Una dintre cele mai importante mutări ale verii din partea clubului gălățean este prelungirea înțelegerii cu Paul Iacob, unul dintre cei mai bine cotați fundași centrali din Superliga României.
Gruparea gălățeană se mișcă bine în această perioadă de mercato, iar pe lângă cele cinci transferuri anunțate (Contra, Sylla, Lungu, Joao Paulino și Christopoulos), a reușit să prelungească și înțelegerile unor jucători importanți din sezonul trecut. Primii doi trecuți prin această procedură au fost Conrado și Andrei Ciobanu, iar acum a venit rândul pentru prelungirea contractului cu Paul Iacob.
În vârstă de 30 ani, apărătorul central a fost unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut, dar și printre cei mai buni fundași din România. Cotat la 800.000 euro de către Transfermarkt, Iacob era o piesă importantă în angrenajul echipei și un obiectiv important de realizat pentru această vară ca prelungire a contractului său. A evoluat în 28 de meciuri în sezonul anterior, timp în care a și marcat două goluri, dintre care unul de referință, la victoria cu scor 2-0, în deplasare, la Rapid.
Rămâne de rezolvat și situația lui Diego Zivulici, celălalt fundaș central din sezonul anterior al Oțelului. Aflat la final de contract, acesta se află, în continuare, în negociere cu formația gălățeană. În cazul în care va ajunge la un numitor comun cu cei din conducere, s-ar putea păstra cuplul de fundași centrali din cele mai bune meciuri ale Oțelului din sezonul trecut: Zivulici - Iacob. Pentru croat există interes dinspre Poli Timișoara (Liga a II-a) pentru a-l transfera pentru următoarea ediție de campionat.
Chira și Popescu au semnat la Reșița
Doi dintre jucătorii Oțelului, ce ajung la final de contract pe 30 iunie, au ajuns deja la un numitor comun cu o nouă echipă. Este vorba despre Cristian Chira și Iustin Popescu, ambii înțeleși pentru a evolua în noul sezon la CSM Reșița. La formația din Valea Domanului este antrenor Dorinel Munteanu, cu care cei doi au mai lucrat în trecut la Galați. Popescu a fost titular în mare parte a perioadei sale la Galați, cu Dorinel Munteanu la cârma echipei. Dar în sezonul trecut a jucat mai puțin spre deloc, după ce a suferit și o accidentare.
De la formația gălățeană au mai plecat, în această vară, și alți jucători, precum Andrei Rus, Ștefan Bană, Daniel Sandu sau Gabriel Debeljuh.
Altfel, sosit în probe încă de la startul pregătirilor, extrema ofensivă Andreas Niță (ultima dată la FC Bacău) n-a fost păstrat, fiind deja trimis acasă.

