ŞOSEAUA GROAZEI, reabilitată prima oară în 50 de ani. IATĂ când intră în reparaţii DN24D

ŞOSEAUA GROAZEI, reabilitată prima oară în 50 de ani. IATĂ când intră în reparaţii DN24D
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Drumul groazei, aşa cum este numit DN 24D de către şoferi, pe porţiuni de zeci de kilometri, din cauză că şoseaua este extrem de degradată, plină de cratere şi cu asfaltul măcinat, va fi reabilitat anul viitor, promit oficialii de la Drumuri Naţionale.

Lucrările la şoseaua – coşmar a Galaţiului, DN 24D, vor începe în primăvara anului viitor, atunci când vremea va permite, ne-a declarat Ovidiu Laicu, directorul general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, în surbordinea căreia se află şi Secţia de Drumuri Naţionale (SDN) Galaţi. Prezent la Galaţi, la finele săptămânii trecute, unde a participat la o şedinţă de lucru cu şefii secţiilor de drumuri naţionale şi reprezentanţii firmelor responsabile cu deszăpezirea din estul şi sud-estul ţării, directorul general al DRDP Iaşi ne-a spus că, anul viitor, vor fi reabilitaţi minimum 25 de kilometri ai DN 24D, pe porţiunea cuprinsă între Bârlad şi Cuca, segment cu foarte multe porţiuni de asfalt degradat.

„Noi avem o strategie în special pentru DN 24D, dar şi pentru celelalte drumuri naţionale din judeţul Galaţi. Am reuşit să facem DN 25, de la Galaţi spre Tecuci cu covor asfaltic nou, DN 26 (...) Vom intra începând de la Bârlad, unde ei au nouă kilometri, până la Bălăbăneşti şi vom continua. Vreau să facem cel puţin 25 de kilometri dinspre Bârlad, cam atâţia sunt cu probleme mari. Îi vom face sută la sută în regie proprie, cu asfalt produs la staţia noastră, cu utilajele noastre şi oamenii noştri. Am reuşit să cumpărăm, cu sprijinul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), utilaje de patru milioane de euro, staţii de asfalt, reciclator, repartizator, cilindri compactori. Avem o secţie de producţie instalată la Vaslui special ca să deservească judeţele din sudul Moldovei – Vaslui, Galaţi, Vrancea. Va sta acolo trei – patru ani, după care se va muta în nord, ca să intervenim şi în celelalte judeţe”, ne-a declarat Ovidiu Laicu. Directorul DRDP Iaşi a precizat că „următorul pas este să continuăm şi pe malul Prutului”. „În afară de asta, avem, în prezent, în procedură de achiziţie lucrările periodice, care vizează covoare asfaltice şi care vor fi făcute cu terţi pe DN 25, DN 24D şi nu numai”.

Noul director al SDN Galaţi, Petru Tudorache, a precizat că, în acest an, s-au mai făcut lucrări de reparaţii pe DN 24D, în zona Crăieşti, Vârlezi, Bălăbăneşti, iar după reabilitarea celor peste 25 kilometri de drum, pe DN 24D se va putea circula, în sfârşit, în siguranţă. „Din anii '70, de când s-a creat acest drum, s-au făcut doar lucrări de întreţinere curentă cu tratamente bituminoase, care nu au fost însă suficiente pentru traficul greu actual”, ne-a spus şeful SDN Galaţi, care a subliniat că reabilitarea DN 24D va conduce şi la fluidizarea traficului pe DN 25.

Abordare nouă pentru deszăpezirea DN 24D

Noua conducere a Secţiei Drumuri Naţionale Galaţi a afirmat că, începând din această iarnă, utilajele care vor acţiona pentru deszăpezire pe DN 24D o vor face atât dinspre Bârlad, cât şi dinspre Galaţi, pentru o mai bună intervenţie. „Avem o abordare nouă pe DN 24D, care începe de la Bârlad şi se termină la Gârboavele. Până acum, maşinile acţionau de la Bârlad înspre Galaţi, ceea ce nu este tocmai eficient. Avem patru maşini alocate şi am dus două maşini la Bârlad şi două la Galaţi (...) Vreau ca, din această iarnă, DN 24D să nu mai fie închis. Doar dacă, tehnic, chiar nu se va putea menţine deschis, din cauza viscolului puternic. Nu vreau să se mai procedeze ca în anii trecuţi”, a afirmat Petru Tudorache.

În trecut, drum judeţean

Considerat drum naţional secundar, DN 24D a ajuns în ograda celor de la Drumuri Naţionale prin preluare de la Consiliul Judeţean Galaţi, respectiv Consiliul Judeţean Vaslui, prin două protocoale, în 2008. Din 2010 până acum, DN 24D a fost supus unor cârpeli, de către SDN Galaţi şi respectiv SDN Bârlad, dar niciodată unui proces de reabilitare serios. Drumul are lungimea de aproximativ 85 de kilometri, dintre care aproape 80 de kilometri - pe teritoriul judeţului Galaţi.

Citit 14763 ori Ultima modificare Joi, 08 Iunie 2023 23:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.