
Viaţa liberă
UPDATE | Unde s-ar putea muta Agenţia Europeană a Medicamentului
Luni, 13 Noiembrie 2017 16:30 | Publicat în SĂNĂTATE
UPDATE, luni, 13 noiembrie 2017 | Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM), după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au precizat, săptămâna trecută, mai mulţi oficiali europeni, citaţi de publicaţia "The Financial Times". Slovacia şi Italia au prezentat ofertele cele mai bune pentru această iniţiativă, dar Olanda (pentru Amsterdam) şi Danemarca (Copenhaga) sunt văzute drept competitoare importante, potrivit ...
LECTURI DE VACANȚĂ
Vineri, 18 August 2017 14:00 | Publicat în CULTURA
Andrei Velea, poeme din cartea „Benzinăria Whiskey”, Editura Paralela 45, 2017
/ you make me real * dai trup oricărui gest schiţat neglijent în aer, voluptate îmbrăţişărilor în gol prin parcuri, orice monolog în faţa oglinzii tu îl prefaci în dialog, toate fanteziile despre lume mi le transformi, pe rând, în realitate e suficient să-nsăilez câteva metafore şi tu găseşti poemul care să le adune, câteva note aruncate într-o doară pe-un portativ şi tu găseşti ...
Update. Cutremur în Galați
Miercuri, 16 August 2017 18:25 | Publicat în EVENIMENT
Update - Cutremurul a avut magnitudinea de 4 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 10.5 km.
Ora 18:16:35 - Potrivit primelor date furnizate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INFP) cutremurul a avut o magnitudine de 3,9 grade pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 15 km. Epicentrul a fost chiar în județul Galați, în apropierea localității Odaia Manolache.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Gala ...
LA MULȚI ANI marinarilor și constructorilor navali!
Marți, 15 August 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Ieri ne-au vizitat la redacție reprezentanții Ligii Navale Române, asociație care, încă de la înființare, din 1923, acum 94 de ani, și-a propus să sprijine neîntrerupt şi prin orice mijloace activitatea marinărească şi pe cele conexe. Printre semnatarii actului constitutiv al Ligii se aflau personalităţi marcante ale timpului: ministrul de Război gen. de divizie adj. Paul Angelescu, doi viceamirali, Vasile Scodrea şi Constantin Bălescu, şi comandorii Nicolae Pais, Aurel Negu ...
PAMFLET. Ce zici, Tu Rişti la Galaţi?
Sâmbătă, 12 August 2017 06:00 | Publicat în MAGAZIN
O navă de croazieră doldora de turişti a acostat la Galaţi. E prima. A ajuns la Galaţi pentru că Prutul era prea scăzut şi nu putea ajunge la Giurguleşti, de unde turiştii urmau să plece spre Chişinău. La Galaţi nu au stat nici măcar o jumătate de zi. Rubrica Pamflet a aflat detalii picante despre debarcarea turiştilor şi vi le oferă în exclusivitate.
Au coborât doar cei care plătiseră pachetul „Platinum”, care prevede şi o excursie în timp
Nu toţi turiştii care ...
În septembrie, ADMITERE la Facultatea de Inginerie PE BAZĂ DE DOSAR
Marți, 15 August 2017 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Admiterea la Facultatea de Inginerie, sesiunea septembrie 2017, se face pe bază de dosar, în funcţie de media la examenul de bacalaureat, pentru un număr de 126 de locuri la buget. Perioada de înscriere: 16 august-20 septembrie 2017.
INFORMAȚII: www.admitere.ugal.ro/site/, www.ing.ugal.ro
Programul Facultăţii de Inginerie a fost creat din necesitatea de a forma ingineri cu cunoştinţe şi competenţe profesionale cerute de mediul industrial. Scopul principal al programului este de a r ...
ATENȚIE, ȘOFERI! Ce străzi sunt în lucru săptămâna aceasta
Miercuri, 09 August 2017 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Serviciul Public Ecosal continuă lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor, parcărilor şi trotuarelor din oraş, la comanda Primăriei. Astfel, până la finalul săptămânii, se va interveni pentru reparaţii prin frezare şi plombare pe viaductul care duce spre combinatul ArcelorMittal, pe Drumul de Dentură, între viaduct şi strada Brăilei, pe strada 1 Decembrie, pe strada Cezar, dar şi pe DJ 251 (ieşirea din oraş către Smârdan).
Se va interveni, de asemenea, pentru ...
”Centenarul marilor victorii”, la Tecuci
Joi, 10 August 2017 05:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria Municipiului Tecuci şi Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" organizează, sâmbătă, 12 august, începând cu ora 10,00, o serie de manifestări în cadrul evenimentului "Centenarul marilor victorii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz".
Programul manifestării
Ora 8,00 - Catedrala "Sf. Gheorghe" - Sfânta Liturghie întru pomenirea Eroilor Neamului; Ora 10,00 - Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" - Deschiderea expoziţiei tematice "Pe aici nu se trece! Marele Război, în documente ...
Selfie Pet - CONCURS FOTO cu PREMII pentru animalul tău de companie
Joi, 10 August 2017 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Prietenul cu blăniţă, pene sau solzi este deja celebru pe pagina dumneavoastră de Facebook, are admiratori fideli şi strânge zilnic zeci de like-uri? Ei bine, poate fi vedetă şi în ziarul „Viaţa liberă” şi să fie premiat. Cotidianul dumneavoastră preferat continuă concursul Selfie Pet! Cu etapa din luna august. Astfel, până pe 20 august, strângem fotografii ale animalului dvs. de companie, alături de una dintre ediţiile ziarului din perioada 1-20 august, trimise pe adresa ...
România, singura ţară în care DRUMURILE se topesc de la căldură
Vineri, 04 August 2017 05:00 | Publicat în EVENIMENT
În clasamentul european, România este în top la multe lucruri negative, însă doar cu unul se poate lăuda că este unică. Dacă iarna suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care drumurile naţionale şi autostrăzile se închid la prima fulguială, vara suntem singura ţară în care traficul pe şoselele patriei este la fel de uşor restricţionat, de data aceasta din cauza temperaturilor înalte.
Potrivit informarii Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), ţara noastră in ...