Când începe atribuirea locurilor de PARCARE în Galați. Ce se întâmplă în situația în care nu există locuri suficiente
Foto: Unde nu există locuri suficiente de parcare, vor fi amenajate

Când începe atribuirea locurilor de PARCARE în Galați. Ce se întâmplă în situația în care nu există locuri suficiente
Evaluaţi acest articol
(37 voturi)

”Nici un bloc nu va rămâne nearondat unei parcări, proporţional cu numărul de apartamente”, a fost asigurarea primită de aleşii locali ai Galaţiului înainte de aprobarea regulamentului de atribuire şi folosire a locurilor de parcare rezidenţiale.

Contra sumei de 120 de lei pe an, gălăţenii care au maşină, dar nu au garaj, pot beneficia de un loc de parcare, de luni până vineri, în intervalul orar 16,00 – 8,00, iar în weekend de vineri de ora 16,00, şi până luni, la ora 8,00. Potrivit viceprimarului PSD Sorin Enache, atribuirea locurilor de parcare se va face pe etape: „Prima dată se vor marca doar parcările generoase, unde locurile sunt suficiente, şi de acolo va începe ordonarea. Cei care stau la alte blocuri vor înţelege să-şi retragă maşinile. Va fi un proces de civilizare necesar, cum s-a făcut şi în alte oraşe. Cei care au garaje să şi le retragă acolo”.

Şase luni

Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, asociaţiile de proprietari au avut misiunea de a număra maşinile deţinute de locatarii fiecărui bloc. „Mi-e greu să spun câte locuri de parcare are Galaţiul, pentru că în momentul de faţă ele nu sunt trasate conform normelor în vigoare. Poate că dintr-o mai atentă aşezare a maşinilor într-o parcare, în loc de zece pot încăpea chiar 12 sau mai multe. Trasajul va începe imediat ce temperaturile vor permite o astfel de activitate, cred că în mai puţin de o lună. Apoi vom face numerotarea lor şi ulterior scoaterea spre închiriere”, a explicat primarul.

Întrebat în cât timp s-ar putea acoperi tot oraşul cu locuri de parcare închiriate, edilul a răspuns că s-a fixat, ca principiu, un termen de şase luni de zile, „dar avem nevoie de un surplus de fonduri pentru a crea noi locuri de parcare”.

De aceea, fondurile din închirierea primelor locuri de parcare şi vor fi destinate întreţinerii şi amenajării de noi locuri de parcare.

De asemenea, şi în viitorul buget al oraşului vor fi alocate sume necesare dezvoltării de noi parcări acolo unde suprafaţa şi terenul permit. Cert este că, acolo unde locurile de parcare sunt mai puţine decât doritori, se va face licitaţie, preţul de pornire fiind de 120 de lei pe an.

Citit 23080 ori Ultima modificare Joi, 15 Iunie 2023 22:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.