Oare cât e ceasul? - mă întreabă Grigore, uitându-se pe pereţi, poate vede vreun orologiu cu cuc, cu pupăză, cu sticlete, cu vultur, cu găină, cu măcăleandru. Nu ştiu cât e, dar la ce-ţi trebuie să ştii? - îi răspund în doi peri, mai ales că sunt un duşman al instrumentelor de măsurare a timpului.
Vreau să prind „Moromeţii” la televizor, că-l dă-n seara asta, pe TVR-2! - huruie Papugiu. Păi, nu l-ai văzut pân-acuma? Ai citit cartea? Ce părere au de celebra bătaie cu scurtătura, pe care Ilie le-a administrat-o celor doi puturoşi, Paraschiv şi Nilă? - îl provoc pe cirac. Păi, ce să zic, oricât ar fi fost de puturoşi, tot nu pot să-i ajungă, în veac de veac, pe ăştia din zilele noastre, alde VMG! - huruie din nou, scurt şi cuprinzător, nea Grigore. Eu te-am întrebat ce părere ai despre bătaie, nu despre cei doi trântori! - zic. A fost foarte indulgent cu flăcăii! - zice. Adică?! - zic. Eu aş fi fost mult mai exigent, mult mai generos! - huruie. Deci tu crezi că Ilie Moromete a făcut bine ce a făcut? - zic. Sigur că da! A făcut bine! Trebuia foarte bine! Mult mai bine trebuia! - huruie Grigore, aproape furios, aproape să călătorească în timp şi să pună şi el umărul la educaţiunea flăcăilor trândavi şi încăpăţânaţi. Care va să zică, monşer, aşa vezi tu acest conflict astfel tranşat de Marin Preda-n literatură, da? - zic şi întreb. Aşa, numai aşa! Altfel nu se poate scăpa de Lene, Lăcomie şi Tupeu! - conchide Grigore. Hai că merg şi eu cu tine să vedem filmul! - îi zic.
Ne ridicăm de la masă, o salutăm pe Mariţa cu statueta Matriei la gât, îi salutăm şi pe ceilalţi mai mult sau mai puţin afumaţi de bucurie sau de necaz, ieşim din „Cireşica”... şi pornim agale spre casa colegului meu de Copilărie! Casa nu stă chiar aşa departe! Stă pe strada Movilei, la numărul 25, casă în care, pe vremuri mult mai bune decât acuma, a locuit şi o mătuşă mea, Veronica Nadă, şi o soră a mea, Lucia... şi eu, găzduit periodic de acestea două! Pe drum, mai mult tăcem şi ne citim gândurile: eu pe ale lui Grigore, şi Grigore pe ale mele!
Iată ce citesc eu în gândurile sale: „Când ajung, am să arunc la gunoi toate ceasurile din casă! Şi pe cele de masă, şi pe cele de perete, şi pe cele de mână, şi pe cele cu păsări, şi pe cele electronice, şi pe cele clasice, şi pe cele moderne! Să nu mai văd şi să nu mai aud niciodată vrun tic-tac, vro cifră şi vro literă care să-mi arate că sunt sclavul/sluga criminalului Cronos! Ce, nu pot trăi fără să ştiu când pleacă trenul de şapte fără un sfert?”... Şi-i repet, cuvânt cu cuvânt, ce gândeşte! Acesta nu se arată surprins!... (Stai o ţâră!)
