Oțelul – FC Botoșani: șansa apropierii de locurile de play-off

Oțelul – FC Botoșani: șansa apropierii de locurile de play-off
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

După pauza competițională de o săptămână, gruparea roș-alb-albastră are nevoie de victorie pe teren propriu pentru a putea intra în calculele de clasare între primele șase.

Oțelul s-a descurcat bine pe teren propriu în acest sezon, în special împotriva echipelor care porneau favorite la Galați înaintea jocurilor. După două victorii (2-1 cu Dinamo și 4-1 cu CFR Cluj) și două rezultate de egalitate (0-0 cu Petrolul și 1-1 cu Rapid), formația gălățeană are nevoie să își continue parcursul bun de acasă cu un nou succes. De această dată, adversara nu este una cu nume, dar cu o formă sportivă de calitate arătată de la startul sezonului. Este vorba despre FC Botoșani, formație aflată pe locul 5 înaintea etapei, cu 13 puncte acumulate, trei lungimi peste Oțelul. Singurul eșec al echipei din nordul Moldovei a fost consemnat într-o deplasare, 1-2, pe terenul Rapidului. În rest, trupa lui Leo Grozavu n-a mai cunoscut gustul înfrângerii. În afară de eșecul din Giulești, Botoșaniul a mai remizat la Dinamo (0-0) și la CFR Cluj (3-3), la bilanțul jocurilor din deplasare. Tot pe teren străin au mai avut de jucat botoșănenii și în faza de play-off a Cupei României, unde au trecut cu brio de deplasarea de la Unirea Alba Iulia, câștigând cu 1-0.

După cum arată premisele meciului dintre Oțelul și FC Botoșani, în ciuda faptului că adversarul nu este deloc facil, este necesar ca gălățenii să găsească drumul spre victorie. În acest sens, s-ar apropia de zona locurilor de play-off, după ce au strâns zece puncte după primele opt etape.

Victorii în amicale de ambele părți

Pauza competițională a fost folosită de cei doi antrenori prin disputarea unor partide amicale. Oțelul a trecut cu 2-0 de FC Bacău, în timp ce FC Botoșani a trecut, scor 4-3, de Zimbru Chișinău (Rep. Moldova).

Antrenorul Laszlo Balint a lipsit câteva zile de la cârma echipei, după o intervenție chirurgicală suferită la menisc, dar a fost prezent la amicalul cu FC Bacău.

"Suntem într-un proces în care mai mulți jucători au venit destul de târziu. Mulți jucători încă se mai adaptează, se mai familiarizează cu tot ce înseamnă Superligă. Consider că avem valoare și experiență pentru a reacționa cât mai bine la orice partidă. Toate meciurile din Superliga sunt dificile, trebuie concentrare maximă în orice moment al oricărui joc", a spus Balint.

Mai multe incertitudini în echipa Oțelului

Meciul cu FC Botoșani se anunță dificil pentru gălățeni și prin prisma absențelor. Fundașul stânga Kazu este accidentat și va lipsi pentru meciul de duminică, după ce a fost schimbat în timpul partidei de la Miercurea Ciuc și a absentat și de la amicalul cu FC Bacău. De asemenea, incert este Ștefan Bană, după o accidentare suferită ce l-a făcut să absenteze și de la acțiunea lotului național U21 al României. Pe lista absențelor s-ar putea adăuga și Joao Paulo, proaspăt revenit după acțiunea la selecționata țării sale, Capul Verde, cu care s-a calificat la Cupa Mondială. Încă nerefăcut complet este și portarul Cosmin Dur-Bozoancă, ce poartă o mască după accidentarea suferită la nas, în meciul de la FC Argeș.

Meciul Oțelul – FC Botoșani se joacă duminică, de la ora 15,45, pe stadionul Oțelul, arbitrat la centru de Radu Petrescu (București).

Citit 636 ori Ultima modificare Vineri, 12 Septembrie 2025 16:00

2 comentarii

  • postat de Emil
    Vineri, 12 Septembrie 2025 19:43
    178.138.97.***
    Popescu-Zhelev,Ne Lopes,Iacob,Conrado-Lameira,Zivulic(Chira),Joao Paulo(Ciobanu)-Frunză(C.Neicu)Patrick(Paulinho),Andrezinho(Nuno Pedro)
    0
    2
  • postat de Florin
    Vineri, 12 Septembrie 2025 18:19
    86.124.200.***
    Avem echipă bună chiar cu lipsa Kazu, Dur-Bozoancă, și în apărare, și pe mijloc dar și atacanți f buni-Paulinho ,Patrick, Andrezinho, Nuno,A Ciobanu, Frunză, etc! HAI GYUSZI, HAI OȚELUL- SĂ VINĂ 3PCT!
    0
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro