Mariana Constandache

Mariana Constandache

Bloc evacuat în Micro 39. O persoană a fost găsită inconștientă

Miercuri, 23 Februarie 2022 15:02 | Publicat în SOCIETATE
Incendiu cu puternică degajare de fum la un bloc din Micro 39, pe bulevardul Traian Vuia. Mai multe persoane au părăsit de urgență imobilul după ce, de pe fereastra dormitorului unui apartament, a început să iasă un fum gros, semn al unui incendiu. 16 persoane au reușit să iasă singure din imobil, potrivit pompierilor, care ajunși la fața locului cu patru autospeciale au evacuat alte patru persoane, dintre care una inconștientă din cauza intoxicării cu fum. Este vorba de u ...

Sirieni prinși conducând fără drept

Miercuri, 23 Februarie 2022 08:00 | Publicat în JURIDIC
Doi tineri sirieni, frați, au dat de probleme cu legea după ce au fost depistați la interval de câteva minute de două filtre ale Poliției de Frontieră. Primul dintre ei a dat nas în nas cu un echipaj de la Foltești, pe raza localității Vlășcuța. Oameni legii au constatat că tânărul, în vârstă de 26 de ani, era posesor al unui permis valabil de ședere pe teritoriul României, numai că nu același lucru l-au putut spune despre dreptul de a conduce. Cetățeanul străin nu a p ...

Un nou val de decese la Galaţi, printre bolnavii nevaccinați anti COVID-19

Marți, 22 Februarie 2022 21:00 | Publicat în Regional
În ultimele 24 de ore, au fost raportate încă zece decese în rândul persoanelor infectate cu noul coronaviruis, majoritatea neimunizate, care au dezvoltat forme grave de boală. În acelaşi interval de timp, aproape 300 de pacienți au fost declarați vindecați. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.545 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 116 au fost declaraţi purtători ai virusului. Num ...

Jandarmul-piroman își recunoaște faptele pentru a primi o pedeapsă mică

Miercuri, 23 Februarie 2022 00:02 | Publicat în JURIDIC
Ofițerul Jandarmeriei Galați care în toamna anului trecut a incendiat o parcare ca să se răzbune din dragoste a optat pentru procedura judecării simplificate a procesului aflat pe rolul Tribunalului Militar Iași. Aceasta presupune că militarul își va recunoaște faptele de care este acuzat, urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei. Gălățenii ale căror mașini au ars din cauza acțiunii jandarmului vor trebui să se judece cu acesta într-un proces separat, pe cale civilă. ...

Unde sunt amplasate radarele

Miercuri, 23 Februarie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 23 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Traian și Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu și Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Șivița și Slobozia Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponești, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă și Costache Negri. ...

COVID-19. Bolnavii vindecați, de două ori mai mulți decât nou infectații

Luni, 21 Februarie 2022 18:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 200 de noi infectări au fost raportate în ultimele două zile la Galați. Niciun bolnav nu a mai fost declarat decedat din cauza COVID-19. În schimb, peste 500 de gălățeni infectați și trataţi au fost declarați vindecați. Un gălățean din cinci testați a avut rezultat care a confirmat existența infectării cu noul coronavirus în ultimele 48 de ore. Potrivit datelor centralizate și comunicate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19 pentru ...

Mașinile-școală nu au voie să încurce traficul din centrul orașului

Marți, 22 Februarie 2022 00:02 | Publicat în AUTO
Deși un regulament care reglementează restricțiile de circulație pentru mașinile-școală există și se revizuiește an de an, traficul rutier este înțesat de instructori care își învață elevii să conducă în cele mai critice zone. Situația este cu atât mai gravă, cu cât circulația este deviată în multe zone ale orașului din cauza lucrărilor de reabilitare a unor artere mari. Instructorii auto trebuie să știe că, în cazul în care sunt prinși că țin orele de curs ...

Hoți mascați la casa de pariuri

Marți, 22 Februarie 2022 08:00 | Publicat în JURIDIC
O casă de pariuri din localitatea Matca a fost ținta unui jaf, la finele săptămânii trecute. Doi indivizi au intrat în incinta obiectivului, în noaptea de 18 spre 19 februarie, în ciuda faptului că imobilul era dotat cu sisteme de supraveghere. Având fețele acoperite și mănuși în mâini, cei doi au spart ușa de acces și au intrat în incintă, căutând cutia de valori unde sperau să găsească o sumă mare de bani. Nu au ajuns la ”comoară”, din cauză că s-a declanșat s ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 22 Februarie 2022 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 22 februarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Macului și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Frumușița. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Slobozia Conachi. ...

Mai puţin de 50 de clădiri - garantate împotriva focului, în ultimul an

Vineri, 18 Februarie 2022 10:00 | Publicat în Regional
Dintre cele peste 600 de solicitări pentru eliberarea avizelor și, respectiv, a autorizațiilor de securitate la incendii, acte fără de care nicio activitate ori afacere nu ar trebui să se desfășoare, puțin peste o sută au primit răspuns favorabil. Pompierii au dat undă verde pentru aproape o sută de cereri de avize și au emis mai puţin de 50 de autorizații. O parte a acestora au fost eliberate pentru obiective care erau deja puse în funcțiune. Avizarea și respectiv autorizare ...
Pagina 458 din 1289