La mâna aleşilor locali, UNDA VERDE intră în prelungiri
Foto: Foto ”Viața liberă”, Anca Melinte

La mâna aleşilor locali, UNDA VERDE intră în prelungiri
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)


Aleşii locali au fost convocaţi, ieri, 31 mai, în şedinţă de îndată, pentru a aproba prelungirea până la 31 august 2016 a termenului de finalizare pentru şase investiţii cu fonduri europene.

Motivaţia a fost aceea că, potrivit unei adrese transmise de Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est, pentru proiectele cu valoarea totală sub 5 milioane de euro, care nu se finalizează la data de 30 iunie 2016, se poate prelungi durata contractului de finanţare cu două luni. Însă numai cu acordul Consiliului Local!

Prima pe lista investiţiilor este "unda verde", respectiv "Sisteme inteligente pentru managementul traficului în vederea creşterii fluenţei şi siguranţei circulaţiei şi a prevenirii criminalităţii" - investiţie de 19,2 milioane de lei, proiect care ar fi trebuit finalizat ieri, pe 31 mai. Cel puţin aşa prevedea hotărârea Consiliului Local votată la finele anului trecut, când s-a prelungit prima dată termenul de finalizare, care, conform documentului iniţial, trebuia să fie 31 decembrie 2015. Potrivit Primăriei, la această dată sunt în curs de finalizare lucrările civile şi urmează a fi realizate teste şi probe în vederea efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor şi a recepţiei la punerea în funcţiune a sistemului inteligent pentru managementul traficului.

La finele acestei luni ar mai fi trebuit să fie finalizate Centrul comunitar de servicii sociale de pe strada Ştiinţei nr. 26, dar şi reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe G10, X4, Y5, Y6 şi Y7. Numai că nici aceste proiecte nu se vor încadra în acest termen, stabilit tot prin hotărârea aleşilor locali, la finele anului trecut.

Tot în prelungiri până la 31 august trebuie să intre şi Centrul de zi pentru copiii cu autism, dar şi proaspăt inaugurata modernizare a Centrului Multifuncţional de servicii socio-medicale pentru persoane vârstnice din Galaţi.

Până la închiderea ediţiei nu am reuşit să aflăm dacă aleşii s-au prezentat la şedinţa de îndată şi dacă au fost de acord cu prelungirile propuse. Cert este că dacă ele nu vor primi girul Consiliului Local, potrivit autorităţilor, oraşul riscă să plătească de la bugetul local corecţii financiare.

Citit 3991 ori Ultima modificare Marți, 31 Mai 2016 20:04

6 comentarii

  • postat de O vopsea verde, trasă în linie, nu-i mai practic ?
    Miercuri, 01 Iunie 2016 18:06
    213.233.104.***
    Nu-i mai simplu și mai practic să tragem o linie continuă, cu vopsea verde, ca undă verde ??!!? Parcă cei ce se ocupă, UTI, a intrat în insolvență, așa că.....
    0
    1
    Raportează
  • postat de Platitor de taxe.
    Miercuri, 01 Iunie 2016 13:34
    5.13.154.***
    Nimic nu se finalizeaza cind e vorba de fonduri europene.Miroase a ceva nereguli ...Cu unda verde cum stam,cu cei de la UTI ?.Poate ne lamureste DNA-ul.
    0
    10
    Raportează
  • postat de Aspirina
    Miercuri, 01 Iunie 2016 13:24
    188.138.1.***
    Bai aiuritilor...de politicieni cu mintea-n colturi dar penalitati acestor firme care nu respecta termenele de relizare a acestor proiecte stiti sa dati? Ia dati-le cateva amenzi, penalitati de intarziere si sa vedeti cum ii "educati" imediat. Ce Doamne iarta-ma nici atata minte nu aveti? Isi bat joc de oras aceste firme pe banii nostri? Sa-si ia netrebnicul ala de Urdareanu unda verde si sa si-o bage undeva si sa plece naibii in alte orase.

    Dati-le bai netrebnicilor niste amenzi. Sau va doare mana sa scrieti niste hartii de amenzi?
    Aiuritii naibii...am ajuns sa cred ca asta e o treaba gandita de ei la comun prin toata tara ca Urdareanu asta cu unda verzuie a lui prin toata tara pune, implementeaza proiectul asta, oare numai la noi sunt astfel de intarzieri? Or sa astepte oamenii mult si bine aceasta Unda verde ca nu va fi implementata nici la Pastele cailor netrebnicii naibii.

    Si aia cu anveloparea termica a blocurilor alta mizerie cu intarzierile. Si dupa ce ca au si intarzieri de te doare capul mai si fac o treaba de mantuiala cu anveloparea termica a blocurilor.
    0
    9
    Raportează
  • postat de yolo
    Miercuri, 01 Iunie 2016 10:06
    5.2.209.***
    zi direct numai au bani sa finalizeze "unda verde", au la dispozitie 2 luni sa recupereze banii (de la noi) pentru a finaliza proiectu. nu ma mai mira nimic. de plaja dunarea numai zic nimic.
    10
    7
    Raportează
  • postat de Un CL, degeaba!
    Miercuri, 01 Iunie 2016 08:17
    5.13.195.***
    Iarăşi?
    Consiliul local nu aprobă, conslierii locali nu se prezintă.... Se pare că nu-i interesează deloc dezvoltarea oraşului. Ei se luptă cu primarul Marius Stan, încercând să-i pună beţe în roate. Cu cât primarul face mai puţin, cu atât mai bine pentru gălăţeni! Păcat că legea nu acordă CL doar un rol pur consultativ ,în care chiulitul de la şedinţe să fie premiat!

    "Nu am reuşit să aflăm dacă aleşii s-au prezentat la şedinţă".Mare păcat!
    Şi noi care doream să aflăm de ce n-au făcut-o!
    4
    12
    Raportează
  • postat de STAN si BRAN
    Miercuri, 01 Iunie 2016 05:45
    84.117.40.***
    Avem semafoare in tot orasul, dar nu functioneaza ca facem economie la curent electric !
    13
    6
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.