Escrocii cloneză vocea rudelor ca să ceară bani. Metoda „Accidentul”, perfecţionată cu AI

Escrocii cloneză vocea rudelor ca să ceară bani. Metoda „Accidentul”, perfecţionată cu AI
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Infractorii care operează prin metoda ”Accidentul” își ”perfecționează” metodele și fac aproape imposibilă detectarea unui apel fraudulos de către victimă. Cu ajutorul inteligenței artificiale, clonează vocea rudei în numele căreia sună pentru a cere ajutor și, desigur, bani.

Semnalul de alarmă privind noile practici este tras de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, care îi avertizează pe români să nu dea curs sub nicio formă unor astfel de apeluri, chiar dacă sunt ferm convinși că la celălalt capăt al furului se află un apropiat. Confuzia se poate face și mai ușor acum, pentru că dincolo de impactul emoțional pe care mizează, infractorii au de partea lor inteligența artificială, cu ajutorul căreia copiază vocea pe care o reiau, de regulă, din postările video-audio din mediul online.

Potrivit autorităților, escrocii au nevoie doar de câteva secunde de înregistrare audio, de obicei preluate de pe rețelele sociale, pentru a genera apeluri telefonice extrem de convingătoare.

”La celălalt capăt al firului, victima aude vocea unei rude sau a unui prieten care pretinde că a avut un accident sau se află într-o urgență gravă și cere ajutor financiar imediat. Nu este real. Este o voce falsă. Și totuși… sună exact ca el/ea. «Am avut un accident…» «Ajută-mă, te rog! Am nevoie de bani. ACUM!» STOP. Respiră. Infractorii folosesc inteligența artificială pentru a clona vocea celor dragi, folosind doar câteva secunde de audio de pe rețelele sociale”, au atras atenția reprezentanții Ministerului Administrației și Internelor, într-o postare pe Facebook, cu speranța că mesajul va ajunge astfel la un public cât mai larg.

Pentru a nu cădea victime scenariului construit pentru a crea panică și grabă, specialiștii recomandă ca, în cazul unui astfel de apel, oamenii să închidă imediat, să sune persoana respectivă pe numărul cunoscut pentru a verifica situația, să nu trimită bani și să nu ofere date personale sau bancare.

Citit 582 ori Ultima modificare Vineri, 06 Februarie 2026 18:33

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro