Licitația pentru vânzarea activelor Liberty rămâne în discuție. Condițiile puse de ANAF și EXIM

Licitația pentru vânzarea activelor Liberty rămâne în discuție. Condițiile puse de ANAF și EXIM
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Comitetul interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și la Liberty Tubular Products Galați SA a analizat, joi, propunerile de modificare a Planului de reorganizare a combinatului siderurgic, într-o întâlnire organizată la Palatul Victoria, cu participarea prim-ministrului Ilie Bolojan.

Conform unui comunicat remis de Guvernul României, reprezentanții ANAF și Exim Banca Românească au prezentat punctele de vedere ale celor două instituții și au menționat că vor accepta Planul de reorganizare a combinatului siderurgic în măsura în care administratorii concordatari își vor exprima acordul față de propunerile de modificare avansate, în scopul conservării posibilității de recuperare a creanțelor și protejării interesului statului român.

Data-limită pentru negocierile pe această temă este 26 ianuarie 2026 și, dacă este cazul, termenul poate fi prelungit cu 30 de zile.

„Aprobarea în variantă agreată a Planului de reorganizare va face posibilă următoarea etapă, respectiv organizarea procedurii de licitație internațională pentru vânzarea activelor combinatului siderurgic, în condițiile și la prețul agreate prin Planul de restructurare, într-o perioadă estimată de șase luni. Comitetul a analizat posibilitățile de operaționalizare a unor resurse ale combinatului pentru a face posibilă plată parțială a salariilor și a utilităților strict necesare menținerii funcționalității acestuia și asigurarea pazei”, se afirmă în comunicat.

La reuniunea Comitetului interministerial au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, coordonator al comitetului, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea, reprezentanții ANAF, Exim Banca Românească și ai ministerelor și instituțiilor care fac parte din acest comitet.

Citit 1095 ori Ultima modificare Joi, 22 Ianuarie 2026 20:03

7 comentarii

  • postat de OTAN
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:52
    46.97.168.***
    Borza zice ca face licitația în luna Februarie.
    Statul, care are interesul sa recupereze jumătate de miliard cât mai repede, spune: "Nu, facem licitația la toamna!". Ceea ce era de demonstrat!
    0
    5
  • postat de OTAN
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:48
    46.97.168.***
    Priza Dunării deja data la Primărie ptr 6 luni.
    Azi hotărăsc ca se vor vinde activele în 6 luni.
    Cu prelungiri de termene în ambele situații.
    Statul tergiversează suspect.
    Pare ca are alt interes.
    0
    5
  • postat de Quaestio
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:35
    86.124.200.***
    Se va Licita/vinde Laminorul si restul ...la tocat , sa manance si gura bucurestianului CEVA . Nu imi mai fac Iluzii .
    Cat din datorii , isi vor Recupera Privatii ...Dumnezeu cu mila .
    0
    4
  • postat de Wishful thinking
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:33
    5.13.151.***
    Nu vor mai avea ce vinde/cumpara si valorifica. Fara angajati combinatul e fier vechi. In cateva luni talibanii il curata si lasa terenul pentru agricultura.
    0
    6
  • postat de Un roman
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:21
    151.16.52.***
    Dacă o lungesc de azi pe cine știe când, vor pierde și ce ar mai fi de salvat. Indianul și-a scos banii investiți, a adus Combinatul aproape de faliment și acum pleacă. Să plătească datoriile.
    0
    8
  • postat de Sos
    Joi, 22 Ianuarie 2026 19:09
    89.137.226.***
    Oamenii nu mai au bani. Nu mai avem din ce trai. Dați cei 75%
    0
    5
  • postat de IULIAN
    Joi, 22 Ianuarie 2026 18:44
    89.137.30.***
    Rahatul lumii, var nestins...GATA, ce urmează e o tergiversare pentru supravețuirea celor care l-au jefuit și vor să plece inclusiv cu ultimul leuț care se mai poate fura, asta e.
    1
    13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro