Când auzim cuvântul „adăpost”, memoria colectivă ne trimite imediat către imagini sumbre: uși metalice ruginite, de un gri sau verde prăfuit, holuri îngălbenite de igrasie și un aer stătut, de abandon. Este realitatea multora dintre cele 206 puncte de protecție civilă din oraș. Există însă și excepții, care ne arată că siguranța nu trebuie să fie sinonimă cu degradarea.
Pentru a înțelege cum ar trebui să funcționeze un spațiu de salvare conform tuturor normelor actuale, am vizitat unul dintre cele mai noi adăposturi din Galați. Inaugurat în vara anului 2025, acesta se află la subsolul Căminului J al Universității „Dunărea de Jos” (strada Florilor nr. 2). Investiția, care s-a ridicat la peste 22,7 milioane de lei, a fost realizată prin Compania Națională de Investiții (CNI) și reprezintă astăzi un model de bune practici.
Tehnologie pentru supraviețuire
Adăpostul din Campusul studențesc „Al. I. Cuza” are o capacitate de 200 de persoane și este construit astfel încât să faciliteze cât mai mult șederea în condiții de criză. Daniel Costel Bolea, directorul Direcției Cămine și Cantine, ne-a explicat dotările tehnice care fac diferența între un simplu beci și un buncăr veritabil.
Spre deosebire de locațiile vechi, aici totul este automatizat. Spațiul beneficiază de un purificator de aer performant, care se luminează imediat ce este pus în funcțiune, și de o trapă specială de acces și evacuare pentru situații de urgență. Mai mult, conexiunea cu exteriorul este asigurată printr-o linie telefonică dedicată.
Sursa de apă este, de asemenea, independentă. „Aici, alimentarea cu apă provine de la un hidrofor propriu, dotat cu o pompă specială, situată într-o cameră alăturată. Sistemul este gândit să funcționeze autonom în caz de necesitate,” a subliniat Daniel Bolea.
Dilema canalizării: de ce normele interzic racordarea standard
O curiozitate a acestor structuri este lipsa racordării directe la rețeaua de canalizare a orașului. Deși poate părea un inconvenient, explicația este strict tehnică și ține de siguranță. Fiind situate sub nivelul solului, evacuarea deșeurilor necesită pompe electrice.
„Nu se poate trage apa pur și simplu, deoarece canalizarea este sub nivelul pământului și sub nivelul rețelei orașului. Pentru a funcționa, ar fi nevoie de pompe electrice. Dacă s-ar întâmpla ceva grav și am rămâne fără energie electrică, n-ai mai putea acționa acele pompe pentru a degaja totul,” explică directorul.
Din acest motiv, toate buncărele civile sunt prevăzute cu sisteme de colectare manuală. „Toate adăposturile sunt proiectate astfel. Se folosesc recipiente care, odată umplute, sunt scoase și curățate manual. Există apă la chiuvetă pentru nevoi imediate, dar nu există o conexiune clasică la canalizare tocmai pentru a nu bloca adăpostul în cazul unei pene de curent,” a precizat Daniel Bolea.
Problema cheilor. Cine ne deschide ușa în caz de pericol?
O diferență majoră între acest adăpost privat și cele publice este accesibilitatea. În timp ce căminul este supravegheat și securizat împotriva intrușilor, în caz de forță majoră nu este nevoie de intervenția unui funcționar de la Primărie pentru a descuia ușile.
În restul orașului, situația este însă tensionată. Mulți gălățeni care locuiesc în blocuri dotate cu adăposturi s-au plâns că nu au acces la ele, cheile fiind păstrate exclusiv de reprezentanții municipalității.
„Viața liberă” a solicitat și Primăriei Galați permisiunea de a vizita un adăpost public pentru o comparație necesară, însă, până la acest moment, așteptăm un răspuns oficial.
Problema a ajuns și pe masa Instituției Prefectului. Ca reacție la această barieră birocratică, prefectul Andreea Anamaria Naggar a luat măsuri: „Am solicitat oficial Primăriei ca o copie a cheilor de la fiecare adăpost să fie înmânată președintelui de scară al blocului care deține adăpostul, până la sfârșitul lunii ianuarie. Este vital ca cetățenii să aibă acces imediat la aceste spații.”
Siguranța, între investiții moderne și lacăte municipale
Vizita la noul adăpost al Universității „Dunărea de Jos” demonstrează că se poate: există tehnologie care să asigure supraviețuirea și există voință de a menține aceste spații funcționale și accesibile. Totuși, realitatea din teren rămâne fragmentată. În timp ce studenții din Căminul J pot dormi liniștiți știind că sub picioarele lor se află un buncăr de ultimă generație, mii de gălățeni din restul orașului depind încă de bunăvoința unor funcționari.
