Bilă neagră pentru Primărie. Instalarea centralelor în şcoli merge greu

Bilă neagră pentru Primărie. Instalarea centralelor în şcoli merge greu
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Brambureală cu instalarea centralelor termice în instituţiile de învăţământ. Din datele pe care le avem de la directorii şcolilor şi liceelor, lucrările nici n-au început încă, pentru că banii alocaţi de Primărie au venit târziu. Avizele, fără de care nu pot începe lucrările, sunt şi ele greu de obţinut. În concluzie, oamenii şcolii se bazează pe încălzirea centralizată şi anul acesta.

Ca bulibăşeala să fie şi mai mare, o situaţie exactă nici măcar nu se cunoaşte. Conform informaţiilor primite ieri de la SC Calorgal, în acest moment, sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire şapte licee, 24 de şcoli generale şi 21 de grădiniţe, în total 52 de unităţi. Dacă sunt 99 de unităţi de învăţământ în municipiu, rezultă că restul de 47 ar avea centrală  proprie.

Dacă ne luăm după datele furnizate la solicitarea noastră de biroul  de presă al Primăriei, aflăm că sunt doar 28 de şcoli, licee şi grădiniţe care au centrală proprie. Pentru restul de 53 de unităţi abia acum se derulează lucrări, licitaţii şi proiecte, după cum urmează: 47 de unităţi pentru care s-a făcut procedura de achiziţie la Primărie, 21 care au propriile contracte în derulare şi trei unităţi care sunt în procedură de achiziţie prin programul de reabilitare (anvelopare) şcoli. Deci, în total, 71 de instituţii care sunt încă dependente de sistemul centralizat, pentru că lucrările sunt departe de final.

De altfel, însuşi primarul Ionuţ Pucheanu recunoaşte că toată treaba a fost făcută în manieră heirupistă şi a declarat într-o emisiune TV că îşi dă singur bilă neagră pentru instituţia pe care o reprezintă: "Am încheiat procedura, din păcate, cu mult prea târziu, din punctul meu de vedere. O bilă extrem de neagră pentru angajaţii Primăriei care s-au ocupat de acest proiect. S-au fâţâit, ca să spun aşa, în a găsi tot felul de soluţii. Până pe 15 noiembrie este termenul în care vor putea fi făcute lucrări. Aproximativ jumătate dintre ele, în momentul de faţă, au deja centrală proprie, pentru cealaltă jumătate abia de-acum vor începe lucrările. Sunt convins - şi trebuie să recunosc - că nu vom reuşi să acoperim absolut tot ce e nevoie până la momentul în care vom fi nevoiţi să dăm căldură pentru copii. Pentru şcolile în care nu vom reuşi să implementăm acest proiect vom merge, la fel ca anii trecuţi, pe sistem centralizat, fără niciun fel de problemă".

E clar că nu ne-am putut lămuri care e situaţia exactă până acum, mai ales că nici de la Inspectoratul Şcolar Judeţean n-am putut afla, deocamdată, care e stadiul dotării şcolilor cu centrale  proprii.

Cert este că se va apela la încălzirea centrală, acolo unde nu se vor finaliza lucrările. Însă sunt şi situaţii în care acest lucru nu se poate. Iar probleme au fost în fiecare an la şcolile care sunt racordate la aceleaşi puncte termice cu asociaţiile care refuză să primească mai devreme căldură, deşi vremea devine friguroasă.

Directorul Adrian Diacănu, de la Liceul Teoretic "Mircea Eliade", ne-a spus că abia alaltăieri s-a semnat contractul, care are termen de executare de 45 de zile. Deci lucrările ar trebui să se termine la începutul lui decembrie. "Noi nu ne putem racorda la sistemul centralizat, dacă încep lucrările. Sperăm să fie vremea călduroasă până când vom reuşi să avem centrala noastră şi sperăm ca lucrările să fie făcute cu prioritate. Avem copii mici de clase pregătitoare şi primare, pe care nu vrem să-i ţinem în frig", a mai spus directorul de la "Mircea Eliade".

La Colegiul Economic, unitate care şi-a desfăşurat propria licitaţie pentru montarea centralei, directoarea Marilena Râpă ne-a declarat că abia a terminat cu obţinerea avizelor, iar lucrările urmează să înceapă abia de săptămâna viitoare. Aceasta a mai spus că nu va deconecta caloriferele de la încălzirea centrală până nu va vedea centrala la locul ei. Tot în perioada de obţinere a avizelor ne-au declarat că sunt şi alţi directori, printre ei numărându-se cei de la Şcoala Nr. 26, Şcoala Nr. 11 şi Liceul Teoretic  "Emil  Racoviţă".

De la consilierul local Onuţ Atanasiu, am aflat şi că sunt unele instituţii de învăţământ care au pierdut banii, deocamdată, de centrală, la rectificarea din august.

Deşi toţi directorii cu care am discutat speră optimişti că vor avea căldură pentru elevi, situaţia pare să se fi împotmolit în hăţişul birocratic al obţinerii avizelor, asta după ce banii şi procedurile de licitaţie au suferit întârzieri inadmisibile. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când va veni frigul.

Şcoli unde nici încălzirea centrală nu ajută

Dacă în cele mai multe şcoli lipsa centralelor va fi suplinită şi anul acesta de încălzirea centralizată, există situaţii unde nu se poate apela la aşa ceva. De exemplu, la Şcoala "Iulia Haşdeu", la etajul al doilea, caloriferele sunt praf şi de doi ani de zile nefuncţionale. Vestea proastă e că nici instalaţia electrică nu suportă surse de încălzire alternative. Prin urmare, dacă nu se iau măsuri urgente, elevii de aici vor învăţa încă un an cu mănuşile în mâini.        

Citit 4111 ori Ultima modificare Vineri, 09 Iunie 2023 11:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.