Convocați de îndată în ședință extraordinară, aleșii locali au luat, vineri dimineață, o singură decizie, dar în valoare de 30.272.020 de lei. Banii au o singură destinație – dezvoltarea orașului prin prefinanțarea unor proiecte europene.
Consiliul Local s-a întrunit vineri, în prima ședință din 2026. O întrunire online, convocată de îndată, pentru un proiect de hotărâre urgent: repartizarea excedentului bugetului local al anului 2025.
Atenție, nu sunt bani încasați din venituri proprii, pe care administrația locală nu a reușit să-i cheltuiască. Sunt sume provenind din prefinanțări de proiecte europene, investiții începute la Galați în ultimul trimestru al anului 2025, aflate în derulare, după cum a explicat directorul executiv al Direcţiei Financiar-Contabilitate, Rodica Câmpeanu.
Așa cum ați putut afla deja din ziarul „Viața liberă”, pentru prefinanțări proiecte prin Programul Regional Sud-Est (PRSE) 2021-2027, la secțiunea de dezvoltare era prevăzută suma de 29.075.264 de lei. Pentru prefinanțări proiecte din Programul Educație și Ocupare 2021-2027, la secțiunea de dezvoltare urma să fie alocată suma de 1.200.000 de lei. Iar ca sursă de finanțare a cheltuielilor secțiunii de dezvoltare proiecte fonduri europene era propusă suma de 33.488 de lei.
Yolaine Garambois, consilieră PACT pentru Galați, a întrebat pentru care proiecte anume sunt destinați banii.
Potrivit directorului Rodica Câmpeanu, Galațiul are în derulare 24 de proiecte finanțate prin PRSE și alte nouă prin programele de educație.
Din prima categorie, cele mai mari sume sunt destinate proiectelor de modernizare a bulevardului Siderurgiștilor, tronson 2, și a străzii Ștefan cel Mare, dar și modernizării depoului de tramvaie. De asemenea, tot prin PRSE sunt renovate blocuri și se fac dotări și investiții la Spitalul „Buna Vestire”.
În Programul Educație și Ocupare 2021-2027 sunt cuprinse liceele „Paul Dimo”, „Traian Vuia”, „Anghel Saligny”, „Dumitru Moțoc”, „Radu Negru”, care au proiecte pe axa destinată pregătirii practice și serviciilor educaționale de calitate, prin învățare la locul de muncă.
„E o veste bună, faptul că chiar au venit acești bani și vor fi folosiți pentru proiecte în derulare”, a apreciat consiliera Garambois.
Repartizarea banilor europeni a fost aprobată cu 19 voturi „pentru”. Trei consilieri s-au abținut: Yolaine Garambois și Andrei Velea (PACT) și Simona Vreme (AUR).

