De ani de zile, Galaţiul imploră, cu mâna întinsă la Guvern, să iasă din izolare şi să intre pe harta infrastructurii de transport cu ce-o fi: aeroport, pod, autostradă ori măcar o şosea ocolitoare. Au fost însă vremuri în care Guvernul României se ruga de autorităţile gălăţene să accepte construirea la Galaţi a unui aeroport civil, pe lângă aerodromul militar existent. Şi, paradoxal, conducerea oraşului se împotrivea!
Vremurile în care Galaţiul a fost de două ori pe harta aviaţiei româneşti, o dată pentru aerodromul militar şi încă o dată pentru aeroportul civil nu trebuie uitate. Tocmai de aceea vă spunem, pe scurt, povestea lor. Ne-au sprijinit în demersul nostru jurnalista Violeta Ionescu, coautoarea cărţii „Galaţi - o poveste cu aviatori”, alături de cercetătorul Dan Antoniu, şi Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, autorul studiului „Aerodromul din Galaţi şi destinul său absurd”, publicat în volumul II al colecţiei de studii „Tradiţie, istorie, armată”.
Când contam pe harta României
Se poate spune că povestea Galaţiului aviatic a început pe 13 martie în 1920, când, potrivit lui Marius Mitrof, Grupului 3 Aviaţie de luptă (înfiinţat pe 1 ianuarie 1917, la Folteşti, la 44 kilometri de Galaţi) i s-a destinat „ca reşedinţă oraşul Galaţi”. „Aerodromul a fost instalat la sud-vest de şoseaua Tecuci, în dosul Cazărmilor Artileriei Călăreţe”, scrie Marius Mitrof. În 1921, însă, când „importanţa economică a oraşului Galaţi şi previziunile de dezvoltare ale acestuia - în condiţiile noilor realităţi socio-politice existente ca urmare a unirii cu Basarabia şi Bucovina - au determinat Guvernul României să înfiinţeze prima linie de navigaţie aeriană din România pe relaţia Bucureşti-Galaţi şi, prin Chişinău, să lege Galaţiul de Varşovia, fiind preconizată prelungirea liniei aeriene până la Danzing”, afirmă Marius Mitrof.
Acesta a descoperit, în documentele Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale (SAJN), o adresă din 28 mai 1921, prin care directorul Aviaţiunii îi transmitea primarului oraşului că s-a hotărât „construcţiunea şi exploataţiunea liniei pentru navigaţiune aeriană Bucureşti - Galaţi - Chişinău” şi că singurul teren potrivit este cel situat „la nord de Cimitirul ortodox al Galaţiului până la tunelul căei ferate”. Pe scurt, autorităţile gălăţene erau rugate să comunice condiţiile de cedare a respectivului teren „spre a evita formalităţile de expropriere pentru utilitate publică”. „Credem, Domnule Primar, că vom primi răspunsul D-v binevoitor, întrucât aeroportul pe care’l vom construi va fi chemat în scurt timp să dea Galaţiului o nouă viaţă comercială, aproape aşa de intensă ca şi aceea dată de navigaţiunea maritimă, Galaţiul fiind destinat să fie în viitor un mare aeroport, atât pentru liniile naţionale, cât şi pentru liniile internaţionale”, scria Directorul Aviaţiunei, citat de Mitrof.
Aleşii s-au pus de-a curmezişul
Consilierii gălăţeni au căutat tot felul de subterfugii pentru a împiedica realizarea aeroportului, unele de-a dreptul caragialeşti: „a naviga înseamnă a voiaja pe mare, or este posibil de a voiaja pe mare în aer?”, se arăta într-un referat al consilierului local C. Pancu, din 25 august 1921, descoperit de Marius Mitrof la Arhive.
Aleşii Galaţiului au respins în unanimitate atât cererea Guvernului, ba chiar s-au rugat „să binevoiţi a dispensa Galaţiul de o asemenea lovitură, care ar periclita dezvoltarea economică şi industrială”.
Sentinţă pentru aeroport
Direcţia Aviaţiunei a mai făcut o încercare, înaintând, prin procurorul general al Curţii de Apel Galaţi, către primarul Galaţiului, o adresă în care se arăta că lucrările de construcţie a aeroportului fuseseră adjudecate, dar nu puteau demara şi atrăgea atenţia că „dacă s-ar construi aeroportul la Brăila, ar fi exclus mai târziu să se mai facă alt aeroport la Galaţi”…
În cele din urmă, Guvernul a dat în judecată oraşul. În volumul „Galaţi, o poveste cu aviatori”, găsim Sentinţa Civilă nr. 387, pronunţată în şedinţa publică din 4 noiembrie 1921, de Tribunalul Judeţului Covurlui, secţia I-a, care declară: „expropriat pentru cauză de utilitate publică şi în interes militar o parte din teren situat în partea vestică a oraşului Galaţi şi în sudul tunelului căii ferate, arabil şi izlaz compus din 108 ha 4.706 mp, teren necesar pentru construirea aeroportului Galaţi”.
