Copiii, eroi pentru o zi de 1 Iunie | FOTO
Foto: ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Copiii, eroi pentru o zi de 1 Iunie | FOTO
Sărbătoare printre pistoale, criminalişti şi autospeciale
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Desfăşurare de forţe în parcarea celui mai mare mall din Galaţi. Totul pentru a sărbători Ziua Internaţională a Copilului într-un mod inedit. La acţiune au participat jandarmi, poliţişti, criminalişti, pompieri, poliţişti de frontieră, poliţişti locali şi paramedici, toţii fiind la dispoziţia copiilor mai mici sau mai mari, care au vrut să afle secretele meseriilor oamenilor legii. Sute de prichindei au venit de la primele ore ale dimineţii pentru a avea cât mai mult timp şi să nu rateze niciun stand al expoziţiei de tehnică a structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării. Copii au avut ocazia de a se urca în maşinile oamenilor legii, să folosească sirenele şi să facă anunţuri prin staţiile acestora.

Oamenii legii au pregătit şi foarte multe concursuri pentru cei mici, la finalul cărora s-au oferit premii şi diplome. De departe, cea mai atractivă activitatea a fost cea a pompierilor, unde cei mici au putut folosi furtunul cu apă, aflând astfel şi amănunte despre cum se stinge un incendiu.

De asemenea, micuţii au fost impresionaţi de faptul că au primit legitimaţii de poliţist pentru  o zi de la Poliţia locală, dar şi de standul unde îşi puteau lua amprentele.

De ziua lor, copiii s-au bucurat alături de părinţi şi bunici, mai ales că au pus mâna şi pe arme adevărate şi au putut să tragă la ţintă.

Citit 2249 ori Ultima modificare Luni, 12 Iunie 2023 07:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.