PRIMA ZI DE PLATĂ a taxelor şi impozitelor locale. Gălăţenii s-au aşezat la COADĂ cu noaptea-n cap (FOTO şi VIDEO)
Foto: Foto Anca Melinte

PRIMA ZI DE PLATĂ a taxelor şi impozitelor locale. Gălăţenii s-au aşezat la COADĂ cu noaptea-n cap (FOTO şi VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

* „Am dormit cu grijă şi m-am trezit pe la cinci! Principalul este să plătesc să scap de-o grijă”, spune pensionara Aneta Eftimie, prima care s-a aşezat la coadă la uşa Direcţiei de Taxe şi Impozite * Din şapte ghişee, doar trei funcţionau * Primăria municipiului Galaţi face apel către gălăţeni să nu se înghesuie la cozi


Zeci de gălăţeni, în majoritate pensionari, s-au sculat luni cu noaptea-n cap şi s-au încolonat la uşa Direcţiei de Fiscalitate de la Romarta Veche, aşteptând să se deschidă pentru a-şi plăti impozitele locale. De altfel, coada face parte din „tradiţiile” primei zile în care se încasează obligaţiile fiscale. Aşa se face că, pe la 8,20, cu zece minute înainte de începerea programului cu publicul, rândul format depăşea lungimea sediului fiscalităţii.

De ce s-au grăbit?

„Am fost prima, după cum se vede. Nu m-am uitat la ceas când am ajuns! Stau aproape şi aşa vin în fiecare an, să plătesc ca să scap de-o grijă! Asta-i cel mai principal! Am dormit cu grijă şi m-am trezit pe la cinci”, ne-a declarat zâmbitoare Aneta Eftimie, care în mai va împlini 72 de ani.

„Asta-i bine: să scapi, să nu fii dator la stat! Să poată bugetarii să-şi ia salariul! Să-şi mărească parlamentarii primele şi toate, vreţi să moară de foame?”, ne-a spus, cu umor, Stelian Ceambur, pensionar.

„Am nevoie de un document. Mă aşteptam să fie coadă, ştiu că oamenii sunt grijulii, mai ales că la început de an se obţin şi ceva reduceri”, ne-a mărturisit unul dintre puţinii tineri aşezaţi la coadă, Ionel Militaru, 36 de ani.

Au sărit scântei

„Şi eu îmi plătesc taxele şi impozitele, dar nu sunt grăbit, aşa, la prima zi din an să rup uşile aici! Parcă i-ar premia! Eu am cumpărat un apartament şi vreau să-mi înregistreze contractul. Să vedem, poate nu e cazul să stau la coada asta”, spunea, contrariat, tot un pensionar, dl Andronache.

Cu câteva minute înainte de 8,30, ora la care s-au deschis uşile pentru public, s-au strâns rândurile cozii. Încercarea unei gălăţence de a se strecura printre primii a fost sancţionată ferm: a fost luată de braţ şi trasă la o parte: „E după mine şi se bagă de la stânga la dreapta!” - „Nu eşti sănătoasă!” - „Ba sunt foarte sănătoasă, că stau la locul meu, la rândul meu, nu mă bag în faţă! Ai poftă de ceartă, ce dracu’ ai de dimineaţă?”, a fost schimbul de replici care a urmat.

Nemulţumire: doar trei ghişee deschise

De îndată ce uşile s-au deschis, altă nemulţumire: „Dacă a stat o săptămână fără să lucreze, nu puteau să deschidă toate ghişeele?!”, comenta un pensionar. „Eu aş vrea să vin, să stau zece minute şi după aceea să mă duc să-mi văd de treaba mea! Sunt numărul 25. Dacă veneam de la ora şase, eram primul!”, mărturisea cu năduf un tânăr.

Şefa Direcţiei de Fiscalitate, Elena Lovin, are o explicaţie pentru faptul că din şapte ghişee doar trei funcţionau: „La cele şapte ghişee noi trebuie să repartizăm funcţionarii să acopere tot programul cu publicul de la 8,30 la 16,30, zilnic, şi miercurea până la 18,30. Nu poţi să aduci la ghişeu omul de dimineaţă de la 8,30 până la 18,30, şi după ce închide ghişeul să mai rămână încă o oră, să predea situaţiile, banii, să-şi facă rapoartele de închidere! Oamenii sunt puţini pentru că e o persoană în concediu pentru creştere copil, alte două sunt în concediu medical că au nişte probleme de sănătate grave, şi cam aceasta e situaţia deocamdată. Noi încercăm să facem faţă, de aceea aducem la cunoştinţă că se poate plăti on-line. De ce să vii să stai aici şi să te mai şi superi că stai două-trei ore, când poţi să plăteşti de acasă, fără probleme”.

După ora 9,00, după ce primul „lot” de contribuabili îşi rezolvaseră obligaţiile fiscale, coada de la uşa Direcţiei de Fiscalitate era şi mai mare!

Apelul Primăriei: nu vă înghesuiţi!

Printr-un comunicat de presă remis redacţiei Primăria municipiului Galaţi face apel la contribuabili să nu se înghesuie la cozi, cu noaptea în cap, pentru a plăti taxele şi impozitele locale pentru anul 2016. „Programul de lucru cu publicul începe la ora 8,30, la toate punctele de colectare a taxelor şi impozitelor, şi este timp suficient până pe 31 martie 2016 să îşi achite obligaţiile fiscale, beneficiind de bonificaţia de zece la sută pentru plata integrală a taxelor şi impozitelor”, se arată în comunicat.

Soluţia anticoadă

Potrivit Primăriei, contribuabilii pot evita aglomeraţia de la ghişee şi îşi pot plăti online obligaţiile fiscale către bugetul local, pe platforma ghiseul.ro, utilizând id-ul şi parola alocate. Contribuabilii pot intra în posesia id-ului şi parolei şi prin intermediul poştei electronice, trimiţând la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. o cerere şi copia după actul de identitate al titularului de rol fiscal, scanate şi ataşate. Bonificaţia de zece la sută este valabilă şi pentru contribuabilii care îşi achită online obligaţiile fiscale până pe 31 martie 2016, cu condiţia ca taxele şi impozitele să fie plătite integral.

Iată ce IMPOZITE şi TAXE vor PLĂTI gălăţenii în 2016

 
 
Citit 4900 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.