Presiuni pe aerodromul militar
Executată silit pentru terenul necesar construcţiei aeroportului civil, Primăria Galaţi „a întors armele” împotriva aerodromului militar unde începuseră „lucrări definitive de construire a unor hambare în beton armat”. Potrivit lui Marius Mitrof, pe 17 octombrie 1921, Primăria Galaţi a somat Grupului 3 de aviaţie să înceteze lucrările şi să se mute pe terenul alocat aeroportului civil. Maiorul aviator Răcăşanu, comandantul Grupului 3 de Aviaţie, a încercat să explice că se află „în imposibilitate de a părăsi lucrările ce au necesitat sume destul de mari”, solicitând să le fie cedat terenul pe care îl ocupau. Autorităţile gălăţene nici n-au vrut să audă, insistând „să părăsească de îndată terenul ce ocupă” pe motiv că era „afectat pentru construirea de locuinţe demobilizaţilor, orfanilor şi văduvelor de răsboi şi funcţionarilor”. Primăria era dispusă, totuşi, „să facă un mare sacrificiu cedând 2-3 hectare peste cele cedate aviaţiei civile şi în acelaşi loc”, scrie Marius Mitrof. Autorităţile gălăţene erau convinse că aviatorii militari pot folosi „aceiaşi pistă de aterizare ca şi aviaţia civilă, pistă destul de întinsă şi suficient de încăpătoare pentru ambele aeroporturi”.
Şi în final, au avut câştig de cauză! Chiar dacă, pe 3 decembrie 1923, Ministerul de Război a mai făcut o încercare, arătând Primăriei „necesitatea menţinerii celor două aeroporturi militar şi civil în oraşul Galaţi, menit a fi un important centru al aviaţiei”, scrie Marius Mitrof citând din documentele SJAN.
Primul pasager, un brăilean
Chiar dacă abia pe 24 iunie 1926 s-a deschis oficial traficul intern pe ruta Bucureşti-Galaţi, un brăilean a „furat startul” pe 15 iunie. Potrivit jurnalistei Violeta Ionescu, o întâmplare a făcut ca primul pasager al aviaţiei civile române să fie Nicolae Anninos, om de afaceri din Brăila, care în momentul acela se afla la Bucureşti şi se grăbea să ajungă la Galaţi, pentru o afacere ce nu suporta amânare. Din cauza ploilor abundente, linia ferată Buzău-Făurei-Galaţi devenise impracticabilă. Ministerul de Război i-a permis brăileanului să zboare, după ce a achitat suma de 1.800 lei, cu avionul civil de transport DH-9, pilotat de plt. mj. Ion Negreanu.
Festivitatea deschiderii oficiale a primei linii aeriene comerciale româneşti a avut loc pe aeroportul Băneasa. „Familia regală a trecut în revistă cele opt avioane DH-9 care urmau să-şi ia zborul spre Galaţi, cu câte un pasager voluntar” şi au aterizat cu bine, aflăm din volumul Violetei Ionescu şi a lui Dan Antoniu. Potrivit lui Marius Mitrof, „aeroportul din Galaţi era deservit de două tipuri de avioane. Monoplanele Junkers F 13 care aveau de trei ori pe săptămână ruta Bucureşti - Galaţi - Iaşi - Cernăuţi şi biplanele Avia Bh 25 care mergeau zilnic Galaţi - Chişinău - Iaşi şi Galaţi - Constanţa - Balcic.
În 1930, Aeroportul Galaţi era considerat aeroport principal şi vamal.
La 9 septembrie 1937, ziarele locale anunţau că Galaţii au devenit un Centru Comercial Aeronautic.
Începutul sfârşitului
Marius Mitrof spune că Aeroportul Galaţi a fost primul pe hartă pentru bombardare, atât era de importat. Pe 6 iunie 1944, în cadrul „Operaţiunii Frantic”, avioanele aliate au bombardat Galaţiul şi aeroportul, bombele fiind lansate de la 8.000 m.
După „urgia celui de-Al Doilea Război Mondial”, aeroportul a mai funcţionat câţiva ani. „În 1958, sub motivul că aeroportul din Galaţi merge pe pierdere, a fost desfiinţat şi mutat la Suceava. Pe amplasamentul acestuia, după sistematizarea oraşului, s-a construit Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri, multe dintre hangare fiind folosite în producţie. În cadrul sistematizării urbane, s-au trasat noi străzi, s-au mai construit alte câteva fabrici în zonă, iar din 1970 a început construirea cartierului Aeroport, cu blocuri muncitoreşti”, scrie Marius Mitrof.
Ultimele urme ale aeroportului au fost puse la pământ în anul 2013, când a fost demolată Fabrica de Sârmă, Cuie şi Lanţuri, pentru a se construi un mall.
"Aeroportul" lui Marius Stan
În martie 2015, primarul Galaţiului la acea vreme, Marius Stan, declara că există un studiu de prefezabilitate pentru un aeroport de cargo, realizat pe propria cheltuială, de o firmă italiană. Iniţial, acest aeroport pentru mărfuri fusese gândit pentru zona de dincolo de Braniştea, dar edilul credea că ar fi mai potrivit la Brăila. "Se poate purta o negociere cu brăilenii pentru ca acest aeroport să fie mutat în zona Zagna-Vădeni, unde va deservi ambele unităţi administrative".
"Aeroportul" deputatului PSD Viorel Ştefan
În noiembrie 2016, deputatul Viorel Ştefan a susţinut că a avut ideea de realizare a unui aeroport la Galaţi: "Dl consilier Andrei a venit trimis de dl prim-ministru Ponta la Galaţi, ca să identifice amplasamentul, a discutat cu autorităţile, i-a luat de mânuţă, i-a dus la Autoritatea Aviatică română, au venit, au identificat amplasamentul… Numai că, de-a doua zi, fosta conducere a Primăriei vorbea despre tunel! Şi a uitat de aeroport!".
Sursa foto: Colecţia DAN ANTONIU, Bucureşti; imagini publicate în volumul "Galaţi, o poveste cu aviatori", de Dan Antoniu şi Violeta Ionescu, Editura Muzeului de Istorie Galati, 2015
