RECORD de viteză în materie de NAȘTERI la Galaţi! O fetiţă a venit pe lume într-un TAXI

RECORD de viteză în materie de NAȘTERI la Galaţi! O fetiţă a venit pe lume într-un TAXI
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

O gălăţeancă în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a reuşit să doboare orice record în materie de naşteri. Mai puţin de cinci minute! Lica Ioan se aştepta să devină mamă pentru a patra oară, săptămâna viitoare, numai că bebeluşul, o fetiţă, a avut alte planuri. Sâmbătă seară, femeia ieşise la un magazin din Bariera Traian, ca să cumpere ceva, şi, deodată, înainte să apuce să îşi pună produsele în sacoşă, a simţit că i s-a rupt apa. În faţa evenimentului neaşteptat, nu a mai stat să sune la ambulanţă, ci s-a urcat în primul taxi.

"Am simţit că nasc şi nu am mai avut răbdare să aştept salvarea. Eram cu sora mea, i-am zis taximetristului să meargă repede la spital, că nasc. Omul a mers cât de repede a putut, dar am născut pe drum, în maşină, singură. Când am ajuns la spital, fetiţa era ieşită şi am fost preluate de medici", povesteşte Lica Ioan. Micuţa, care a fost imediat evaluată, cântăreşte peste 3 kilograme şi este perfect sănătoasă, spun medicii.

"Am avut în timpul gărzii o naştere care s-a petrecut într-un taxi, a unei mame destul de tinere. Copilul este normoponderal, de sex feminin şi s-a adaptat foarte bine, având o evoluţie favorabilă", a declarat dr. Genoveva Vasilcan, neonatolog în cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Atât mama, cât şi bebeluşul se află acum în îngrijirea medicilor şi abia aşteaptă să plece acasă, la cei doi fraţi şi la surioara care îi aşteaptă cu nerăbdare. Nu este exclus ca tocmai taximetristul care şi-a doborât recordul personal de viteză într-o cursă, şi sub ochii căruia s-a născut practic fetiţa, să-i fie naş de botez.

"Cred că am făcut cinci minute din Barieră până la spital, dar fetiţa a vrut să iasă când eram pe Centură. Am fost îngrijorat, dar nu m-am speriat, m-am preocupat ca mama şi copilul să fie bine, să îi aduc cât mai repede la spital. Dacă vor vrea şi vor avea plăcerea, eu aş fi de acord să o botez", ne-a spus taximetristul Ionuţ Florea.

Citit 5358 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.