Inspectorii sanitari gălățeni au amendat cu 3.500 de lei agentul economic care spală și igienizează toaletele publice amplasate la capetele liniilor de transport. Sancțiunea a fost aplicată în urma unui control inopinat făcut pe 9 februarie 2026, după ce la „descinderea” din noiembrie anul trecut inspectorii Direcției de Sănătate Publică Galați au găsit WC-urile „spălate și igienizate”.
De la începutul acestui an, echipele societății Gospodărire Urbană au efectuat mai multe intervenții – mentenanță sau reparații – pentru a pune sau repune în funcțiune toaletele publice racordate la apă și canalizare. Numai că aceste operațiuni nu țin loc de curățenie sau igienizare! Nu de puține ori, toaletele sunt greu de privit sau de mirosit de la distanță, cu atât mai puțin de folosit.
„Inspectorii sanitari au găsit toaletele publice «spălate și dezinfectate», deşi gălăţenii se plâng de mizerie”, scriam în ediția din 19 noiembrie 2025 a ziarului „Viața liberă”. Controlul inopinat fusese efectuat după ce Sindicatul Șoferilor Liberi din Transurb reclamase la Direcția de Sănătate Publică starea insalubră a toaletelor de la capetele de linie ale transportului public local. La acel moment, inspectorii n-au găsit nimic de sancționat, ba din contră au constatat că „toaletele amplasate în Bariera Traian, Piața Centrală și Micro 13 erau funcționale, spălate și dezinfectate”.
Despre contrariul acestei stări de fapt, șoferii Transurb se pot convinge în fiecare zi de lucru. E greu de crezut că ar putea rezista cineva, timp de opt ore la volan, în trafic, fără să folosească toaleta. Și de fiecare dată descoperă că mizeria dă pe-afară din toalete ori ușile sunt blocate.
Pentru că, în ciuda sesizărilor de anului trecut, nu s-a rezolvat nimic, Sindicatul Șoferilor Liberi din Transurb a revenit cu o adresă către Direcția de Sănătate Publică a județului Galați (DSP). A reclamat din nou condițiile igienico-sanitare necorespunzătoarea de funcționare a toaletelor publice amplasate la capetele de linie: Bariera Traian, Piața Centrală, Micro 13, Micro 19.
Potrivit răspunsului pe care l-a primit, o echipă de inspectori sanitari a efectuat un control igienico-sanitar inopinat în data de 9 februarie 2026, la toaletele publice reclamate. Minune! Inspectorii au constatat că aspectele semnalate se confirmă.
Conform documentului transmis de DSP, operatorul economic responsabil cu efectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție a fost sancționat contravențional conform legislației în vigoare. Potrivit datelor noastre, amenda a fost de 3.500 de lei.
DSP îi informează apoi pe șoferi asupra drepturilor pe care le au, conform normelor de igienă pentru transporturile de persoane. Concret, autoritățile ar trebui să amenajeze la capetele de linii ale traseelor spații de refacere pentru personal și pentru adăpostirea conducătorilor de vehicule care să fie prevăzute cu grupuri sanitare dotate cu toalete, chiuvete, dușuri, asigurându-se iluminatul, ventilația și încălzirea conform standardelor în vigoare.
Soluția care ar trebui implementată există: transferul toaletelor reclamate la Transurb, care să le poată renova astfel încât să asigure condiții civilizate de folosire.
Dincolo de situaţia toaletelor de la capătul traseelor de transport în comun, nu ne rămâne decât să sperăm că se vor face controale la toate toaletele publice, fiindcă, mai mult de nevoie decât de voie, toţi trebuie să le folosim.

