Se pot face racordări la rețeaua de GAZE şi la A-urile din Ţiglina. Deocamdată, nu sunt cereri

Se pot face racordări la rețeaua de GAZE şi la A-urile din Ţiglina. Deocamdată, nu sunt cereri
În imagine, zona A-urilor din Ţiglina
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cele opt blocuri de garsoniere din Ţiglina, A-urile de pe str.Brăilei, sunt un caz aparte. Niciodată în cei peste 40 de ani de când au fost construite, aceste blocuri nu au avut alimentare cu gaze pentru locatari. Însă situaţia se poate schimba chiar din acest an.

Închiderea, de către Consiliul Local Galaţi, a sistemului de termoficare al municipiului şi trecerea tuturor locuinţelor la sistemul de încălzire prin centrale termice, subvenţionate sau nu, readuce în discuţie situaţia celor opt A-uri de pe strada Brăilei, blocuri unde locatarii nu au avut niciodată alimentare cu gaze. Vorbim aici de opt blocuri cu câte 115 garsoniere fiecare, adică aproape 1.000 de locuinţe. Dacă proprietarii sau locatarii acestor garsoniere vor să-şi pună centrale pe gaze, atunci vor fi necesare şi branşamentele la reţeaua de gaze naturale. I-am întrebat pe cei de la ENGIE România în ce măsură acest lucru va fi posibil. Iată răspunsul primit pe adresa redacţiei: „Până în prezent, pentru imobilele de pe strada Brăilei, nu au fost înregistrate cereri de acces la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Distrigaz Sud Reţele va analiza tratarea acestor solicitări în colaborare cu Primăria Galaţi, în cadrul unui proiect global privind alimentarea cu gaze naturale a blocurilor din municipiul Galaţi”.

ENGIE spune că reţeaua de gaze suportă încă 30.000 de centrale termice

Cifra tuturor apartamentelor şi locuinţelor din municipiul Galaţi care au depins, până luna trecută, de sistemul public de termoficare nu este una exactă. Astfel, în iulie 2016, erau branşate 35.000 de apartamente. Din acestea, 18.000 aveau apă caldă, iar 25.000 depindeau de energia termică furnizată în sistem centralizat în perioada sezonului rece. Conform reprezentanţilor Primăriei Galaţi, restul ar reprezenta apartamente în care nu locuieşte nimeni sau în care consumul este extrem de redus. Vorbim, deci, de un număr maxim de 35.000 de apartamente care s-ar putea racorda la reţeaua de gaze dar care, în realitate, ar putea fi puţin mai mare de jumătate.

Oricum, în martie 2017, ENGIE România răspundea oficial Primăriei Galaţi: „Vă comunicăm faptul că, în urma lucrărilor de investiţii structurale de optimizare sistem distribuţie gaze naturale din municipiul Galaţi ce se derulează în cursul acestui an, se pot prelua cele 25.000-35.000 de apartamente”. Printre investiţiile la care ENGIE făcea referire se numără reabilitările de reţele din zona str.Furnaliştilor-str.Oţelarilor-bd.Dunărea, din cartierul Micro 18 (străzile Brăilei, Oltului, Vădeni şi Vrancei), lucrarea structurală de întregire reţea secundară între Ţiglina II şi Piaţa Centrală, în zona bd.Coşbuc intersecţie cu M.Kogălniceanu, precum şi lucrările pentru interconectare în zona str.Siderurgiştilor.

În răspunsul adresat „Vieţii libere”, ENGIE afirmă că reţeaua sa de gaze naturale poate susţine conectarea a peste 25.000 de noi consumatori, compania declarându-se „deschisă să colaboreze cu autorităţile locale pentru identificarea măsurilor necesare asigurării confortului apartamentelor afectate de măsura închiderii sistemului de termoficare din Galaţi. „Trebuie însă avut în vedere că procesul de racordare la reţeaua de gaze naturale este unul complex, în care sunt implicate atât autorităţile locale pentru partea de obţinere avize, autorizaţii de construire şi certificate de urbanism pentru realizarea branşamentelor de gaze naturale etc., cât şi firmele autorizate de ANRE să execute instalaţiile de utilizare a gazelor naturale pentru racordarea clienţilor noi, în baza contractelor încheiate direct cu aceştia”, mai afirmă oficialii ENGIE.

Foto-arhivă ”Viața liberă”

Citit 5673 ori Ultima modificare Sâmbătă, 17 Iunie 2023 09:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.