Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a fost înjunghiat de un coleg de joacă, va fi externat și se va recupera acasă, în familie.
Atât el, cât și familia vor fi consiliați de psihologi specializați de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila. Deși faptele agresorului, tot un copil de numai 10 ani, sunt de o cruzime care i-a șocat atât pe polițiști, cât și pe medici, acesta nu va răspunde penal pentru fapta sa. Minorul agresor nu se afla în atenția DGASPC Brăila, nici a comunității și nici a școlii, fiind un copil care nu a creeat probleme până acum.
24 de răni prin înjunghierea cu un cuţit
Atât au numărat polițiștii și medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" din Galați care i-au salvat viața lui Andrei, după ce aceasta a fost adus în stare extrem de gravă de la Brăila.
Echipa medicală gălățeană care l-a primit pe Andrei ne-a spus că a fost nevoie de intervenție chirurgicală de urgență, însă medicul chirurg a avut nevoie de două ore pentru a evalua plăgile înjunghiate, care erau aproximativ 24, de dimensiuni şi profunzimi variabile.
Din sursele noastre, am aflat că altercația dintre cei doi copii ar fi pornit de la o jucărie Kendama, pe care Andrei ar fi refuzat să i-o împrumute colegului său de joacă. Cum cei doi se jucau în spatele casei agresorului, refuzul victimei l-a scos din sărite pe acesta, astfel că a intrat în casă şi a revenit înarmat cu un cuțit, pregătit să-i arate lui Andrei cine este "șeful". Ca și cum nu ar fost de ajuns că l-a înjunghiat, agresorul l-a lovit de mai multe ori în cap cu o cărămidă, apoi l-a acoperit cu zăpadă. Norocul lui Andrei a fost că un vecin l-a găsit la timp și a alertat de urgență ambulanța, care l-a transportat la spitalul din Galați, starea lui fiind gravă.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul, însă agresorul nu va răspunde penal pentru cruzimea cu care și-a înjunghiat prietenul, pentru că are 10 ani și nu poate fi tras la răspundere penală.
De la DGASPC Brăila, am aflat că s-a luat legătura cu familiile celor doi copii, în încercarea de a înțelege ce a determinat conflictul. De asemenea, copilul agresor a fost inclus într-un program de consiliere, atât individulă, cât și împreună cu mama care îl crește, fiind un caz necunoscut instituției, întrucât până în prezent nu fusese luat în evidență, neprovocând alte situaţii conflictuale.
Jocuri în care violența este recompensată
În încercarea de a motiva gestul inexplicabil al copilului agresor, am solicitat și părerea profesorului psiholog Diamanta Luminiţa Bulai, directoarea Centrului Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Galaţi, care ne-a spus că investigațiile care trebuie făcute în acest caz sunt complexe. „Este vorba despre un caz de violență și trebuie să analizăm mai multe aspecte, plecând de la mediul familial și relațiile și implicarea părinților în creșterea și educarea lui, controlul parental asupra anturajului și a folosirii internetului. Din păcate, tendința tinerilor este astăzi de a juca online jocuri în care violența este validată și în care, cu cât ești mai violent, cu atât primești mai multe recompense. Și unii copii nu pot face trecerea de la lumea virtuală la cea reală. Trebuie analizate și posibilele traume și frustrări pe care un copil le-ar fi acumulat până în prezent și care au generat aceste episoade violente”, ne-a spus prof. psiholog Diamanta Bulai.

