-un mod distractiv și interactiv. Participarea este gratuită, iar activitățile sunt recomandate copiilor cu vârste între 4 și 14 ani.
Ediția din 2025 are ca temă centrală Big Bangul - momentul fascinant care marchează începutul Universului. Aflat la a noua ediție, festivalul propune o abordare interdisciplinară, oferindu-le copiilor ocazia să exploreze acest concept din perspective artistice, științifice și filosofice.
„Am adus SCIKiDS - Festivalul Științei la Galați dintr-o convingere profundă, bazată pe experiența mea managerială și pe studiile în domeniul resurselor umane: educația timpurie este cheia pentru reconstrucția pieței muncii. Trăim într-o eră a informației, în care copiii au acces rapid la concepte teoretice din mediul online, însă doar prin experiență practică acele informații capătă sens, aplicabilitate și devin parte dintr-un proces real de învățare. SCIKiDS Festivalul Științei creează acest cadru - reunind mediul academic, mediul de business, educațional și liceele relevante pentru a ghida copiii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial spre o alegere vocațională conștientă și fundamentată. Viitoarea piață a muncii se construiește acum, iar prin acest festival punem bazele unui oraș care investește nu doar în infrastructură, ci și în educație, știință și creativitate aplicată”, declară Irina Bogdan, președinta Asociației „Vânătorul de Idei”.
Participanții vor putea lua parte la o gamă largă de ateliere și activități: Aventurierii spațiului, Aveți grijă de Pământ, Energia pune în mișcare lumea, O distracție cu reacție, Sculptură live, Scriere creativă, Robotică și electronică, Imprimare 3D, Matematică distractivă, Experimente fizice cu mini nave, Erupție electromagnetică, Universul farmaceutic, Știință sau magie, Prim ajutor pentru animale de companie, Orientare vocațională, Amprentare dentară, Artă Manga și Stickere, Realitate virtuală în sănătate, Artizanii laptelui - și multe altele.
De asemenea, festivalul include competiții amuzante și provocatoare, precum NanoChallenge, Ce-ar fi dacă...? și Proba trăsnită, desfășurate sub umbrela activității „SCIMinute to Win It”, prin care copiii vor descoperi, într-un mod interactiv, fenomene științifice din lumea reală.
Momentul de vârf al acestei ediții îl reprezintă experimentul-vedetă: crearea norilor chiar în Grădina Publică, cu ajutorul azotului lichid - un spectacol științific inedit, care promite să uimească atât copiii, cât și adulții.
Programul activităților începe zilnic la ora 10,00 și se adresează întregii comunități dornice să descopere știința într-un mod accesibil, ludic și memorabil.