Troleibuzele de pe traseele 102 şi 104 au fost înlocuite cu autobuze, începând de astăzi, pentru o perioadă mai mare de două luni de zile. Lucrările de modernizare de pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între Barieră şi strada Prundului, fac imposibilă circulaţia mijloacelor de transport electrice pe această porţiune, ceea ce înseamnă că troleibuzele nu se pot deplasa între Autobaza Transurb de pe bulevardul Coşbuc şi capătul de linie de la Parcul CFR.
"Lucrările de modernizare de pe porţiunea respectivă a străzii Traian au termen de finalizare data de 31 decembrie a.c. Totuşi, constructorul estimează că traficul troleibuzelor va putea fi permis mai devreme pe acest tronson, nu înainte însă de sfârşitul lunii septembrie. În toată această perioadă, autobuzele vor înlocui troleibuzele de pe cele două trasee", a precizat Genica Totolici, directorul Transurb Galaţi.
În prezent, parcul auto al Transurb numără 13 troleibuze.

Troleibuzele Transurb rămân în garaj până la toamnă

Remus Basalic
Articole recente - Remus Basalic
- Garda Elvețiană, cea mai veche armată permanentă din lume- Medici prezenți doar cu numele la centrele de permanență
- O tânără din Galați a primit un rinichi de la mama sa. Primul transplant renal din acest an
- Primul caz de gripă înregistrat în județul Galați
- România ar putea vaccina 150.000 de persoane pe zi
2 comentarii
-
postat de ROMANIA ... O ANOMALIE PERPETUA !!!
Joi, 27 Iulie 2017 18:15
Link la comentariu
25
Incet-incet, toata planeta inlocuieste autovehiculele care folosesc combustibili fosili cu unele electrice sau de alta natura, ecologice, iar Romania, in timpul asta, ca intotdeauna si ca in toate privintele ... SE INDREAPTA CU VITEZA IN DIRECTIA OPUSA DECAT CEA IN CARE MERGE TOATA OMENIREA !
-
postat de IC
Joi, 27 Iulie 2017 05:32
Link la comentariu
55
In " iepoca de aur " troleibuzul inaugural a fost remorcat de un tractor si filmat in asa fel ca tractorul care-l tracta sa nu se vada ,acum char nu pot fi introduse si scoase din traseu prin remorcare iar o parte sa ramana parcate la capatul liniilor ,eventual infiintata o echipa mobila de intretinere in timpul noptii . In definitiv daca se poate si fara ,de ce nu s-ar proceda ca la tramvaie la care au mai ramas doua ,trei trasee .